Şi Eminescu a fost copil...

(sursa:  Mihai Emienscu, Viaţa de Victor Crăciun)

Mihai Eminescu a fost al şaptelea copil al lui Gheorghe Eminovici şi al Ralucăi, s-a născut la 15 ianuarie 1850, în Botoşani. Tatăl, dintr-o familie de ţărani români din Bucovina, învăţa carte şi intra în slujba boierească, primind titluri mărunte de sulger şi căminar. Mama este fiica stolnicului Vasile Iuraşcu din Jodeşi. Copilăreşte, în primii ani, la Botoşani, din 1856 la Ipoteşti, unde familia îşi cumpărase o mică moşie. În casa de la Ipoteşti, iarna, era loc mic de joacă acolo pricină pentru care „adesea se ascundea în câte-un saltar de scrin, ca să nu ştie nimeni unde-i, or în vro ladă veche cu lumânări de seu, din care ieşea uns ca dracul”.

Avea un obicei ca puii de gâscă mici să-i închidă în cuşcă, ca să vadă de-or cânta cum canarii. Iar în nopţile cu lună, el se deda visării şi cititului: „ţintirimul şi biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură şi mă dusei în ţintirim... Era multă şi clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negre, gratiile de la cripta noastră cu vârfurile aurite străluceau şi vântul atingea toaca de clopot... clopotul abia atins suna dulce şi melodios”.

În copilăria sa, Mihai Eminescu (pe atunci Eminovici) obişnuia să îşi sperie tatăl într-un mod cel puţin bizar. Băiatul mergea în pădure să prindă şerpi şi-i punea de vii în apropierea casei sale. Apoi îşi chema tatăl să vadă “ce pasăre a prins” şi stătea deoparte râzând când bărbatul dădea faţă în faţă cu reptilele supărate.

Deci, vara, îşi petrecea timpul în plimbări lungi în jurul satului Ipoteşti, străbătând dealurile, văile, luncile şi pădurile. Uneori, lipsea zile întregi de acasă, spre îngrijorarea părinţilor săi: „ Fiind băiet, păduri cutreieram/ Şi mă culcam ades lângă izvor,/ Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam/ S-ascult cum apa sună-ncetişor,/ Un freamăt lin trecea din ram în ram /Şi un miros venea adormitor, /Astfel ades eu nopţi întregi am mas, /Blând îngânat de-al valurilor glas.” ("Fiind băiet"). Pe când iarna umbla pe la şezători, unde îi plăcea să asculte doine şi balade, proverbe, basme, zicători, acestea reprezentând surse de inspiraţie pentru creaţiile sale de mai târziu. Ecoul acestora poate fi regăsit în poezia „Trecut-au anii...”:” Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri/ Şi niciodată n-or să vie iară,/ Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară/ Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,/Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, /Abia-nţelese, pline de-nţelesuri.”

A fost mereu orientat către natură şi preocupat de modificările pe care fiecare anotimp le aduce în natură. Îi poţi citi copilului tău poezii precum”Povestea codrului”, ”Revedere”, ”Freamăt de codru”,  ”Fiind băiet” sau ”O, rămâi” pentru a-i arăta felul în care poetul a revenit la tema copilăriei şi naturii în creaţiile sale.

Copilăria poetului a fost caracteristică unui copil crescut la ţară, care se bucura de libertatea de a cutreiera nestingherit împrejurimile satului natal.

Mai multe detalii le puteţi citi şi afla, vizitându-ne la bibliotecă, la Centrul Academic Internaţional Eminescu, vă aşteptăm....

D.V.