Pagini

luni, 8 decembrie 2014

Povestea globulețelor

Se pare că iarna aceasta vine cu multe surprize pentru voi, dragi copii, cititori ai bibliotecii CAIE. 
E luni, e o zi cam posomorâtă și e frig, o zi bună de citit povești, legende... Cu toții iubim să împodobim brăduțul de Craciun, când vin sărbătorile de iarnă, dar nu cu toții știm povestea globulețelor... Vă propun să cunoașteți minunata poveste a globulețelor... Lectură plăcută!

A fost odată un meșter sticlar... Toatș ziua lucra în atelierul lui ca să îi poată hrăni pe cei doi copii: o fetiță și un băiat. Mama lor se prăpădise demult, iar meșterul încerca să-i crească așa cum știa că și-ar fi dorit ea. 
Copii erau cuminti si incercau si ei sa ajute cum puteau mai bine. Fata avea grija de casa, iar baiatul incerca sa deprinda mestesugul tatalui. 

Într-o bună zi băiatul s-a gândit să-i facă o surpriză părintelui său și a încercat să facă singur un vas. Dar oricât s-a străduit vasul nu a căpătat forma pe care și-o dorea, ci a rămas doar un balon de sticlă. De teamă să nu își supere tatăl băiatul i-a pus o mică agățătoare de sârmă și i l-a dăruit surioarei să se joace cu el. 

Fetița moștenise de la mama sa talentul de a picta, așa că în serile lungi de iarnă, stând în fața focului, a pictat micul balon de sticlă. Peste agățătoarea de sârmă a pus o delicată panglică roz luată de pe o rochiță veche. 

Când l-a terminat a dat fuga să-l arate tatălui ei. Tocmai atunci la ușa atelierului se oprise un alai mare și strălucitor. Chiar împăratul și împărăteasa țării veniseră să vadă sticlăria făcută de meșter, despre a cărei frumusețe se dusese vestea. 

Emotionată fetița s-a pitit după bradul ce străjuia intrarea. De teamă să nu spargă micul balon pictat l-a strecurat între crengile bradului. 

Cand să treacă pragul, împărăteasa și-a aruncat ochii spre brăduț și s-a oprit exclamând: 

- Ce-i minunăția asta?! 

A întins mâna să-l ia, dar fetița îl ținea strâns. Sfioasă a ieșit în fața împărătesei: 

- Este jucaria mea, înălțimea voastră! Fratele meu a facut-o și eu am pictat-o... 

După ce s-a gândit o clipă i-a întins micul balon împărătesei: 

- Dacă vă place așa de mult, vi-l dăruiesc. Mama mea, Dumnezeu s-o odihnească, spunea că atunci când îi faci cuiva o bucurie îngerii zâmbesc! 

Împărăteasa s-a aplecat și a sărutat, cu lacrimi în ochi, copila pe frunte. 

- Îti multumesc, fată frumoasă! Mama ta avea mare dreptate, dar nu pot să îți iau jucăria. Când am vazut-o în brăduț m-am gândit ca aș putea-o folosi să împodobesc bradul de Crăciun de la palat. Așa că am să vă rog să faceți cât de multe puteți până în Ajun, iar eu am să vă răsplătesc pe măsură. 

    Când au văzut invitații la marele bal cât de frumos era bradul împodobit cu micile baloane de sticlă pictată s-au grăbit cu toții să-i comande meșterului pentru anul și pentru anii următori. Pentru ca semănau cu globurile de cristal ale vrăjitorilor, dar erau mult mai mici toată lumea le-a spus: globulețe... 

    Așa că meșterul și copii lui nu au mai avut niciodată grija zilei de mâine, iar urmașii lor fac și astăzi globulețe și aduc culoare și strălucire multor brazi de Crăciun. 

Publicat: D.Ț.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu