Pagini

joi, 15 ianuarie 2015

Omagiu lui Eminescu

Eminescu este unul din exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea. Avem convingerea că daca mai trăia, sănătos, încă douazeci de ani, el ar fi fost considerat, fără putinţă de contestare, ca unul din cei mai mari creatori de poezie din întreaga literatură a lumii. 

Garabet Ibraileanu


La 14 ianuarie 2015, în  ajun de ziua marelui geniu al culturii româneşti, Centrul Academic Eminescu a organizat o lecţie publică cu genericul: Opera Eminesciană - viziuni noi, la care au participat eleviii de la gimnaziul "Nicolae Costin", clasa a I B  şi elevii de la LT "Mihai Eminescu" clasa a VA . Doamna Larisa Arseni a început  lecţia cu date biografice din viaţa şi opera poetului. Copiii au ascultat " Basm de Geo Bogza" legenda care are ca subiect condiţia naşterii Luceafăului poeziei româneşti - Mihai Eminescu. Copiii au venit pregătiţi cu un recital de poezie, căci prin poezie este veşnic viu sufletul românesc: Luceafărul, O mamă, Scrisoarea a III-a, O rămâi, Lacul, „De-aş avea”. La finele orei copiii au avut ocazia să audieze romanţe scrise pe versurile lui Eminescu, interpretate de personalităţi celebre. Copiilor li s-a prezentat şi expoziţia tematică de carte (cărţi de şi despre Mihai Eminescu).
La ora 15.00, copiii de la Grădiniţa nr. 40, au venit cu un frumos spectacol " Colind pentru Eminescu". Copiii au recitat poezii şi au interpretat cântece pe versurile poetului.
Ziua de ieri a lăsat  în urmă recitaluri extraordinare de poezie şi muzică, un omagiu adus marelui poet Mihai Eminescu. Poezia lui Eminescu este mult mai complexă pentru a fi limitată la acest eveniment, de aceea, noi, echipa CAI Eminescu așteptăm iubitorii de carte, de Eminescu, de artă și de frumos, să ne viziteze și să promoveze opera eminesciană!
Marcela Pleşca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu