De eşti copil sau matur la sigur îţi sunt dragi poveştile. Centrul Eminescu îţi vine în ajutor, aici te poţi delecta făcând cunoştinţă cu PROGRAMUL ORA POVEŞTII, organizat în fiecare zi de marţi şi joi la ora 10.00. Dacă nu ai timp să ne faci o vizită în aceste zile poţi să ne urmăreşti on-line. Nu rata şansa!!!
Pagini
▼
miercuri, 31 decembrie 2014
luni, 22 decembrie 2014
vineri, 19 decembrie 2014
Colind de Crăciun de Charles Dickens
Arhivel,
elful care se ocupă de biblioteca lui Moş Crăciun, colecţionează toate cărţile
despre sărbătorile Crăciunului. Are rafturi întregi numai cu astfel de volume. Unele cărţi
au devenit atât de îndrăgite de oameni încât au devenit clasice. Vă propunem povestea
lui Charles Dickens
"Colind de Crăciun":
Cartea a apărut pentru prima dată în decembrie 1843 şi,
în nici trei zile, s-au vândut
Această poveste a fost publicată de atunci în nenumărate
ori şi a fost adaptată la scenarii de film, şi piese de teatru. Acţiunea are
loc într-o seară de Ajun, iar principalul personaj este Ebenezer Scrooge, un om
de afaceri meschin şi zgârcit. Scrooge
ura Crăciunul şi nici nu dorea să audă de aşa ceva. Atunci când nepotul său
Fred, a venit să-l invite să petreacă Crăciunul împreună, Scrooge furios nevoie
-mare, şi-a alungat propria rudă! În acea noapte, chiar de Ajun, pe afaceristul
cel hain l-au vizitat trei spirite. Spiritul Trecutului l-a transportat în
vremuri de demult şi l-a făcut pe Scrooge să retrăiască întâmplări mai triste
sau mai vesele din copilăria lui. Zgârciobul a început să înţeleagă cum a
devenit aşa de rău şi de ursuz. A apărut apoi spiritul Prezentului , care i-a
arătat cum Bob Cratchit, contabilul sărac al lui Scrooge, îşi petrece Crăciunul
împreună cu familia sa. N-au aproape nimic de mâncare în casă şi micul Tim,
băieţelul lui Bob, este foarte bolnav. Scrooge
se îngrozeşte de ceea ce vede, dar nu are prea mult timp de stat pe gânduri,
căci apare al treilea şi ultimul spirit: Spiritul Viitorului. Acesta îi arată
din nou casa contabilului, care petrece Crăciunul, de data aceasta fără micuţul
Tim. Apoi Scorge a asistat la propria înmormântare. Nimeni nu era trist, iar pe
piatra lui scria "zgârciob bătrân", sau mă rog: "Aici se
odihneşte un om zgârcit".
A doua zi de dimineaţă Scrooge ştia ce are de făcut: a
dat fuga la măcelărie şi i-a trimis micului Tim un curcan mare, umplut. De
asemenea, s-a asigurat că băieţelul primeşte medicamente foarte scumpe.
Ebenezer Scrooge le-a dat bani săracilor, şi s-a hotărât să- şi schimbe viaţa. În
acea seară, Scrooge a petrecut Crăciunul,prima dată după mulţi ani, într-o atmosferă veselă alături de nepotul său
Fred.
Dragi cititori, vă invităm la Centrul Academic Eminescu
să citiţi această minunată poveste, care vă duce în atmosfera caldă şi veselă a
Crăciunului.
Mitul Modern al lui Moş Crăciun
Sfântul Nicolai |
Dacă în antichitate, Crăciun era cunoscut şi venerat la
geto - daci ca fiind un zeu solar atotputernic, echivalentul zeului roman Saturn şi al zeului iranian Mithra, creştinismul suprapune peste această
imagine o nouă legendă care ţine să anihileze perspectiva, imagistică păgână. Ursuzul
cioban Crăciun refuză să o primească în
bogatele case pe Fecioara Maria , dar miloasa, soţia acestuia, Crăciuneasa o
adăposteşte , în staul şi o ajută să
nască. Auzind de aceasta, Crăciun
îşi pedepseşte violent nevasta,
tăiendu-i mâinile din coate, dar Maica Domnului săvârşeşte o minune,
lipindu-i-le la loc: Convins că în grajdul său s-a născut Mântuitorul lumii,
Crăciun se căieşte amarnic şi împarte toată averea copiilor săraci, aceasta fiind în accepţiunea
creştină , originea minunatelor daruri
de Crăciun.
