Basm de Geo Bogza

        Pe vremea când Dumnezeu cu Sfântul Petru pe pământ, sub chipul unor moşnegi gârbovi, sprijiniţi în toiag şi cu sandalele rupte, iar la căderea nopţii băteau pe la uşile oamenilor, şi li se întâmpla de multe ori să fie izgoniţi, într-un rând, i-a prins noaptea în câmp, iar odată cu ea o ploaie care le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi, şi tot rătăcind ei în întuneric, numai într-un târziu au ajuns la marginea unui sat şi abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă.

       Câinii mari s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate şi au răspuns: - Oameni buni!

        Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta şi copiii abia se treziseră din somn, şi el a început să dea porunci, dar cu blândeţe: - Mario, ia mai pune câteva vreascuri pe foc. Tudore, dă fuga la fântână după doniţă de apă proaspătă. Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte...

        Şi le-au dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe, şi i-au ospătat, şi i-au dus să doarmă într-o odaie în care mirosea a gutui şi a busuioc.

        A doua zi dimineaţă iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus şi în traistă nişte mere cum nu mai văzuseră şi le-a urat drum bun.

       Şi cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage de Dumnezeu:

- Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos!

- Ce.ai vrea să fac, Sfinte Petru, c-ai văzut că nu erau nevoiaşi!

- Doamne, fă ceva, fă-i ca să-şi vadă măcar o dată sufletul!

- Să-şi vadă sufletul spui, Sfinte Petre?

- Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul acela de acolo...

- Bine, Sfinte Petre, a răspuns Dumnezeu, privind gânditor satul din vale.

         Iar după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut MIHAI EMINESCU.