De eşti copil sau matur la sigur îţi sunt dragi poveştile. Centrul Eminescu îţi vine în ajutor, aici te poţi delecta făcând cunoştinţă cu PROGRAMUL ORA POVEŞTII, organizat în fiecare zi de marţi şi joi la ora 10.00. Dacă nu ai timp să ne faci o vizită în aceste zile poţi să ne urmăreşti on-line. Nu rata şansa!!!
Pagini
▼
joi, 23 aprilie 2015
miercuri, 22 aprilie 2015
SĂRBĂTOAREA PLANETEI PĂMÂNT
Ion Druţă spunea :
Pământul ne este casa şi masa, sfetnicul şi apărătorul nostru dintotdeauna...
22 aprilie este Ziua Internaţională a Planetei Pământ. Cu
această ocazie la Centrul Academic Internaţional Eminescu ne-au venit în
ospeţie copiii de la grădiniţa nr. 40, grupele a doua, a şaptea şi a
zecea, împreună cu educatorii Vera Prohorov, grad didactic doi, Aurica Prodan,
grad didactic doi, Eudochia Josan, grad didactic doi, Svetlana Ohladciuc,
conducător muzical, grad didactic doi şi metodista Vera Diocher, grad didactic
doi. Am discutat despre semnificaţia acestei sărbători, despre contribuţia
copiilor la protejarea mediului ambiant, cum trebuie să păstrăm curăţenia
izvoarelor, pomilor, locului de trai , pentru că Planeta Pământ este una pentru
toţi şi fiecare trebuie să contribuie la păstrarea ei în măsura posibilităţilor
şi a vârstei. Copiii s-au dovedit a
fi foarte receptivi şi buni ecologişti. Au venit cu un recital de poezie şi
cântec, dedicat naturii.Toţi copiii au interpretat Imnul micilor ecologişti,
acompaniaţi la pian de Svetlana Ohladciuc: Chiar de suntem prichindei,/Ştim şi noi ce e
frumos/ Şi cu toţi vrem să trăim/ Într-un mediu sănătos./ Iubim soarele şi
ploaia,/Câmpul, muntele şi marea,/Iubim orice anotimp/Când albastră este zarea.
Au mai răsunat cântecele Soarele, Căsuţa mea, poeziile Protejaţi natura, Omul
harnic, Congresul florilor şi altele pe versurile lui G.Topârceanu, Grigore
Vieru, Constantin Dragomir. Este îmbucurător faptul că aceşti mici
cetăţeni ai Ţării Moldova înţeleg corect lucrurile îşi cunosc obligaţiunile,
iar noi cei maturi trebuie să avem grijă ca acest spirit gospodăresc să nu dispară, să-l cultivăm şi să-l
multiplicăm în continuare. Copiii au
rămas foarte entuziasmaţi şi bucuroşi pentru fapta bună ce au săvârşit-o. Le-am urat să crească mari, să iubească natura, pentru
că aceasta este sănătatea şi viaţa noastră.
Larisa Arseni.Maestru în Artă.
Colaboratoare la CAIE.
marți, 21 aprilie 2015
Obiceiuri şi tradiţii de Paşti
Iarăşi simţim
mireasma florilor în floare, iarăși se apropie Sfintele Sărbători de Paşti ce ne umple
sufletul de emoţii ciudate. Sfintele Paşti este o sărbătoare
creştină de o mare anvergură simbolică. Prin Învierea sa, Iisus Hristos a biruit moartea
pentru totdeauna şi a dovedit că El este Fiul lui Dumnezeu. În
aceste zile sfinte nişte emoţii tainice ne redau puritatea lăuntrică. Doar acum
fiecare din noi îşi face datoria faţă de incomparabilele chinuri pe care le-a
îndurat Iisus. Tradiţiile sărbătorii Învierii Mântuitorului Iisus sunt
moştenite din străbuni şi respectate cu sfinţenie căci se spune că cel ce le
respectă şi le onorează va avea parte de mântuire. Despre tradiţii şi obiceiuri
de Paşti au venit să ne vorbească la Centrul Academic Internaţional Eminescu
dragii şi fidelii noştri copii de la grădiniţa nr. 40, însoţiţi de neobositele
lor educatoare, doamnele Vera Diocher, metodistă, Aurica Prodan,
Eudochia
Josan, Vera Prohorov şi Svetlana Ohladciuc, conducător muzical. Copii ne-au
povestit că Paştele este Sărbătoarea Luminilor, iar noaptea de Înviere este cea
mai importantă noapte a anului. Este noaptea când îngerii coboară în casele
noastre şi stau la masă cu noi. Sunt multe tradiţii şi obiceiuri care trebuie
respectate, una din aceste tradiţii şi obiceiuri este vopsirea ouălor.