Până în secolul al XIX - lea, Moş Crăciun era considerat
un personaj terifiant, care sperie şi ameninţă copiii. În America, moştul era imaginat ca un personaj sălbatic care
venea tocmai din inima pădurii, îmbrăcat
în costum se vânător , călătorind într-o sanie trasă de reni. În Germania, Moş
Crăciun sau Weinachtsman era un bătrân care obişnuia să-i pedepsească pe copiii obraznici, aducând părinţilor în
dar nuele de mesteacăn. În Australia, Moşul
era mereu însoţit de un monstru cu păr bogat, cu coartne, limbă roşie şi ochi
înspăimântători, cunoscut cu numele de Krampus. În Anglia, Father Christmas sau
Old Chrismas era reprezentat de un bătrânel care purta un vas cu băutură cu care toasta în Ajun de Anul Nou şi în
noaptea Bobotezei. În Franţa, Pere Noel acea aceeaşi reputaţie terifiantă, malefică fiind
prezentat ca un călugăr nemilos care îi pedepsea crunt şi bătea copii
neascultători.
Imaginea lui Moş Crăciun creată de Thomas Nast |
Personaj secundar, moşul cu obraji bucălaţi cu plete
ninse, jovial, cumsecade şi atât de iubit de cei mici, îmbrăcat în costum de
culoare roşie, cu garnitură de blăniţă albă la poale şi mâineci, cu o bonetă
catifelată, cu centură solidă şi cizme uriaşe, ca un pitic din poveste, care
vine tocmai din Laponia sau din Finlanda, într-o sanie trasă de 8 reni (Rudolph,
Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Prancer şi Vixen), cu sacul plin de
daruri care intră în casă pe coş, pentru
a pune în jurul bradului daruri pentru copiii cuminţi, a devenit
personajul principal al Ajunului Crăciunului, aproape în întreaga lume.
Atât etimologic - cuvântul Santa Claus reprezintă
receptarea fonetică a numelui propriu
olandez Sant Nikolaas sau danez Sinterklaas -, cât şi conceptual, Santa Claus este construit pe marginea Sfântului Nicolae,
patronul copiilor.
Imaginea lui Moş Crăciun creată de Haddon Sundblom |
Moş Crăciun, personaj care fascinează an de an o lume
întreagă, creaţia personalizată a nemţilor şi americanilor, reprezintă o imagine
feerică, de basm, creată cu scopuri
estetice, sensibilizatoare, dar nu în ultimul rând şi comerciale.
Imaginea lui Moş Crăciun (Santa Claus) a fost creată de
Thomas Nast, cunoscut ilustrator şi caricaturist care a creat simbolul măgaruli şi al elefantului pentru
a descrie partidul democratic şi
republican din America. Nast la imaginat pe Santa Claus ca un bătrânel mic şi gras îmbrăcat într-o
tunică roşie îmblănită la mâineci şi la poale, încins cu o centură lată de
piele, pornind de la o serie de amintiri care l-au emoţionat şi i-au marcat
profund copilăria.
Însă figura lui Santa Claus, cea pe care o cunoaştem azi,
este creaţia artistului Haddon Sundblom,
care în anul 1931, inspirându-se din
imaginea lui Nast, realizează o reclamă pentru gigantica Companie Coca - Cola,
al cărui protagonist este Santa Claus, simbol universal al moşului vesel,
darnic cu barbă mare şi albă.
Sursa: Hucai, Alina. Varte de Crăciun/ Alina Hucai. - Iaşi:
Sedcom Libris, 2006. - 296 p.
luni, 15 decembrie 2014
Colecţia Pomilor de Crăciun
E luna decembrie, dar soarele încă ne mai bucură cu razele sale luminoase. Echipa Centrului Eminescu, sub îndemnul acestei zile frumoase, continuă cu spor lucrul la colecţia de Brăduţi de Crăciun, alături de cititoarele noastre fidele: Doloton Marina şi Ciobanu Felicia. Fetele, au venit cu plăcere să ne ajute să finisăm lucrul la cel mai mare brăduţ, realizat din conuri de hârtie. Cititoarele noastre au lăsat în colecţia Centrului şi proprii lor brăduţi, pentru care fapt le mulţumim!
Publicat: Pleşca Marcela
vineri, 12 decembrie 2014
Colecţia Pomilor de Crăciun
Magia sărbătorilor de iarnă ne copleşeşte sufletul în
fiecare Decembrie. Oamenii devin, mai buni, mai răbdători, mai luminoşi la chip
dar în acelaşi timp şi mai agitaţi. Toţi ne dorim casa noastră, oficiul în care lucrăm să fie înfrumuseţat
cât mai frumos şi creativ. Nelipsit din casele noastre este Pomul de Crăciun un
simbol al naşterii şi nemuririi, împodobit cu globuleţe, beteală, instalaţii
luminoase. Echipa Centrului Eminescu, a depus mult efort ca să împodobim sala
de lectură cât mai ingenios: cu clopoţei, globuleţe. Pe lângă tradiţionalul Pom
de Crăciun, echipa Centrului, se mândreşte cu colecţia de brăduţi realizaţi
prin diferite tehnici de lucru şi materiale: paete, hârtie de calc, carton, fatin,beteală,
etc. Un aport deosebit în realizarea brăduţilor, au avut-o cititorii noştri,
care şi-au folosit toată îndemânarea şi inventivitatea.
Centrul Academic Internaţional Eminescu, invită toţi
doritorii şi iubitorii de creaţie, la un master - class pentru confecţionarea
Pomilor de Crăciun hand- made, împreună cu d-na Olesea.
Suntem în aşteptarea dumnevoastră, şi vă propunem câteva
secvenţe din activitatea noastră:
Publicat: Marcela P.
miercuri, 10 decembrie 2014
Pomul de Crăciun - simbol al sărbătorilor de iarnă
Suntem în preajma
sărbătorilor, toţi sunt agitaţi din cauza pregătirilor. Pomul de Crăciun este
nelipsit din casele noastre , deoarece este principalul simbol care ne crează
atmosfera de sărbătoare. De curând am fost în vizită la grădiniţa nr. 40, grupa 3
- medie, şi am observat că copiii nu au
un Brad de Crăciun ca să le
înfrumuseţeze grupa. Echipa Centrului Eminescu, a decis să le facă o surpriză
micuţilor şi le-am pregătit materiale necesare pentru a decora un brăduţ din
hârtie pentru fiecare. Mai întâi de toate le-am citit legenda Pomului de
Crăciun, de unde copiii au aflat că tradiţia se trage încă din antichitate. Apoi
am purces la lucru, am repartizat fiecărui copil câte un con de culoare verde,
fundiţe, globuleţe, şi sclipici. Fiecare
copilaş, şi-a decorat propriul brăduţ, după propria creativitate şi imaginaţie.
Micuţii au rămas mulţumiţi de rezultatul activităţii, şi s-au bucurat foarte
mult că fiecare îşi are propriul Pom de Crăciun. A fost o zi frumoasă, deşi
ploaia de afară nu mai conteneşte, rămânem în aşteptarea primilor fulgi de nea.
Marcela P.
marți, 9 decembrie 2014
ORA POVEŞTILOR, la grădiniţă
O zi bacoveniană, cu o ploiţă măruntă şi rece. Echipa CAIE, a hotărât să desfăşoare programul ORA POVEŞTILOR alături de micuţii de la Grădiniţa nr. 40, grupa a III -a medie. Deoarece iarna deja şi-a intrat în drepturi, am citit copiilor povestea Crăiasa Zăpezii de Hans Christian Andersen. Copii au ascultat cu atenţie şi au fost atenţi la subiectul poveştii. Alături de aceşti copilaşi ne-am încălzit sufletele cu zâmbete şi bună dispoziţie.
Design: Pleşca Marcela
Sărbătoarea Crăciunului în lume!
Moş Crăciun ajunge
aproape peste tot în lume. Dar există şi locuri unde Moş Crăciun nu trebuie să
facă mai nimic pentru că se ocupă alţii de împărţirea cadourilor. Iar în
anumite ţări, Moşul vine doar la copii
care cred în el.
Olanda şi Belgia
În Olanda şi Belgia există două sărbători
importante pentru copii:
Sfântul Nicolae şi Crăciunul. Sfântul Nicolae vine la
jumătatea lui noiembrie cu vaporul cu aburi, împreună cu sute de ajutoare, şi
aduce multe cadouri. Dacă ajutoarele Sfântului Nicolae văd pe undeva un pantof
gol, îl umple cu daruri micuţe, cu ciocolată sau cu alte dulciuri. Doar când
Sfântul Nicolae se
întoarce în Spania, pe 6 decembrie, acolo unde locuieşte
poate veni şi Moş Crăciun. În ziua de Crăciun, el aşează cadouri sub bradul
împodobit.
Brazilia
În fiecare casă este un brad frumos
împodobit, iar sub brad se găseşte o mică iesle cu Iisus;
o coroniţă din brad e agăţată de uşă şi Papai
Noel (Moş Crăciun) vine în noaptea de 24 şi 25 decembrie, ca să aducă daruri.
În Brazilia sărbătoarea Crăciunului seamănă foarte mult cu cea din Europa. Cu
toate acestea există o diferenţă semnificativă: în Brazilia este vară! Acestă
ţară se află în emisfera sudică, ceia ce înseamnă că acolo este vară când la
noi este iarnă. Deci, când Papai Noel soseşte cu săniuţa lui în Brazilia nu
este strop de zăpadă. Din fericire, Moşul poate să zboare cu săniuţa...
Ungaria
În Ungaria, Moş Crăciun are puţină treabă de
făcut.
Acolo, Jezuska (micul Iisus) se ocupă de brad şi de
cadouri. Când copiii nu sunt acasă, Jezuska vine cu o zi înainte de
Crăciun şi împodobeşte bradul. Şi când bradul este gata, pune şi cadourile sub
el. Din fericire, Jezuska nu trebuie să facă totul singur, primeşte ajutor şi
de la îngeraşi. Camera unde se află bradul rămâne închisă până când îngeraşii
sună dintr-un clopoţel. Abia atunci copii au voie să deschidă uşa, ca să vadă
bradul împodobit şi cadourile frumos ambalate. Acestea trebuie deschise chiar
în seara de Ajun, când toată familia se strânge în jurul bradului.
Irlanda şi Marea Britanie
În aceste ţări se întâmplă câteodată ca la
uşă să bată chiar Moş Crăciun!
Atunci copii au surpriza să găsească un sac plin cu
cadouri. Dar, cel mai adesea, Santa Claus (numit şi Father Christmas) vine pe
nesimţite când toţi cei din casă dorm. El aşează cadourile sub brad sau
la capătul patului în care dorm copiii!
A doua zi, masa tradiţională de Crăciun începe pe la ora
două. Aceasta este compusă din curcan umplut, cartofi copţi, şuncă, varză
de Bruxelles, un fel de piure din mazăre numit "mushy peas", cu sau
fără gust de mentă, iar ca desert - prăjitura specială de Crăciun, budincă de
prune, şarlotă caldă, trifle (cu fructe deasupra acoperită cu un strat de
şarlotă) şi multe, multe bomboane.
Rusia
Rusia e ţara unde, în secolulu trecut, Moş
Crăciun nu trebuia să meargă.
Îi ţinea locul Ded Moroz (Moş Gerilă), care împărţea
cadourile de Anul Nou împreună cu fiica lui Snegurocika. Ded Moroz seamănă mult
cu Moş Crăciun. Îl cunoşti după barba lungă şi albă şi după toiagul
magic. Copiii îi trimit o scrisoare lui Ded Moroz, în care îi spun ce cadouri
doresc. În ultima zi a anului cei mici, primesc cadourile. Acestea sunt aşezate
sub bradul de Anul Nou. Copiii din Rusia nu au vacanţă de Crăciun, ci vacanţă
de Anul Nou. În Rusia, Crăciunul se sărbătoreşte la 7 ianuarie.
Franţa
Petit Papa Noel este un colind de Crăciun
foarte popular în Franţa. Înseamnă
Tăticule Moş Crăciun şi, desigur, este un cântec despre Moş Crăciun. Cu câteva
săptămâni înainte de Crăciun, copiii din Franţa îi scriu o scrisoare lui Pere
Noel (Moş Crăciun). În acestă scrisoare îi scriu ce cadouri şi-ar dori ei să
primească. Cei care încă nu ştiu să scrie, pot să deseneze ceva. Poşta
din Franţa are evident multă treabă, căci toate aceste scrisori trebuie să
ajungă tocmai în Finlanda. Şi, apoi, toţi copiii aşteaptă cu înfrigurare până
la 25 decembrie, când toate cadourile vor fi sub brad!
Africa de Sud
Crăciun cu zăpadă în Africa? În niciun caz! În Africa de sud este
vară din noiembrie până în martie. Aşadar, de Crăciun e vreme numai bună de a
ieşi în natură, la picnic sau la grătar. Sunt invitaţi membrii familiei
şi toţi prietenii apropiaţi, iar pe rotisor sfârâie bucăţi mari de carne. În
Johannesburg, cel mai mare oraş din Africa de Sud, corurile bisericeşti cântă,
în fiecare an, la lumina lumânărilor. În zonele unde Vader Kersfees (Moş
Crăciun) nu ajunge, oamenii pun cadouri şi dulciuri în cutii de pantofi şi le
împart copiilor săraci. Astfel, peste 30.000 copii săraci primesc daruri cu
ocazia Crăciunului.
Statele Unite ale Americii
În a patra joi din luna noiembrie se
sărbătoreşte Ziua Recunoştinţei.
În această zi, americanii spun "mulţumesc"
pentru toate lucrurile bune ce li sau întâmplat anul trecut. Ziua următoare
încep pregătirile pentru Crăciun. În magazine, aceasta este cea mai aglomerată
zi din tot anul: toată lumea vrea să cumpere un brad de Crăciun, felicitări,
decoraţii şi alimentele pentru cina de Crăciun. Peste tot se aud colinde, iar
aceasta îi place la nebunie lui Santa Claus (Moş Crăciun)! Câteodată, el se
opreşte într-un mare magazin şi dă mâna cu copiii americani, strângând liste cu
dorinţele acestora. Copiilor nu le rămâne decât să spere că Moşul le va umple
ciorăpeii cu ceia ce şi-au dorit...
Germania, Austria şi Elveţia
Der Weihnachtsmann (Moş Crăciun) este
cunoscut în Germania, Austria şi Elveţia, dar în
multe zone cel care aduce cadouri este Das Chriskind. Acesta este un îngeraş cu
aripioare albe, bucle aurii, cu o coroniţă pe cap şi îmbrăcat cu hăinuţă albă,
decorată cu beteală aurie.În seara de 24 decembrie, imediat ce se întunecă, el
pune cadouri sub brad, apoi aprinde lumânările, sună din clopoţel şi se face
iar nevăzut. Das Chriskind are, în toate cele trei ţări pe care le-am enumerat,
un oficiu poştal numai al lui, deschis în perioada Crăciunului. Copiii care îi
trimit scrisori primesc şi un răspuns.
Spania
În Catalonia, în nord-estul Spaniei, sărbătoarea Crăciunului începe la 24
decembrie, cu dezvelirea lui Tio de Nadal, un trunchi de copac pe care e
cioplită o faţă umană. În burta lui Tio găseşti ceva bun de împărţit la toată
familia, cum ar fi bomboane, alune sau torro (desert specific din Catalonia).
Apoi încep cele doisprezece zile ale Crăciunului. În Spania, Los Tres Rayes
Magos (cei trei magi de la Răsărit) aduc pe ascuns cadourile în noaptea dintre
zilele 5 şi 6 ianuarie, iar cei mici le primesc abia în dimineaţa de 6 ianuarie.
Dar cămilile acestora nu pot ajunge peste tot şi atunci Papa Noel (Moş Crăciun)
duce darurile acolo unde nu ajung magii.
Estonia
Copiii din Estonia au mare noroc. Ei au voie să-şi pregătească pantofii pentru
cadouri aproape toată perioada de la începutul Adventului (postul Crăciunului)
până la Crăciun. Ei îşi pun pantofii la fereastră, astfel încât ajutoarele lui
Jouluvana (Moş Crăciun) să poată pune câte ceva în ei. Elfii, se furişează
deseori pe la fereastră, ca să vadă cât de cuminţi sunt copiii. În noaptea de
Crăciun, Moşul vine să aducă daruri pentru toată lumea. El bate la uşă şi lasă
cadourile chiar la intrare sau intră în casă ca să asculte cum cântă copiii sau
recită poezioare.
Australia şi Noua Zeelandă
Pentru că se află în emisfera sudică, Australia şi Noua Zeelandă sărbătoresc
şi ele Crăciunul vara, ca şi Brazilia şi Africa de Sud. De fapt, acolo
Crăciunul pică exact în mijlocul vacanţei de vară! Deci nu e prea tentant să
petreci Crăciunul în casă! Cina de Crăciun, este de fapt un grătar în grădină.
Ştiaţi că Santa Claus (Moş Crăciun) împarte cadourile mai întâi în Noua
Zeelandă? Fiind cea mai estică ţară de pe glob, Noua Zeelandă este prima care
se bucură de sosirea Anului Nou sau de răsăritul soarelui. Când copiii de acolo
îşi deschid cadourile în dimineaţa zilei de 25 decembrie, oamenii celorlalte
ţări încă mai dorm.
India
Cei mai mulţi locuitori ai Indiei sunt
hinduşi.
Hinduşii nu au un singur Dumnezeu, precum creştinii, ci
sute. Ei nu aşează o iesle sub brad şi nici nu se duc la biserică de Crăciun.
În prima zi de Crăciun, în India toată lumea are zi liberă, dar alte sărbători
sunt mult mai importante, cum ar fi Deepavali (Sărbătoarea luminilor) sau Anul
Nou. Moş Crăciun numit de indieni Santa Claus, vine în seara de Crăciun, ca să
aducă cadouri tuturor celor care au un brad împodobit. Brazii de Crăciun din
India sunt aproape mereu din plastic, pentru că acolo nu cresc brazi naturali!
luni, 8 decembrie 2014
Povestea globulețelor
Se pare că iarna aceasta vine cu multe surprize pentru voi, dragi copii, cititori ai bibliotecii CAIE.
E luni, e o zi cam posomorâtă și e frig, o zi bună de citit povești, legende... Cu toții iubim să împodobim brăduțul de Craciun, când vin sărbătorile de iarnă, dar nu cu toții știm povestea globulețelor... Vă propun să cunoașteți minunata poveste a globulețelor... Lectură plăcută!
E luni, e o zi cam posomorâtă și e frig, o zi bună de citit povești, legende... Cu toții iubim să împodobim brăduțul de Craciun, când vin sărbătorile de iarnă, dar nu cu toții știm povestea globulețelor... Vă propun să cunoașteți minunata poveste a globulețelor... Lectură plăcută!
A fost odată un meșter sticlar... Toatș ziua lucra în
atelierul lui ca să îi poată hrăni pe cei doi copii: o fetiță și un băiat. Mama
lor se prăpădise demult, iar meșterul încerca să-i crească așa cum știa că și-ar fi dorit ea.
Copii erau cuminti si incercau si ei sa ajute cum puteau mai bine. Fata avea
grija de casa, iar baiatul incerca sa deprinda mestesugul tatalui.
Într-o bună zi băiatul s-a gândit să-i facă o surpriză părintelui său și a încercat să facă singur un vas. Dar oricât s-a străduit vasul nu a căpătat
forma pe care și-o dorea, ci a rămas doar un balon de sticlă. De teamă să nu își supere tatăl băiatul i-a pus o mică agățătoare de sârmă și i l-a dăruit
surioarei să se joace cu el.
Fetița moștenise de la mama sa talentul de a picta, așa că în serile lungi de
iarnă, stând în fața focului, a pictat micul balon de sticlă. Peste agățătoarea
de sârmă a pus o delicată panglică roz luată de pe o rochiță veche.
Când l-a terminat a dat fuga să-l arate tatălui ei. Tocmai atunci la ușa
atelierului se oprise un alai mare și strălucitor. Chiar împăratul și împărăteasa țării veniseră să vadă sticlăria făcută de meșter, despre a cărei
frumusețe se dusese vestea.
Emotionată fetița s-a pitit după bradul ce străjuia intrarea. De teamă să nu
spargă micul balon pictat l-a strecurat între crengile bradului.
Cand să treacă pragul, împărăteasa și-a aruncat ochii spre brăduț și s-a oprit exclamând:
- Ce-i minunăția asta?!
A întins mâna să-l ia, dar fetița îl ținea strâns. Sfioasă a ieșit în fața împărătesei:
- Este jucaria mea, înălțimea voastră! Fratele meu a facut-o și eu am
pictat-o...
După ce s-a gândit o clipă i-a întins micul balon împărătesei:
- Dacă vă place așa de mult, vi-l dăruiesc. Mama mea, Dumnezeu s-o odihnească,
spunea că atunci când îi faci cuiva o bucurie îngerii zâmbesc!
Împărăteasa s-a aplecat și a sărutat, cu lacrimi în ochi, copila pe frunte.
- Îti multumesc, fată frumoasă! Mama ta avea mare dreptate, dar nu pot să îți
iau jucăria. Când am vazut-o în brăduț m-am gândit ca aș putea-o folosi să împodobesc bradul de Crăciun de la palat. Așa că am să vă rog să faceți cât de
multe puteți până în Ajun, iar eu am să vă răsplătesc pe măsură.
Când au văzut invitații la marele bal cât de frumos era bradul împodobit cu
micile baloane de sticlă pictată s-au grăbit cu toții să-i comande meșterului
pentru anul și pentru anii următori. Pentru ca semănau cu globurile de cristal
ale vrăjitorilor, dar erau mult mai mici toată lumea le-a spus: globulețe...
Așa că meșterul și copii lui nu au mai avut niciodată grija zilei de mâine, iar
urmașii lor fac și astăzi globulețe și aduc culoare și strălucire multor brazi
de Crăciun.
Publicat: D.Ț.
joi, 4 decembrie 2014
În ajun de Moş Nicolae
Primii fulgi de
nea deja ne-au adus bucuria şi atmosfera sărbătorilor de iarnă, a căror
magie
ne înconjoară încet încet. Se apropie ziua de 6 decembrie, zi în care mici şi
mari îl aşteaptă cu sufletul la gură pe blajinul Moş Nicolae, care împarte
dulciuri tuturor copiilor cuminţi.
Astăzi, în ajun
de Sf. Nicolae, colectivul Centrului Academic Eminescu a hotărât să împartă bucuria
acestei sărbători, copiilor de la grădiniţa nr. 40, grupa a II -a. D-na Olesea le-a
povestit micuţilor legenda Sfântului Nicolae, originea şi semnificaţia
sărbătorii. Copii au aflat că Moş Nicolae pune darurile sale în şosete sau
ghetuţe, copiilor care sunt ascultători şi aduce câte o nueluşă celor care nu
au fost cuminţi pe parcursul anului.
Am dorit ca să aducem un pic de culoare activităţii de
astăzi, şi am hotărât să confecţionăm cu copii, ciorăpei pentru fiecare, din
hârtie, lipici şi sclipici. Copii au fost foarte entuziasmaţi, şi confecţionau
cu dăruire şi inspiraţie aceste şosete - adevăraţi designeri vestimentari. La
finele activităţii, fiecare micuţ şi-a personalizat lucrarea scriindu-şi numele
pe ea. Colaboratorii Centrului, au pregătit o surpriză copiilor, le-am
împărţit fiecăruia dulciuri din ciorapul Moşului Nicolae. Am imortalizat aceste
momente de bucurie şi satisfacţie cu o poză de grup, pentru istoria Centrului
Eminescu.
Publicat: Pleşca Marcela
miercuri, 3 decembrie 2014
Feeria iernii
(expoziţie de carte)
Dragi copii, iarna deja ne-a bătut la uşă şi se apropie frumoasele sărbători . Centrul Academic Eminescu, vă propune un şir de cărţulii, care includ: colinde, urături, cântece, poezii cu tematica iernii şi a sărbătrilor de iarnă pentru al întâmpina frumos pe mult aşteptatul Moş Crăciun.
Dragi copii, iarna deja ne-a bătut la uşă şi se apropie frumoasele sărbători . Centrul Academic Eminescu, vă propune un şir de cărţulii, care includ: colinde, urături, cântece, poezii cu tematica iernii şi a sărbătrilor de iarnă pentru al întâmpina frumos pe mult aşteptatul Moş Crăciun.
Vă aşteptăm, să studiaţi aceste cărţi şi multe alte, care le puteţi găsi la biblioteca noastră.
marți, 2 decembrie 2014
Povestea darurilor împărţite de Moş Nicolae
Povestea darurilor împărţite de pe furiş de Moş
Nicolae începe cu mii de ani în urmă. Tradiţia spune că însuşi Sfântul Nicoale
a ajutat trei fete sărmane din oraşul său, aducându-le în dar noaptea, fără a
fi văzut, daruri de zestre. Casa în care locuiau cele trei fete sărmane era una
sărăcăcioasă, tatăl acestora plănuind să
le vândă pentru a scăpa de lipsuri. Sfântul Nicolae a auzit nenorocirea fetelor şi a familiei, care se
petrecea nu departe de locuinţa sa, şi astfel le-a ajutat noaptea pe furiş,
aruncând pe geam în camera fetei celei
mari, gata de măritiş, o pungă cu
galbeni. Povestea s-a repetat şi când
a venit vremea de măritiş pentru
cea de a doua fată. Însă când a venit vremea şi celei de a treia, tata lor a
stat de pază să afle cine este acela care face atât mult bine fetelor lui. În
noaptea cu pricina, când tatăl se stădea la pândă, Nicolae s-a urcat pe casă şi a dat drumul pe horn
unei punguliţe cu galbeni, care a ajund drept într-o şosetă pusă la uscat.Când
tatăl fetelor a văzut minunea, a fost rugat de Nicolae să păstreze secretul,
dar desigur acesta nu a putut fi ţinut.De atunci şi până azi, în fiecare noapte
a Sfântului Nicolae, semenii şi oamenii dragi în special copiii primesc daruri
de la Moş Nicolae, care spre deosebire de Moş Crăciun nu se arată niciodată.
luni, 1 decembrie 2014
Broaştele cer un rege
- după o fabulă de La Fontaine
Într-o bună zi, Broaştelede pe o baltă mare se adunară la sfat.
- Pentru liniştea bălţii, începu o Broască înţeleaptă, ar trebui să ne alegem un rege. El ne-ar cârmui, ar face dreaptă judecată între pricini şi ne-ar învăţa respectul! Ce spuneţi?
- Aşa e, încuviinţă alta. Sunt de acord cu tine. Dar pe cine să alegem?
- Să trimitem mesageri la Zeus, propuse o alta. Cu siguranţă că el, în înţelepciunea lui, ne va putea da cel mai bun rege pentru noi.
Propunerea fu acceptată de către toată adunarea.
La puţine zile după aceea, tatăl zeilor lăsă să cadă în baltă un mic băţ. Pleosc! Broaştele se speriară un pic. Văzând însă că băţul nu le face niciun rău, începură să râdă de un rege aşa de netot şi neputincios.
