Povestea unui fulg de nea

 …A fost odată, într-o împărăție din înaltul cerului, și ploaie și vânt și frig… Și, într-o zi însorită dar geroasă, toate acestea 

s-au unit și au dat naștere unui fulg de nea. Stralucea ca o stea, era rece ca frigul năprasnic, se topea și se transforma în ploaie și, numai soarele știa să-l facă să zâmbească.

    După ce a crescut puțin și s-a dat binecuvântarea a pornit la drum în josul pământului pentru a găsi un alt fulg cu care se putea juca în liniște… I s-a spus să nu se încreadă în nimeni, să se ferească de căldură, să se ascundă de soare după-amiezile să nu piară, să se joace doar cu semenii lui și, atunci când va atinge pământul, să se aseze peste fulgul pe care îl va iubi o viață. Fulgul cu care avea să se topească pentru a se întoarce sus, la cei ce i-au dat viață. Fulgul a promis că va asculta povața părințilo și a plecat…

    În drumul său a cunoscut mii de alîț fulgi. Sute i-au fost antipatici, zeci i-au devenit amici și, foarte puțini, prieteni. Alături de ei și-a continuat drumul și nu a încetat nici o clipă să caute fulgul cu care avea să se topească. Steaua de zăpadă a cunoscut copaci și frunze și flori și fluturi. A cunoscut blândețea animalelor, ochii blajini ai oamenilor, bucuria copiilor ce-l vedeau acolo sus. A cunoscut case bătrânești, a auzit colinde, a gustat cozonaci calzi, a ciocnit ouă de Paști. A cunoscut suferința, dragostea și fericirea aparentă. S-a ascuns mereu de soare de teamă să nu piară. Așa cum promisese…

    Într-o zi însă fulgul s-a oprit… Și, odată cu el s-a oprit totul. Muzica, visele, dansul, veselia, suferința, jocul copiilor. Culorile au pălit, apele au încetat să mai curgă, păsările să mai zboare, vântul să mai bată, ploaia să mai plouă, zăpada să mai ningă…

    Fulgul văzuse, acolo jos, ceea ce căutase întreaga sa viață. Găsise scopul călătoriei sale… își găsise trecutul, prezentul și viitorul. Rațiunea de a fi. Găsise viața ce-i lipsea.

    Și s-a apropiat încet… Și, în sfârșit, simțea ce înseamnă să fii fericit. Simțea cum îl învăluie dragostea, cum totul capătă un sens. Simțea că iubește atât de tare încât îl durea. Și, s-a dăruit întru totul lui, fulgului ce a promis că-l va face fericit.

    … Și nu, nu au trăit fericiți până la adaâci bătrâneți pentru că… fulgul nu se îndragostise de un fulg ci de un om. Dar nu știa.. nu știa căci omul îl mințise. Omul voia doar să știe ce înseamnă un fulg de nea.

    …și așa, steaua de zăpadă a atins mai intâi părul omului, apoi l-a privit în ochi… Apoi i-a mângâiat buzele calde… buze care l-au topit…

    …și fulgul a căzut mort… 

Publicat: D. Ț.