Publicat: D.Ț.
miercuri, 30 decembrie 2015
miercuri, 23 decembrie 2015
duminică, 20 decembrie 2015
joi, 17 decembrie 2015
miercuri, 16 decembrie 2015
Dragă ni-i povestea...
Poeziile sunt astăzi cele mai căutate și întrebate, doar se apropie sărbătorile mult așteptate. Învățăm poezii să le recităm celor dragi, să le umplem sufletele de melancolie și voie bună.
Vă propunem două poezioare de Silvia Ursache care la sigur o să vă placă și veți dori să le învățați.
Vă propunem două poezioare de Silvia Ursache care la sigur o să vă placă și veți dori să le învățați.
ȘI LA ANUL SĂ MAI VII!
Iată, umblă Moș Crăciun,
Cel ce plete de zăpadă,
Pe la pici cuminți și buni,
Din ogradă în ogradă.
Și ne lasă daruri moșul
Sub ferestre și sub uși:
Clovni hazlii cu nasul roșu,
Cățeluși drăguți de pluș.
Noi ieșim toți cu fuguța -
Rumeori, voioși, zglobii,
Fluturându-i din mânuță:
Și la anul să mai vii!
DRAGĂ NI-I POVESTEA
Multe fabrici sunt pe lume,
Să tot stai și să le numeri!
Mari și mici, de care vrei:
De mărgele și cercei,
De colaci și jucării,
De mașini și pălării,
De galoși și avioane,
De conserve și bomboane...
Dar când stai să te gândești,
Nu sunt fabrici de povești!
Iar pe lume, din păcate,
Se-nvechesc cu vremea toate:
Haine rupte, oale sparte
Și cofițe fără toarte.
Până chiar și prăjitura
Piere când o pui în gură...
Dar a fost mereu și este
Și va fi pe veci povestea,
Pe copii ce mi-i răsfață
Și-i îndrumă-ntreaga viață,
Că-i oglindă fermecată,
Că-i o piatră nestemată,
Pentru toți că-i scumpă foarte
Și că nu cunoaște moarte!
Publicat: D.Ț.
marți, 15 decembrie 2015
Cadoul de Crăciun de Emilia Plugaru
E noaptea de Ajun. Bradul şi-a aprins luminiţele. Jucării strălucitoare, de toate culorile zâmbesc fericite aninate de crenguţe; un clopoţel de argint le şopteşte din când în când: Dzing, dzing, aveţi răbdare, acuşi vine moşul. În casă miroase a frunze de brad, a pâine, a sarmale, masa e pregătită şi toată lumea e în aşteptarea bătrânului.
– Tăticule, întreabă micuţul Marcel. Unde e? De ce întârzie? Dacă nu vine?
– O sa vină, îl linişteşte tata. Probabil acum e la fetiţa din apartamentul vecin. Părinţii ei sunt plecaţi… Există atâţia copii pe la care neapărat trebuie să treacă moşul… Nu te îngrijora. Ce ai vrea să-ţi aducă de data asta?
– O maşină mare, mare!
– Minunat, zâmbeşte tata. Şi ce vrei să faci cu maşina?
– O să i-o arăt lui Păvălaş… Dar nu i-o dau să se joace! Moşul niciodată nu-i aduce cadouri frumoase. Anul trecut a primit o minge de cauciuc, dar parcă acesta e cadou? se bucură Marcel în timp ce tata se întristează.
– Uneori, zice el, o minge mică de cauciuc e un cadou mai scump decât orişice maşină mare. Cadourile, dragul meu, nu le primeşti ca să te făleşti. Un cadou e o amintire… Iar cu jucăriile trebuie să te împarţi. Mai ales cu acei care nu prea au parte de jucării…
– Tăticule, întreabă Marcel, când erai mic ce cadou îi cereai lui Moş Crăciun?
– Păi… răspunde tata, acuşi îţi arăt. Apoi pleacă şi revine cu o cutie:
– Iată, priveşte! E primul cadou pe care l-am găsit sub brăduţul de plastic ce îl aveam în casa în care locuiam împreună cu bunica.
– O minge de cauciuc? face ochii cât cepele Marcel.
– Da. O simplă minge de cauciuc. Însă… e simplă doar la prima vedere. De fapt e o minge fermecată… Cândva îţi voi povesti o poveste tristă… Acum du-te şi te joacă…
Daniel, tatăl lui Marcel, îşi priveşte bradul împodobit de sărbătoare, înalt până în pod şi ochii i se umplu de lacrimi. În copilărie nu a avut parte de un asemenea brad. Înainte, de Crăciun bunica scotea de pe undeva brăduţul de plastic. Îl învălătucea cu fâşii strălucitoare, anina singura jucărie de sticlă, iar din foi de hârtie tăia mulţime de fulgi, apoi îi lipea pe sticlele ferestrelor şi lui Daniel i se părea că nimic mai frumos nu poate să existe pe lume. Anume unica jucărie de pe brăduţ şi fulgii făceau în casă atmosfera de sărbătoare.
Nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. Îl părăsise când era micuţ… Avea patru ani când a plecat mama. Nu-şi aminteşte prea bine ziua aceea, dar ţine minte că mama l-a întrebat ce cadou să-i aducă, de acolo, de departe.
– O minge de cauciuc, a răspuns Daniel.
Mingile de cauciuc nu prea se găseau prin magazine. Săreau foarte sus şi ce-i trebuia unui băiat de patru ani? Nu avea tată şi era devreme să viseze la o adevărată minge de fotbal.
– Când te întorci? şi-a întrebat mama. Ea l-a sărutat, şi-a stăpânit cu greu lacrimile apoi i-a răspuns: De Crăciun. O să mă strădui numaidecât să revin de Crăciun…
A venit Crăciunul şi sub brăduţul de plastic a găsit mingea.
– Ţi-a adus-o moşul, i-a zis bunica. E de la mama… Şi e fermecată… Nu a putut sa vină… Stăpânul la care lucrează nu i-a permis… Nu te supăra. O să strângă mulţi bani şi numaidecât se va întoarce acasă. Mingea păstreaz-o. În ea e o părticică din sufletul mamei tale. Când o vei privi, vei şti că mama, oriunde-ar fi, se gândeşte la tine. Şi te iubeşte… Foarte mult te iubeşte…
În vara anului următor s-a apropiat de bunica cu o carte în mână.
– Bunico, învaţă-mă te rog să scriu şi să citesc!
– Pentru ce? s-a mirat bunica. Până începi şcoala mai ai câţiva ani. O să reuşeşti…
– Învaţă-mă, bunico! Vreau să-i scriu scrisoare lui Moş Crăciun!
A insistat, nu s-a dat bătut şi până-n toamnă ştia să scrie şi să citească. A scris scrisoarea şi i-a dat-o bunicii să o ducă la poştă.
– Sper să nu fie un secret, ce cadou i-ai cerut moşului, l-a întrebat bunica zâmbind.
– E secret, i-a răspuns. Nu vreau să-ţi spun. E o surpriză.
La următorul Crăciun a găsit sub brăduţ un fluieraş.
– Nu am nevoie de fluieraş! a strigat atunci. I-am cerut moşului să mi-o aducă pe mama! Moş Crăciun nu citeşte toate scrisorile! Sau mama a uitat de mine!
A plâns toată noaptea, cu greu a adormit şi abia a doua zi bunica a reuşit să-i explice:
– Dacă ai şti, puiule, câţi copii îi cer moşului să le aducă înapoi părinţii împrăştiaţi prin lume… Mulţi sunt nevoiţi să lase tot: casă, masă, copii, părinţi, ca să-şi caute o bucată de pâine… Nimeni nu o face de prea mult bine… O forţă nevăzută îi mână şi ei pleacă, pleacă cu inima frântă, cu dor sfâşiitor în piept, dar într-o bună zi vor reveni. Îi va aduce Moş Crăciun ori se vor întoarce singuri… Acum însă sania moşului e prea mică încât să încapă toate mamele ce sunt aşteptate cu nerăbdare acasă… Nu te supăra. Acest fluieraş pe care ţi la dat e fermecat. Învaţă să cânţi! Prin cântece gândurile şi dorinţele tale vor fi auzite de mama…
De câte ori cânta credea sincer că acolo, în ţara aceea îndepărtată, mama îl aude şi se grăbeşte să vină.
Când l-a dus bunica pentru prima dată la şcoală, privea cu tristeţe la feţele fericite ale copiilor ce stăteau alături de părinţii lor. O iubea foarte mult pe bunica, dar nici ea, nici fluierul, nici mingea fermecată nu-i stingeau dorul de mama. N-o mai întreba nimic pe bătrână. O vedea mereu tristă şi abătută. Tot mai des scotocea sărmana prin gentuţă, scotea nişte medicamente, le bea apoi un timp stătea culcată.
– Nu te îngrijora, îi zicea. Acuş o să treacă… Cântă-mi un cântec! Cânţi atât de frumos… Mi se linişteşte inima dacă te ascult…
L-a orfelinat a luat doar câteva fotografii, mingea şi fluierul. Apoi au venit doi oameni cuminţi, un bărbat şi o femeie, care i-au spus că vor să-i fie părinţi. S-a bucurat.
– O vom găsi pe mama ta, i-au promis…
Nu l-au minţit. Mai târziu, mare fiind, a aflat că mama, într-o iarnă, înainte de Crăciun, a ieşit din casa în care locuia în ţara aceea străină spunând că se întoarce la băiatul ei şi de atunci nimeni nu a mai văzut-o…
Părinţii adoptivi i-au dat tot ce a avut nevoie. Era înconjurat de dragoste şi de bunătate. Întotdeauna i-au răspuns la toate întrebările. Şi doar la întrebarea ce forţă nevăzută a mânat-o pe mama în lume nu au putut să-i răspundă. Acum ştie răspunsul, dar nu mai poate reface nimic…
Astăzi fluierul său scoală sălile de concert în picioare. Printre mulţimea de spectatori i se pare uneori că vede faţa mamei şi a bunicii. Amândouă se bucură şi se mândresc cu el. Iar în mingea de cauciuc pe care o ţine deseori în mână, simte că pentru totdeauna a rămas o părticică din sufletul celeia care i-a dat viaţă.
– Unde pleci? îl întreabă Marcel.
– Fii liniştit puiule, îi răspunde tata. Oriunde m-aş duce, întotdeauna mă voi întoarce la tine. Acuş revin…
Revine împreună cu Moş Crăciun.
– Ei, zice moşul, cine mă aşteaptă aici cu multă nerăbdare?
– Eu! Eu! strigă Marcel.
– Să vedem, scotoceşte bătrânul prin desagă, ce avem pentru un copil atât de frumos şi de cuminte… Uite că am găsit…
– Un fluier? se miră Marcel, Dar… am cerut o maşină!
– Pricepi, puiule, tatăl tău va trece mâine şi va lua maşina. Sunt prea bătrân, nu-mi ajung puteri să duc desaga, oftează moşul. Am nevoie de ajutor. Iar fluierul… fluierul e fermecat. Vei învăţa să cânţi şi vei vedea că acele cântece îi vor face pe oameni să fie mai buni…
A doua zi Marcel primeşte cadoul dorit şi imediat aleargă să se joace cu Păvălaş. Nu, nu vrea să se laude. Vrea să împartă jucăria cu el. Însă spre marea sa uimire, Păvălaş are o maşină asemănătoare. Mai are şi un fluieraş.
– Fluieraşul acesta, îi şopteşte Păvălaş, ne va duce într-o poveste unde nu există nedreptate, oameni răi sau balauri. Acolo e atât de frumos, atât de bine… Trebuie doar… să învăţăm să cântăm…
Sursa: http://www.povesti-pentru-copii.com/povesti-pt-copii-mici/cadoul-de-craciun.html
vineri, 11 decembrie 2015
joi, 10 decembrie 2015
marți, 8 decembrie 2015
Pentru meditație...
Mergi cu un prieten pe stradă. El s-a salutat cu o persoană necunoscută ție și s-a oprit. Trebuie să te saluți și tu?
Ați intrat în autobuz pe ușa din spate și ați văzut că la ușa din față sunt prietenii voștri. Trebuie să vă salutați cu ei? Dacă da, atunci cum?
Cu voi, probabil, s-a întâmplat așa ceva: în parcul prin care mergeți la școală, întâlniți în fiecare zi o persoană pe care nu o cunoașteți. În asemenea caz, se cuvine să o salutați?
În coridorul școlii discută mai mulți profesori. Printre ei Dumitru l-a văzut pe dirigintele de clasă și, trecând pe alături, a spus amabil: Bună ziua, domnule profesor. A procedat corect?
Așteptăm răspunsurile voastre...
Publicat: D.Ț.
luni, 7 decembrie 2015
Decembrie - luna cadourilor și a dorințelor nemărginite...
Haide-ți, dragi cititori, să facem cunoștință cu luna decembrie, dar mai exact cu 14 fapte interesante despre luna decembrie.
Luna decembrie este o lună a bucuriei, iubirii, cadourilor. Sărbătorile de iarnă - Crăciunul și Anul Nou - sunt probabil cele mai iubite în întreaga lume. Chiar și morocănoșii ce urăsc frigul și zăpada sunt cuceriți de farmecul lui decembrie, de spiritul sezonului. Într-adevăr, "tis the season"...
Iată câteva fapte interesante despre luna decembrie pe care poate nu le știai:
1. Decembrie este luna cu cele mai puține ore de lumină din zi în emisfera nordică și luna cu cele mai lungi ore de lumină în emisfera sudică. 22 este ziua cea mai scurtă în emisfera nordică și invers, cea mai lungă în cea sudică.
2. Decembrie vine de la termenul latinescdecem - era luna a zecea în cadrul calendarului roman.
3. Este luna a 12-a din an și are întotdeauna 31 de zile.
4. Ziua de 28 este crezută a fi una dintre cele mai ghinioniste zile din an.
5. De Crăciun, păianjenii erau considerați aducători de noroc. Nimeni nu trebuie să ucidă un păianjen în această zi.
6. Din punct de vedere astronomic, iarna își are începutul pe 21 decembrie.
7. Luna începe întotdeauna în aceeași zi din săptămână cu luna septembrie din acel an, sfârșindu-se în fiecare an în aceeași zi din săptămână ca luna aprilie.
8. Cântecele cele mai iubite ale iernii și Crăciunului - White Christmas, Winter Wonderland - au fost create de către evrei (care nu sărbătoresc Crăciunul).
9. În luna decembrie era Ziua Internațională a Îmbrățișărilor (acum sărbătorită în ianuarie), când străini și cunoscuți își oferă câte o îmbrățișare într-un gest de prietenie și iubire.
10. Crăciunul, deși este o sărbătoare religioasă ce celebrează nașterea lui Iisus Hristos, este astăzi sărbătorit pe 24 și 25 și de către non-creștini, ca o sărbătoare laică, fără substratul religios. De altfel, din ce în ce mai mulți creștini declară că sărbătoresc Crăciunul laic, bucurându-se de pom, cadouri și de o masă bogată, fără a mai pune accent pe latura creștină.
11. Pe data de 10 decembrie se sărbătorește în fiecare an Ziua Internațională a Drepturilor Omului, această dată comemorând proclamarea declarației universale a drepturilor omului de pe 10 decembrie 1948 în cadrul Națiunilor Unite.
12. Se crede că, dacă în ziua de Crăciun ninge, atunci de Paști vremea va fi caldă și însorită.
13. Pe data de 14 decembrie, în unele zone din lume se sărbătorește o nouă sărbătoare amuzantă: Ziua Maimuței (Monkey Day), începută ca o glumă, dar continuată.
14. În trecut, o tradiție din seara Ajunului era cea de a spune povești de groază, ca de Halloween.
Publicat: D.Ț.
sâmbătă, 5 decembrie 2015
Cine a fost Moș Nicolae și de ce împarte cadouri pe 6 decembrie?
Moş Nicolae, adorat de copii pentru cadourile aduse an de an, este de fapt Sfântul Nicolae, un personaj real. Sfântul Nicolae a fost un episcop din Myra, iar ziua de 6 decembrie îi este închinată lui, deoarece se crede că a încetat din viaţă la această dată, în anul 342, după ce a fost întemniţat pe vremea în care creştinii erau persecutaţi.
Sfântul Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în a două jumătate a secolului al III-lea, într-o familie înstărită, dar foarte credincioasă. El a rămas, însă, orfan de devreme şi şi-a împărţit averea moştenită, fără să îşi oprească nimic. În cele din urmă, a devenit Arhiepiscop al Mirelor Lichiei. În vremea prigoanelor lui Diocleţian împotriva creştinilor, Sfântul a fost aruncat în temniţă, însă şi de acolo îi vorbea poporului despre Legea lui Dumnezeu. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin.
În anul 325, Sfântul Nicolae a participat în calitate de episcop la primul sinod ecumenic ţinut la Niceea. Atunci, Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu era Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Viitorul sfânt i-a dat ereticului o palmă în cadrul sinodului. De la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca în 5 decembrie celor neascultători să li se dea o nuia în semn de avertisment, potrivit crestinortodox.ro.
Ca sfânt, se spune că Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Conform tradiţiei creştine, el pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă lovindu-i cu nuiaua peste mâini. Sfântul Nicolae ştia însă, să ofere iertare, crezând că încercările vieţii pot fi prea apăsătoare pentru unii oameni. El a dăruit mult săracilor, a liniştit pe întristaţi şi a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi. Sfântul a murit în anul 340, iar din anul 1087, moaştele sale se păstrează la Bari, în sudul Italiei.
În tradiţiile româneşti, Moş Nicolae are alte atribuţii decât cele ale sfântului: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lasă lumea fără lumina şi căldură, este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii şi apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.
Sf. Nicolae, Sân-Nicoară în calendarul popular, este reprezentat ca un bătrân cu barba albă, ilustrând în acest fel semnele îmbătrânirii timpului calendaristic, dublate și prin plasarea sărbătorii sale în ultima lună a anului și în anotimpul rece", a declarat etnologul Ania Moldoveanu pentru ROMÂNIATV.NET.
La români, Moş Nicolae s-a instalat mai întâi la oraşe şi foarte târziu la sate şi nu s-a suprapus peste ceilalţi doi moşi: Moş Ajun şi Moş Crăciun.
"Sân-Nicoară este un personaj cu o prestanță deosebită în calendarul popular, fapt evident prin multitudinea de calități care i s-au adăugat în timp. Sărbătoarea din această zi prefigurează victoria binelui și a luminii asupra forțelor nefaste, asa cum ni se arată în credințele populare conform cărora în această zi „se întoarce noaptea la ziuă cu cât se sucește puiu-n găoace”, a mai spus etnologul Ania Moldoveanu pentru ROMÂNIATV.NET.
Obiceiul cadourilor în ghete îşi are orginea în legenda celor trei surori sărace ajutate de Sfântul Nicolae să se căsătorească. Sfântul Nicolae a aflat într-o zi că un tată din Mira, îndurerat că nu-şi poate mărita fiicele pentru că nu avea bani, dorea să le ia zilele şi apoi să-şi pună capăt vieţii. Sfântul Nicolae a fost impresionat şi a poruncit slugilor sale să ia câteva pungi cu galbeni şi să le strecoare în casa acelei familii. Punguţele au fost strecurate pe hornul şemineului, aşa că, de atunci, se atârnă ciorapi lângă el de Moş Nicolae sau de Moş Crăciun. De atunci, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi şi în special copiii primesc daruri de la Sfântul Nicolae.
Moş Nicolae este, de fapt, adevăratul Moş Crăciun, mai ales în tradiţia Bisericii. Moş Crăciun, aşa cum îl ştim noi - îmbrăcat în haine roşii, având barbă şi o sanie trasă de reni, a fost inventat la începutul secolului al XX-lea. Numele de Santa Claus (Moş Crăciun) provine din termenul olandez Sinterklaas, prescurtarea de la Sinter Niklaas - Sfântul Nicolae.
Moş Nicolae este sărbătorit cu precădere în Olanda, dar şi în Belgia, Luxemburg, Germania, Elveţia, Austria şi zone ale Italiei şi Franţei influenţate de cultura germanică.
Sfântul Nicolae are trăsături comune, la popoarele germanice cu zeul Odin, venerat în nordul şi vestul Europei înainte de creştinism. Astfel încât, sărbătoarea Moşului are şi câteva elemente păgâne: precum în tradiţia română, Sinterklass merge pe un cal alb - zeul Odin mergea şi el prin cer cu calul său gri, Sleipnir. Sinterklass le oferă copiilor ciocolată, precum Odin le oferea oamenilor litere-rune. Sinterklaas are mai multe ajutoare, cu feţe înnegrite de funingine, care ascultă pe la coşurile caselor să afle dacă copiii sunt buni sau răi şi să îi raporteze Moşului - zeul Odin avea doi corbi, Huginn şi Muninn, care îi spuneau lui Odin ce se întâmpla prin lume.
Şi la olandezi, precum la români, copii pun în seara de 5 decembrie, în Ajun, ghetuţele în faţa şemineului sau a uşii casei, în aşteptarea cadourilor primite de la Moş Nicolae. În ghetuţe, micuţii pun şi câte un morcov sau un măr, pentru calul Moşului.
În Belgia, pe lângă morcovul şi mărul din ghetuţem oferite calului, copii mai pun o cutie de bere pentru ajutorul lui Moş Nicolae, denumit Zwarte Piet, şi o cană de cafea pentru Sfântul Nicolae.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/legenda-lui-mos-nicolae-cine-a-fost-el-si-de-ce-imparte-cadouri-pe-6-decembrie_112466.html#ixzz3tTmG9f4u
Publicat: D.Ț.
joi, 3 decembrie 2015
Poetul destinelor prinse în vîrtejuri
Ion Anton - 65 de ani de la naștere
Sunt călător și mă întorc din vise/
Pe-același drum în punctul inițial/
Cum s-ar întoarce în largul mării-nvinse,/
Câte un pic topindu-se un val...
Aceste versuri îi aparțin poetului, prozatorului și publicistului Ion Anton, care astăzi este omagiat. Centrul Academic Internațional Eminescu a organizat o oră multimedia în cadrul căreia a informat copiii de la grădinițile nr. 40, 71, 91 despre creația autorului. Le-am povestit și le-am prezentat cărțile „Bună dimineața, Ziuă!”, „Garderoba veselă”, „Vesel îndrumar pentru vestiar”, „Alfabetul pe portativ”. Domnul Ion Anton pe lângă faptul că este un poet, mai este și un ziarist foarte bun, activând mai mulți ani ca redactor-șef la ziarul „Florile dalbe”. Uneori enigmatic și dur, alteori liric și plin de umor, poezia, proza și publicistica lui sunt puse în slujba națiunii și culturii române. În opera sa el proiectează destine prinse în vârtejul istoriei Basarabene, faste și nefaste.
Sincere și calde felicitări dragă poet, noi realizări și multă, multă sănătate. Vă mulțumim că sunteți. Oaspeții noștri au rămas impresionați și satisfăcuți.
Larisa Arseni. Colaboratoare la CAIE. Maestru în arte
miercuri, 25 noiembrie 2015
marți, 24 noiembrie 2015
vineri, 20 noiembrie 2015
marți, 17 noiembrie 2015
luni, 16 noiembrie 2015
vineri, 13 noiembrie 2015
joi, 12 noiembrie 2015
LEV TOLSTOI: DOI PRIETENI
Rătăceau
doi prieteni prin pădure. Cînd acolo le ieși în cale un urs. Unul dintre băieți
o rupse la fugă cît îl ținură picioarele. Se cățără într-un copac și se piti în
frunziș. Iar celălalt rămase în mijlocul drumului. Fiindcă nu-i veni nimic în
minte, se trînti jos și se prefăcu mort.
Ursul
se apropie de băiat și începu să-l adulmece. Iar băiatul, nemișcat, își ținu
cum putu răsuflarea. Mai mult leșinat de frică. Ursul îi mirosi îndelung fața
și, părîndu-i mort cu adevărat, își văzu de drum.
Cînd
ursul dispăru, celălalt băiat coborî din copac și rîse:
- Ei, ce ți-a șoptit ursul la ureche?
- Ce să-mi șoptească? Mi-a spus că-s răi oamenii care-și
lasă prietenul la nevoie.