Dimineaţa înainte de a ne spăla pe faţă, punem apa miraculoasă într-un vas, vom
pune neapărat şi un ou roşu, altul alb şi câţiva bănuţi. Cu această apă ne vom
spăla pe mâini şi pe faţă.Toate acestea au o anumită semnificaţie, oul roşu ne
va dărui sănătate şi ne va face faţa rumenă! Oul alb ne va face viaţa curată şi
luminoasă! Iar bănuţii ne vor aduce belşug şi bani în pungă! Mai este un obicei
mai nou de încondeiere a ouălor care la fel a căpătat o largă răspândire. Nu poate lipsi de la masa de sărbătoare nici mielul. Mielul reprezintă triumful înnoirii, victoria ciclică a vieţii asupra morţii. Îl simbolizează pe cel care trebuie sacrificat pentru propria mântuire.Şi încă multe alte tradiţii şi obiceiuri care se transmit din gură în gură de la o generaţie la alta.Copiii ne-au interpretat cântecul Au venit sărbătorile, ne-au recitat mai multe poezii: Obiceiuri bune, În ziua de Paşti, Rugăciune, Crezul, Înger,Îngeraş şi alte poezii ce ţin de sărbătorile sfinte şi luminate. Spre admirația tuturor a fost vernisată și o expoziție amplă și diversă de carte cu genericul Ortodoxia calea dreptei credințe.
Colaboratorii Centrului Academic Eminescu le-au mulţumit copiilor şi educatorilor, exprimându-şi toată admiraţia şi consideraţia. Căci ce este un suflet de copil, el este ca un izvor care trebuie mereu îngrijit. Nu există lucru mai sfânt decât să poţi dărui, zi de zi, tot ce ai mai bun din tine. Să ghidezi, cu înţelepciune şi răbdare, un copil, în care investind azi mâine vei culege roade.bune.Le mulţmim pentru colaborare şi-i aşteptăm cu drag.
Larisa Arseni.Maestru în Artă, colaboratoare la CAIE.
ASCENSIUNE EDITORIALĂ EMINESCIANĂ
Marele poet şi "omul deplin al culturii româneşti" Mihai Eminescu - este în permanenţă prezent spiritual în lăcaşul Centrului Academic Internaţional Eminescu. Pe parcursul anilor sau editat numeroase volume ale căror conţinut şi dimensiune variază de la carte la carte.
Cele mai impresionante şi valoroase bijuterii pe care le
deţinem este cărţulia în miniatură Eminescu,
Mihai /Luceafărul - Baia Mare: Marinex, 2000 cu dimensiunile 8x6 cm şi
cea mai mare carte Eminescu, Mihai / Poezii. - Slatina, 2005 cu dimensiuile de
50x70 cm, donată de către Biblioteca Judeţiană "Ion Minulescu"
Slatina de către artistul plastic N. Truţa. Deoarece Săptămâna Creativităţii şi Inovaţiei
este în plină desfăşurare - am hotărât să facem o expoziţie de carte cu
tematica Eminescu, unde am demonstrat ascensiunea cărţilor de la cea mai mică
ediţie la cea mai mare. Primii au făcut cunoştinţă copiii de la Grădiniţa nr.
40, care au prezentat trecătorilor curioşi aceste cărţi foarte variat editate.
Publicat: Pleşca M.
joi, 16 aprilie 2015
Programul "Copiii Chişinăului citesc o carte" capătă amploare...
Programul "Copiii Chişinăului citesc o carte" capătă amploare în filialele Bibliotecii Municipale "B.P. Hasdeu". Echipa CAIE în frunte cu doamna director Elena Dabija au mers în vizită la Grădiniţa nr. 40, ca să le prezinte copiilor cărţulia de versuri În cămaşă de cireaşă de Arcadie Suceveanu. Deoarece a fost o zi frumoasă cu mult soare şi dispoziţie bună, activitatea a avut loc în aer liber. Copiii au făcut cunoştinţă cu haioasele personaje ale dnului A. Suceveanu: imperialul lord PiNguin, maestrul de pian Chiţ-Chiţ-Can şi cu misterioasa poveste a literei W.
Dragi copii, vă aşteptăm la Centrul Academic Eminescu să citiţi această minunată carte: unde ve-ţi afla în ce se măsoară liniştea şi curentul electric, ve-ţi desluşi cu ce se aseamănă cifrele şi ve-ţi învăţa vocalele, acestea şi multe alte lucruri interesante o să le descoperiţi în acest volum.
