Prietenia - lucru de care orice om are nevoie...

Prietenia este o relaţie interpersonală care se bazează pe încredere, cinste, toleranţă.A. von Kotzebue

Toţi oamenii te aud când vorbeşti, prietenii însă înţeleg ce spui, iar cei mai buni prieteni sunt cei care pricep şi ceea ce n-ai spus în cuvinte...

Prietenia joacă un  rol foarte important în viaţa copilului. Alături de prieteni copilul se simte bine, liber, degajat şi împreună au mai mare dorinţă de a face ceva, de a creşte fumos.

Iată că astăzi vă propunem spre lecturare povestea, care sperăm să vă plăcă şi să luaţi unele învăţăminte din ea. Lectură plăcută!

Despre Prietenie

(după un basm rusesc)

A fost odată ca niciodată un câine care trăia singur în pădure. Pentru că i s-a făcut urât singur, s-a tot dus prin pădure să-şi caute un prieten.

Merse el ce merse şi iată că întâlni un iepuraş.

Câinele îi zise:

-         Dragă iepuraşule, vrei să fim prieteni?

-         Bine, spuse iepuraşul!

Cum se făcuse seară, cei doi prieteni hotărâră să se culce. Pe la miezul nopţii, câinele se trezi şi începu să latre. Iepurele se sperie şi zise:

-         Hei, de ce latri? O să ne audă lupul şi va veni să ne mănânce pe amândoi!

Câinele a tăcut şi s-a gândit: „Ce prieten prost mi-am găsit! Iepurele e fricos! Hai să mă fac prieten cu lupul! De bună seamă că el nu se teme de nimeni!”

Şi l-a părăsit pe iepuraş. Mergând el prin pădure, într-o bună zi se întâlni cu lupul. Câinele îi spuse:

-         Lupule, hai să fim prieteni!

-         Cum vrei tu, zise lupul! Când sunt doi e mai vesel!

Plecară împreună. Dar, cum se înserase, hotărâră să doarmă. Lupul adormi, dar câinele, pe la miezul nopţii, temându-se de întuneric, începu să latre. Lupul, speriat, cu inima cât un purice, zise:

-         De ce latri? Vrei să vină ursul să ne omoare?

„Ei, gândeşte câinele, nici lupul nu-i prea puternic. Dacă se teme de urs, o să-l părăsesc pe lup şi mă voi împrieteni cu ursul.”

Zis şi făcut. Câinele porni prin pădure să-l caute pe urs. Într-o zi, iată că-i iese în cale ursul. Câinele îi zise:

-         Ursule, hai să fim prieteni! Mi s-a urât să trăiesc singur în pădure.

Acesta s-a învoit. A venit seara şi cei doi prieteni s-au culcat. Pe la miezul nopţii, câinele s-a trezit şi a început să latre.

-         Taci, mă, zise ursul! O să ne audă omul şi vine să ne omoare.

„Halal prieten! Şi ursul ăsta e un fricos! Dacă se teme de om, trebuie să mă împrietenesc cu acesta, gândi câinele!”

Îl părăsi pe urs. Degeaba bătu pădurea în lung şi-n lat, nici urmă de om, până într-o zi, când un tăietor de lemne se opri la marginea pădurii.

Câinele şi-a făcut curaj şi l-a întrebat:

-         Omule dragă, n-ai vrea să fim prieteni?

-         Bine, hai cu mine, zise omul!

Şi-au plecat împreună, spre casă. A venit seara. Omul s-a culcat şi a adormit. Pe la miezul nopţii, câinele a început să latre, dar omul nu s-a trezit. Atunci a lătrat mai tare. Omul s-a trezit şi i-a spus:

-         Dragul meu, dacă ţi-e foame, mănâncă ceva şi lasă-mă să dorm!

Câinele a tăcut, a mâncat şi s-a culcat liniştit. De atunci şi până astăzi trăieşte pe lângă om, fiindu-i cel mai bun prieten.