Mărţişorul

1 martie, prima zi de primăvară, prima zi în care soarele e mai blând cu noi, e dezmorţit de ger. Nici nu- mi vine să cred ca iarna totuşi a plecat, că ghioceii au început să înflorească. Cel mai frumos anotimp - primăvară, anotimpul în care reînvie natura, speranţa, încrederea...

Iată cu acest prilej am hotărât să vă spun o legendă din creaţia populară, sper să vă placă:

Demult, prea demult, când soarele cu mândru chip de tânăr cobora la horă-n sat, la vreo sărbătoare mare printre fete şi flăcăi, l-a pândit un zmeu prădalnic şi, răpindu-l dintre oameni, l-a închis în grea temniţă, zăbrelită, ferecată. Lumea toată se-ntristase; păsări în pădurea mută, îşi uitaseră ciripitul; murmurul izvoarelor, cântecul fecioarelor, râsetul copiilor se topiră în jale mare. Nimeni nu îndrăznea să înfrunte zmeul groaznic şi înrăit.

Şi răbdarea margini are. S-a aflat printre  tineri un voinic şi a pornit să salveze soarele pentru lume şi pământ din temniţa zmeului, răului, hainului. Şi l-au petrecut săracii pământeni îndureraţi: taţii, mamele, surorile, prieteni şi fraţii şi i-au dat puterea lor, să-l ajute în drumul greu. A mers vara, toamna întreagă, iarna aspră a tot mers, până ce găsi castelul groaznicului zmeu.

Porni luptă crâncenă, pe viaţă şi pe moarte, între ei. Se izbeau cu necruţare, împrăştiind sudori şi sânge prin zăpada cristalină. Tare era zmeul, tare se ţinea şi voinicul. Pline de răni le era piepturile, braţele şi umerii. Pân la urmă, tot voinicul mai voinic se dovedi, şi hainul zmeu în moarte se topi, se prăbuşi. Sfărâmând pereţii negri ai temniţei ferecate, îl liberă pe mândrul soare şi-l săltă în cer curat. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat... şi el n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele din răni în picuri i s-a scurs cald în zăpadă. Şi, topindu-se zăpada, albe flori în loc răsăreau, se trezeau din amorţire. Gingăşia-şi clătinară în petale ghioceii, vestitorii primăverii. Cel mai de pe urmă picur de putere şi de sânge din al tânărului braţ s-a prelins în luna martie, în cea dintâi zi.

Şi-a închis ochii şi suflarea tânărul. Dar de atunci fetele, în amintirea faptei lui de voinicie, împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi altul roşu – mărţişori de primăvară – şi îi dăruiesc flăcăilor pe care-i îndrăgesc. Acel roşu înseamnă dragoste pentru tot ce e frumos, e culoarea sângelui voinicului neînfricat, care s-a luptat cu zmeul, soarele ni l-a salvat. Acel alb simbolizează fericirea, sănătatea, curăţenia de ghiocel gingaş şi fraged – prima floare-n primăvară...

(Supliment A mic)