Pagini

joi, 22 mai 2014

Dicționarele Copilăriei

Colecția Dicționarele Copilăriei include ”mici dicționare” de: sinonime, antonime și neologisme - dicționare mai puțin obișnuite, în care cuvintele sunt explicate...în versuri!
Textele, vesele, captivante, se memorează cu ușurință. Fiecare volum de ”gramatică și poezii” începe cu o prefață, de asemenea în versuri, care le oferă micilor cititori”cheia”potrivită pentru lectură. Ilustrațiile color dau un plus de eleganță și atractivitate acestor cărți, care vor fi de un real folos și învățătorilor, și educatorilor.
Ele vor face orele de limba română mai vii, mai interesante, vor îmbogăți vocabularul copiilor, ajutându-i să se exprime corect și să-și plasticizeze limbajul. Colecția se adresează preșcolarilor și elevilor din clasele primare.

Despre sinonime

Căutând cu luare-aminte,
Găsești vorbe (sau cuvinte)
Folosite mai ales
Cu același înțeles.
Când același lucru-arată,
(Desemnează sau numesc)
Și se pot shimba firesc
În aceeași frază, iată,
Ele, ține minte bine,
 Sunt cuvinte sinonime.




Despre antonime

N-ai bănui că-ntre cuvinte
sunt fel de fel de simțăminte;
se-aseamănă, se-nlocuiesc,
se contrazic, se învrăjbesc. 
Pereche fac, dar se opun
prin tot ce-nseamnă, tot ce spun,
nesemănând nicio cătime...
Ei, bine, astea-s Antonime! 



 Despre neologisme

Toate câte sunt pe lume
Au primit câte un nume.
Neologism. Ce-nseamnă oare
Când îl auzi, un pic ciudat,
Deși nu-i greu de pronunțat?
Înseamnă, cum v-am spus-nainte,
Un nou-venit printre cuvinte.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu