Hector Malot (d. 17 iulie 1907) este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori francezi. A studiat dreptul la Rouen şi Paris, dar literatura a devenit pasiunea sa. A publicat prima carte - Les Amants - în 1859. În total, a scris peste 70 de cărţi, dar cel mai cunoscut raman este  "Sans famille" (Singur pe lume). A fost dedicat fiicei lui, Lucie."În timp ce scriam această carte, mă gândeam tot timpul la tine, copila mea, și numele tău îmi venea în fiecare clipă pe buze. O să-i placă lui Lucie? O va interesa pe Lucie?..." se întreba Hector Malot la începutul cărții sale.

Singur pe lume este povestea unui orfan, micul Rémi, care trăiește în casa unei femei, tușa Barberin. Soțul acesteia, zidarul Jerome, suferă un accident grav fiind astfel nevoit să îl închirieze pe copil unui proprietar de circ, Vitalis, care dădea mici reprezentații alături de un cățel, Capi, care-i conduce pe Dolce și Zerbino, alți căței artiști și pe Suflețel, o maimuță dresată. Romanul se termină în momentul în care Rémi reușește să-și regăsească, cu ajutorul lui Mattia, familia. Cartea are și o continuare care se numește În familie.

(fragment)

Am auzit spunîndu-se că e o chestiune ştiinţifică interesantă de a şti dacă

maimuţele rîd. Cred că acei care şi-au pus această întrebare sînt savanţi de bibliotecă, oameni care nu şi-au dat niciodată osteneala să studieze maimuţele. Eu însă, care am trăit multă vreme în apropierea lui Sufleţel, pot să afirm că rîdea şi, deseori chiar, într-un fel care mă umilea. Bineînţeles că rîsul lui nu era întocmai ca al omului.Dar, mă rog, cînd un sentiment oarecare îi stîrnea veselia, colţurile gurii i se trăgeau înapoi, pleoapelei se încreţeau, fălcile i se mişcau repede, iar ochii lui negri scînteiau ca nişte cărbuni aprinşi. De altfel,curînd am putut observa la el aceste semne caracteristice ale rîsului în împrejurări destul de jignitoare pentru mîndria mea de om.

 — Acum că te-ai gătit, îmi spuse Vitalis, după ce îmi pusesem şi pălăria, o să ne-apucăm de treabă, casă putem da mîine, cînd e zi de tîrg, o mare reprezentaţie în care îţi vei face debutul.întrebai ceeste aceea

debut,şi Vitalis mă lămuri că înseamnă să joci pentru prima dată în faţa lumii.

 — Mîine vom da aici primul nostru spectacol, spuse el, în care vei juca şi tu. Aşa că trebuie sărepetăm de pe acum rolul pe care ţi l-am hărăzit.în ochii mei miraţi el citi că nu pricepusem. — Înţeleg prin rol ceea ce vei avea tu de făcut în acest spectacol. Te-am luat cu mine nu numai ca săai plăcerea să te plimbi. Nu sînt de ajuns de bogat pentru asta. Te-am luat ca să munceşti. Şi muncata, tocmai în asta va consta : să joci teatru împreună cu cîinii mei şi Sufleţel.

 — Dar nu ştiu să joc teatru ! am strigat eu, speriat.

 — Tocmai de aceea o să te învăţ. Iţi închipui şi tu că nu de la sine merge Capi atît de graţios pe labelede dindărăt, după cum nici Dolce nu pentru plăcerea ei sare coarda.

Capi a învăţat cum să stea în picioare, tot aşa cum şi Dolce a învăţat să sară coarda: a fost nevoie să muncească multă vreme pentrua redobîndi aceste talente; numai aşa au ajuns artişti iscusiţi. Tot astfel şi tu, acuma, trebuie să munceştica să înveţi rolurile pe care le vei juca împreună cu ei. Aşa că, la treabă !Ce ştiam eu, în timpul acela, despre muncă, era foarte puţin. Credeam că a munci înseamnă să sapi pămîntul, sau să tai un copac, sau să ciopleşti în piatră, şi nu-mi închipuiam munca în alt fel.   Comedia pe care o vom juca, continuă Vitalis, se numeşte : Slugă la domnul Sufleţel sau Cel mai prost nu e cel care credeţi!

Iată subiectul : domnul Sufleţel a avut pînă acum o slugă de care era foarte mulţumit, şi anume pe Capi. Dar Capi îmbătrîneşte şi domnul Sufleţel doreşte o slugă nouă ;Capi se obligă să-i aducă pe cineva. Dar nu-i va aduce tot un cîine în loc, ci îi va aduce un băiat, un ţărănuş, cu numele de Remi.

Peripeţiile prin care a trecut Remi, în lumea circului, şi cum acesta şi-a regăsit familia, le vei afla citind cartea în întregime la Centrul Academic Eminescu!

 Vă aşteptăm!

Publicat de Fărîmă M.