Pagini

luni, 27 martie 2017

Programul de lectură „Chişinăul citeşte” 2017


Ianoş Ţurcanu în dialog cu cititorii cărții „Dansul florilor”
        
    În cadrul Programului de lectură „Chişinăul citeşte”, inaugurat de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, ajuns la a XIV-a ediţie, Centrul Academic Internaţional Eminescu a programat mai multe întâlniri cu poeţii şi scriitorii incluşi în program. Astăzi, ne-am întâlnit cu scriitorul, eseistul, textierul şi autorul de aforisme Ianoş Ţurcanu, pentru a discuta pe marginea cărţii  „Dansul Florilor”. Interlocutorii au fost elevii clasei a II-a de la Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu”, împreună cu neobosita lor învăţătoare Natalia Bernaz, copii frumoşi, minunaţi şi îndrăgostiţi de poezie. Adevăraţi actori, cu multe emoţii şi expresivitate au recitat mai multe poezii din creaţia poetului: „Orice limbă e frumoasă”, „S-a înecat o broască-n lac”, „Ce ascund cuvintele”, „Meseriile”, „Coca-Cola pentru Nola”, „Prutul”, „Autograf”, „Două mâţe şi-un motan”, „O girafă supărată”, „Un şoricel deştept”, „Elefantul”. Ianoş Ţurcanu le-a citit şi recitat mai multe poezii: „Cartea”, „Şoricelul educat”, „Dansul florilor”, iar poezia „Fapte bune să aduni” a recitat-o împreună cu elevii. Copiii au fost curioşi să afle mai multe despre autor: Când a scris prima carte?, Dacă făcea şotii în copilărie? Cum îl pedepseau părinţii?, De ce n-a vrut să mai fie doctor?, A fi scriitor este o profesie grea? Cât de greu e să scrii poezii pentru copii?, etc... Domnul Ianoş Ţurcanu le-a răspuns cu mult drag, i-a lăudat pentru ingeniozitate, pentru că au recitat frumos, le-a explicat de ce este bine să citeşti, etc.. A fost o întâlnire pe potriva aşteptărilor, interesantă şi emoţionantă.
Larisa Arseni. Maestru în artă. Colaboratoare la
 Centrul Academic Internaţional Eminescu.


joi, 23 martie 2017

Un schimb bun



Trăiau odată într-un sat bogătașul Fan și sărmanul Dun. Lui Fan îi plăcea să aibă din fiecare lucru un câștig; el era foarte viclean și deseori îi păcălea pe consătenii lui.
Sărmanul Dun era un om cinstit și muncitor. Căra cu asinul său poveri și era socotit un cărăuș iscusit. De aceea oamenii îl porecliseră Istețul Dun.
Odată, pe la sfârșitul toamnei își înhămă măgărița și plecă la oraș. Se întoarse curând cu un câștig frumos.
Cum auzi Fan de câștigul lui Dun, începu să se frământe până când se hotărî: Această afacere e bună, am să mă ocup și eu de cărăușie.
Scoase din grajd măgărița sa mare și neagră, o înhămă, și dă-i să se apuce de treabă. Pare-se că Fan mai crescuse măgari, dar niciodată nu pusese mâna pe un bici și nu știa să mâne o măgăriță. Cum să fie căruțaș?
Vicleanul Fan își făcu repede socoteala; fugi la Dun cel isteț și zâmbind strâmb îi spuse;
- Frate Dun, aș face și eu cărăușie, dar nu știu cum să mă descurc. Ți s-a dus vestea că ești un cărăuș isteț, ia-mă cu tine și învață-mă meșteșugul tău. Bunul Dun nu se gândea niciodată la câștig și nu știa să fie viclean. De aceea fără multe vorbe a fost de acord.
Din ziua aceea mergea împreună cu Fan, care lăsa toată treaba pe umerii lui Dun înhămă și deshăma măgărița, o hrănea, o curăța. Iar Fan stătea în cărucior și râdea, iar cu ochii lui mici ca de șobolan îl străpungea pe Dun cel isteț.
În curând veni vremea ca cele două măgărițe să fete.
Odată, când aduceau din oraș o încărcătură și erau morți de oboseală, lui Dun i se făcu milă de animale și-l îndemnă pe Fan să se oprească la un han și să doarmă acolo. Fan era și el frânt de oboseală, așa că se învoiră imediat.
Dun cel isteț deshămă mârțoagele și le dădu de mâncare, iar vicleanul Fan în acest timp bău și mâncă plăcinte.
După ce mâncă și Dun, se culcară - bogătașul Fan pe patul moale, iar sărmanul Dun jos, pe podea.
Noaptea, Dun s-a sculat și s-a dus să mai dea măgărițelor fân. Când a aprins felinarul a rămas mut de uimire - lângă măgărițe erau doi măgăruși. Dun îngriji puii, schimbă fânul și se duse din nou la culcare.
Fan nu dormea și primi nemulțumit veștile. Îndată ce Dun adormi, el se sculă repede, aprinse felinarul și ieși în vârful picioarelor din cameră.
În grajd se uită cu atenție la măgăruși. Tot privindu-i, i se păru că măgărușul lui Dun este mai mare. Probabil că măgărița lui Dun i-a născut un măgăruș. Ce bine! De mult voiam să am unul! s-a gândit Fan.
L-a pus pe măgărușul lui Dun lângă măgărița sa neagră, iar lângă măgărița cenușie a săracului a pus măgărușul său. Apoi, râzând satisfăcut, a stins felinarul și s-a întors tiptil în cameră.
Dis-de-dimineață Dun fu trezit de Fan, care îi spuse:
- Am visat azi noapte că măgărițele noastre au fătat; a mea, un măgăruș mai mare, iar a ta, unul mai mic.
- Așa-i, așa-i, îi răspunse Dun, numai că eu n-am observat al cui e mai mare; după părerea mea sânt la fel.
Vicleanul Fan a râs în sinea lui.
După-masă s-au dus amândoi în grajd. Toți cei din han s-au dus să vadă măgărușii.
Fan, cum a intrat, a și strigat:
- Cel din margine e al meu! Cel din margine e al meu!
Toți au început să-i laude măgărușul.
- Ce mare e, va putea duce poveri grele.
A venit și stăpânul hanului, care era un mare cunoscător la măgari.
- Da, va fi o măgăriță puternică, iar apoi, întorcându-se spre puiul lui Dun:
- O, acesta este un măgăruș, nu vă uitați că e mic, măgărușul întotdeauna e mai mic la început, în schimb va crește mai târziu.
Când auzi Fan, sări în sus de supărare și începu să strige:
- Ba e al meu! Ba e al meu!
Toți începură să râdă și oricât a căutat apoi să-i convingă cum că măgărușul e al lui, nimeni nu l-a crezut.
Așa a pierdut Fan din cauza lăcomiei sale.

Sperăm că această mică poveste, nu numai că a trezit curiozitate, dar, și a adus unele învățăminte.
Cules computerizat: Diana Ț.

miercuri, 22 martie 2017

marți, 21 martie 2017

miercuri, 15 martie 2017

Viorele - frumoasa legendă

Haideți să citim, să descoperim frumoasa lume a legendelor și tot ce ține de ea. Frumusețea ei, o putem descoperi împreună, chiar acum. Sperăm să vă trezim curiozitatea și de ce nu?, poate aveți și ceva să adăugați la ceea ce vă vom spune. Așteptăm răspunsurile în comentarii...

Legenda spune că prințesa Viorica era cea mai tânără dintre fiicele împăratului și împărătesei regatului florilor. Datorită frumuseții nemaivăzute a prințesei, aceasta a fost ursită de cea de-a douasprezecea ursitoare ca în primăvara vârstei de 12 ani să fie răpită de Zâna Florilor.

Cu toate încercările părinților ei de a o păzi, Viorica este răpită la vârsta de 12 ani, primăvara, și este prefăcută într-o floare albastră, albastrul fiind simbolul melancoliei. Această floare este așezată între celelalte flori din grădina Zânei Florilor și este numită 
Viorica, nume care este cunoscut popular și ca Viorea.
De atunci, Viorica este o floare care înflorește primăvara și care se distinge de celelalte prin culoarea albastră, sugestie clară a melancoliei, dar și a încrederii în viitor. De asemenea, perenitatea florii este o sugestie a vieții scurte a prințesei Viorica. Așa cum prințesa a trăit doar 12 ani, se pare că o viorea rezistă de obicei doar 12 săptămâni până când se ofilește.


Limbajul Viorelei
Viorica sau Vioreaua este o floare gingașă și dăruirea unei Viorele cadou simbolizează sinceritate și încredere. Femeia care iubește Viorelele este sinceră în sentimente și deosebit de directă în manifestarea acestora. De asemenea, bărbatul care face cadou unei femei o Viorea nutrește pentru aceasta sentimente puternice și dorește o relatie de durată.

Numele Viorica
Numele de Viorica sugerează o persoana cu o mare încredere în sine și în forțele proprii și deosebit de directă în relațiile cu cei din jur. O persoană cu numele de Viorica va fi extrovertită si deosebit de diplomată.

sursa: http://google-viorica.blogspot.md/2008/12/legenda-viorelei.html
Publicat: Diana Ț.

luni, 13 martie 2017

vineri, 10 martie 2017

Program de lectură (pentru adolescenți) - Tunica Portocalie


                                                                                                                               Publicat: D.Ț.

joi, 9 martie 2017

miercuri, 1 martie 2017

Mărțișorul

 Primăvara, martie... luna în care renaște natura, iar mărțișoarele ne mângâie sufletul și ne bucură ochii.

 Am hotărât să vă delectez cu o frumoasă legendă a mărțișorului. Citește  și bucură-te de venirea primăverii. Felicitări, dragă cititorule.


O legendă veche spune că o vrăjitoare rea de iarnă se lupta aprig şi nu voia deloc să cedeze primăverii. Însă frumoasa Primăvara cu dăruire de sine și-a tăiat degetul iar cateva picături de sânge au căzut pe zăpada albă care s-a topit. Iar mai apoi pe acel loc au crescut ghiocei, în aşa fel lupta a fost cîştigată de Primăvară şi iarna a cedat.
Pe meleagurile Moldavei sunt multe tradiţii şi obiceiuri, dar unele din ele au dispărut iar altele sunt uitate, de aceea nu se ştie exact semnificaţia lor. Se zice că prima zi de primăvară este ziua Babei Dochia (personajul principal în toate legendele de Primăvară), Baba Dochia este considerată ca zeiţă agrară, care pe 1 martie moare şi pe 9 martie renaşte.
Cât privește simbolul mărțișorului circulă mai multe legende. Una dintre ele povestește cum a fost o dată ca niciodata, o vreme în care Soarele întruchipat într-un bărbat chipeș obișnuia să coboare pe pamânt pentru a dansa hora în sate. Știind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmărit și într-una dintre aceste incursiuni pe pământ, l-a rapit și l-a aruncat într-un beci, în castelul său. Păsările au încetat să cânte iar copiii nu mai puteau să râdă, dar nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe dragon. Într-una dintre zile, un tânăr curajos a decis să coboare în beci și să salveze Soarele. Majoritatea oamenilor l-au însoțit, dându-i tânărului din puterea lor, pentru a reuși să învingă puternicul dragon.
Călătoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna și iarna. La sfârșitul ultimului, tânărul a reușit să găsească castelul dragonului, unde era întemnițat Soarele. Și a început lupta, care a durat zile până când dragonul a fost înfrânt. Fără puteri și rănit, tânărul a eliberat Soarele, reușind să facă fericiți pe toți cei care-și puseseră ultimele speranțe in el. Natura a reînviat, oamenii au început să zâmbească din nou, doar flăcăul nu a mai apucat să vadă primăvara venind. Sangele cald din rănile sale cădea pe zăpadă. În timp ce zăpada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primăverii, răsăreau din pământul desțelenit. Când ultimul strop de sânge al tânărului s-a scurs pe zăpada imaculată, a murit fericit că viața sa a servit unui scop atât de nobil.
De atunci oamenii obișnuiesc să împletească doi ciucuri: unul alb și altul roșu. La începutul lunii
martie, bărbații oferă această amuletă, numită mărțișor, fetelor pe care le iubesc.
Culoarea roșie reprezintă dragostea pentru tot ceea ce e frumos și rămâne simbolul sângelui bravului tânăr. Albul simbolizează puritatea, sănătatea și ghiocelul, prima floare care apare primăvara.
Astfel, se poate spune că șnurul de care se agață mărțișorul este și el un simbol al trecerii de la iarna cea albă și rece, la primăvara mustind de viață ca focul și sângele.
Semnificația culorilor mai este tălmăcită și altfel în credința populară: se poate spune că roșul, dat de foc, sânge și soare, este atribuit vitalității femeii, iar albul, ca zăpada rece și pură, ca apele înspumate, semnifică înțelepciunea bărbatului. Șnurul mărțisorului este, astfel, simbolul împletirii inseparabile a celor două principii – o permanentă înnoire.

Pentru a respecta tradiția, mărțișorul trebuie legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lunii martie. El se poartă de la 1 martie până când apar semnele de biruință ale primăverii: până ce înfloresc vișinii ori trandafirii, până se aude cucul cântând, până ce vin berzele sau rândunelele.

Sursa: http://www.cantecedecopii.com/legenda-martisorului/
Publicat: D.Ț.