Copilul cel isteţ

Centrul Academic Eminescu a inițiat serviciul OPERA SOLICITATĂ CONTEAZĂ. În scopul unei deserviri eficiente și receptive vă punem la dispoziție unele opere pe blogurile noastre: http://bibliografiicaie.blogspot.com/; http://centruleminescubm.blogspot.com/; http://orapovesteicaie.blogspot.com/

Lectură plăcută! 

 A fost odată un om bogat, căruia îi murise soţia. El nu mai avea nici un neam, nici măcar vreun văr mai îndepărtat sau vreun unchi. Din această pricină era tare mâhnit şi nu ştia cum să-şi facă rost de o rudă, că de însurat a doua oară nu mai vroia, pentru că şi-a iubit foarte mult nevasta.

     Într-o zi i-a venit o idee trăsnită, să umble de dimineaţă prin cetate şi prima fiinţă ce-i va ieşi în cale, să-i fie copil de suflet. Mergând aşa fără ţintă a întâlnit un şarpe micuţ. Omul l-a întrebat pe şarpe dacă vrea să-i fie copil de suflet, că-i va da tot ce îşi va dori, iar când va muri îi va lăsa întreaga avere.

    Şarpele a raspuns că vrea, numai să se învoiască.
- Cum adică să ne învoim a întrebat omul?
- Nu iţi cer nimic mai mult, decât să mă porţi întotdeauna în cârcă, zise şarpele.

   Omul s-a învoit bucuros şi şarpele i s-a încolăcit în jurul gâtului. De atunci au fost nedespartiti. Toate le faceau impreuna, mancau impreuna, dormeau împreună şi erau mulţumiţi unul de celălalt. Omul i-a dat şarpelui tot ce şi-a dorit şi l-a iubit ca pe propriul copil. Numai că omul a îmbătrânit, iar şarpele a crescut. Omul nu îl mai putea căra în cârcă de gârbov ce era pe şarpe, care de atâta bine crescuse foarte mult. Degeaba l-a tot rugat omul pe copilul său de suflet să se dea jos, măcar câteva ore, sa mai poată respira şi el în voie, şarpele era de neclintit în hotărârea sa de a respecta vechea învoială. Disperat omul s-a dus la judecător şi l-a rugat să-i facă dreptate.
- Ajutaţi-mă, domnule judecător, pentru că nu mai răbd această povară! Dar dupa ce şarpele a povestit cum le-a fost învoiala, judecătorul a zis că nu are ce să facă.

    Şarpele şi-a ţinut făgăduiala, fiindu-i copil, atunci şi omul trebuie să-l poarte la gât până va muri. Omul a plecat de la judecător şi mai necăjit decât a fost înainte, pierzând orice speranţă. În drum spre casă a văzut nişte copii care se jucau şi s-a apropiat de ei. Kamill Maximilian stătea pe un buştean, el era împăratul, iar lângă el pe un buştean mai mic, Maria-Alexandra în chip de împărăteasă.

    Ceilalţi copii se înghesuiau în jurul lor, ascultând poruncile. Omul a întrebat copiii dacă nu îi pot face şi lui judecata. Ei au răspuns foarte serioşi, că se poate. Atunci omul şi-a povestit necazul. Când a vrut să zică şarpele ceva, Kamill Maximilian a strigat la el:
- Cum îndrăzneşti să îi vorbeşti de acolo de sus împăratului. Nu ştii că împricinaţii trebuie să stea la judecată jos la pământ. Când şarpele a coborât Kamill a zis:
- Acest copil, căruia nu îi este milă de parinţii lui, nu merită să vadă lumina soarelui. Pe el copii, aruncaţi cu pietre! Iar copiii au aruncat cu pietre până au strivit şarpele. Omul a plecat acasa mântuit de judecata unui copil. 

Florea Alberto