- Zeus! orăcăiră atunci Broaştele. Noi vrem un rege adevărat, viteaz şi de neînvins!
Tatăl zeilor le auzi şi aruncă în baltă un şarpe-de-apă, care, iute ca fulgerul, începu să înghită toate Broaştele ce se aflau în calea sa.
Broaştele începură să se vaite şi să-l roage pe Zeus să le scape de un rege aşa de rău.
- N-aţi ştiut să apreciaţi un rege bun, le răspunse zeul, acum descurcaţi-vă cu unul rău!
Sper că veţi înţelege mesajul pe care am vrut să vi-l transmit prin intermediul acestei fabule. Lectură plăcută !
Vă aşteptăm la bibliotecă, la Centrul Academic Internaţional Eminescu.
Publicat: D. Ţ.
vineri, 28 noiembrie 2014
Mark Twain - un titan al literaturii americane
Cărţile mele sunt ca apa. Cărţile marilor genii sunt ca vinul.
Din fericire toată lumea bea apă.
Samuel Langhorne Clemens (n. 30 noiembrie 1835 – d. 21 aprilie 1910), cunoscut sub pseudonimul literar Mark Twain, a fost un scriitor, satirist și umorist american, autorul popularelor romane „Aventurile lui Tom Sawyer”, „Prinț și cerșetor”, „Aventurile lui Huckleberry Finn” și „Un yankeu la curtea regelui Arthur”.
În ciuda problemelor sale financiare, Twain a fost renumit pentru umorul și buna sa dispoziție, datorită cărora s-a bucurat de o popularitate imensă în întreaga lume. La apogeu, el a fost probabil cel mai popular american din acea vreme. În 1907, publicul s-a înghesuit la Expoziția Jamestown doar ca să-l zărească pe Mark Twain. S-a bucurat de prietenia mai multor celebrități, între care autorul și criticul literar William Dean Howells, politicianul și autorul Booker T. Washington, inginerul și inventatorul Nikola Tesla, scriitoarea Helen Keller și magnatul Henry Huttleston Rogers. Autorul american William Faulkner a scris despre Twain că a fost „părintele literaturii americane”.Twain a murit în 1910 și este înmormântat la Elmira, statul New York.
„Mark Twain a dat bucurie - distracţie cu adevărat intelectuală - la milioane de oameni, iar operele sale vor continua să facă plăcere altor milioane din generaţiile următoare... Umorul său a fost american, dar el a fost aproape la fel de apreciat de englezi şi alte naţii ca şi de conaţionalii săi. El a creat o parte trainică a literaturii americane.”
William Howard Taft,
preşedintele Statelor Unite, 1910
marți, 25 noiembrie 2014
În vizită la micuţii de la Grădiniţa 40
Zilele trecute,
d-na Lilia, educator la Grădiniţa nr. 40, a solicitat să venim cu o
mică
comunicare la tema “Animalele domestice”, pentru micuţii din grupa nr. 1.
D-na Olesea a fost receptivă la propunerea doamnei şi a plecat astăzi, 25 noiembrie,
entuziasmată cu o desagă plină de cărţulii, pline cu poveşti, poezii, fabule,
ghicitori despre micii prieteni ai omului – animalele. A fost citită povestea
“Iepuraşul cel isteţ” de Maria Osaianu Niconov, după care copiii au dat răspuns
ghicitorilor. Copii au fost curioşi şi activi.joi, 20 noiembrie 2014
În lumea cărților cu poetul Titus Știrbu
Astăzi, 20 noiembrie, Centrul Academic Eminescu a organizat extramuros
împreună
cu elevii de la liceul Liviu Rebreanu o întâlnire cu poetul,
parodistul, Titus Știrbu. Venind cu glume și ghidușii, i-a dăruit copiiilor
claselor I o adevărată sărbătoare. Titus Știrbu, poetul
copilăriei, este mult așteptat de către cititorii-copii. Cărțile sale sunt
foarte îndrăgite, răsfoite şi citite.
Prin poeziiile sale poetul îi îndeamnă pe copii să fie buni, disciplinați și
devotați cărții. Umorul fin, râsul
sarcastic, maniera de ai capta atenția, i-au făcut pe copii să fie mai
degajați, să reacționeze cu sinceritate la cele auzite. Copiii la rândul lor,
au declamat poezii, au prezentat scenete, i-au adresat întrebări despre tainele
creației sale.
În final fiecare copil s-a ales cu câte o carte cu autograf, iar poetul -
cu florile recunoștinței.
Lidia Mucuța, bibliotecar şef, liceul L.
Rebreanu