Dragi copii, vă aşteptăm la Centrul Academic Eminescu să citiţi această minunată carte: unde ve-ţi afla în ce se măsoară liniştea şi curentul electric, ve-ţi desluşi cu ce se aseamănă cifrele şi ve-ţi învăţa vocalele, acestea şi multe alte lucruri interesante o să le descoperiţi în acest volum.
Publicat: Pleşca M.
marți, 14 aprilie 2015
Prinţesele Disney
Disney ţi-a pregătit o nouă colecţie de cărţulii, care te aşteaptă
să le citeşti pe nerăsuflate. Distreazăte alături de prinţesele tale preferate:
Aurora, Cenuşăreasa,
Jasmine, Tiana, Ariel, Alba-ca -Zăpada şi Belle, cântând, dansând şi gătind cele
mai delicioase reţete. Iar micuţa Sofia te va învăţa cum să te porţi ca o
adevărată prinţesă. Vă aşteptăm cu nerăbdare la Centrul Academic Eminescu, să
răsfoieşti aceste minunate volume!
Regatul de Gheaţă; trad.: Justina Bandol. -
Bucureşti: Litera, 2013. - 64 p.
Anna este hotărâtă să
salveze regatul Arendelle de iarna veşnică aşternută asupra lui, când Elsa,
sora ei, nu-şi mai poate ţine în frâu puterile neobişnuite cu care fusese
înzestrată. Tânăra porneşte în căutarea surorii ei, Crăiasa Zăpezii, singura
care ar putea pune capăt acestei nenorociri. Împreună cu Kristoff, un culegător
de gheaţă îndrăzneţ, şi cu Olaf, un om de zăpadă haios, Anna va avea de
înfruntat o mulţime de pericole pentru a regăsi dragostea pierdută a surorii ei
şi a readuce soarele...
Să cântăm cu prinţesele. - Bucureşti: Litera,
2013. - 12 p.
Dansează şi visează împreună cu prinţesele Disney preferate!
Fiecare dintre ele are un cântec special, ale cărui versuri le găseşti în paginile acestei cărţi-jucărie. Apasă pe butoane şi cântă în timp ce asculţi cele 6 melodii magice: The more we get together, If you're happy and you know it, Go round and round the castle, Home, sweet home, Hail! hail! Our friends are here.
Muzica prinţeselor: poveşti muzicale. -
Bucureşti: Litera, 2013. - 38 p.
Muzica a jucat întotdeauna un
rol important în viaţa prinţeselor Disney. Această carte le oferă tinerelor
cititoare ocazia să danseze şi să viseze împreună cu prinţesele lor preferate.
Fiecare poveste este însoţită de un disc cu o selecţie a celor mai frumoase
melodii clasice. Din paginile cărţii, micile prinţese vor afla care este
momentul potrivit pentru a asculta, pe rând, fiecare melodie.
În bucătăria prinţeselor: reţete şi poveşti
savuroase. - Bucureşti: Litera, 2013. - 64 p.
La palat ţi
se pregăteşte ceva delicios!
Citeşte şi
ascultă cele mai savuroase reţete şi poveşti!
Prinţesele
fac cele mai gustoase brioşe. Citeşte această încântătoare carte de bucate şi
poveşti şi încearcă şi tu reţetele prinţeselor! Poţi prepara o mulţime de
dulciuri şi de gustări savuroase şi poţi crea singură reţete noi!
Instrucţiunile
clare şi complete, poveştile minunate şi jurnalul în care poţi scrie cum te-ai
descurcat te vor ajuta sa împarţi delicioasa experienţă a gătitului cu
prietenii tăi, la fel ca prinţesele!
Sofia Întâi: Învaţă să scrii şi să desenezi. -
Bucureşti: Litera, 2013. - 22 p.
Învaţă să te porţi ca o prinţesă împreună cu micuţa Sofia! Citeşte povestea ei şi exersează-ţi talentul la desen.
Sofia Întâi: Lecţiile prinţesei. - Bucureşti:
Litera, 2014. - 64 p.
Tânăra
prinţesă Sofia are parte de tot felul de experienţe la curtea regală. Participă
alături de fratele ei la concursul anual din timpul picnicului triregat, organizeaza
împreună cu Amber, sora ei, o petrecere în pijamale şi îşi pregăteşte costumaţia
pentru balul de Halloween. Din toate acestea are de învăţat ceva despre corectitudine,
despre amabilitate şi despre cât de plăcut este să împarţi cu ceilalţi ceea ce
ai.
Publicat: Pleşca M.
vineri, 10 aprilie 2015
miercuri, 8 aprilie 2015
marți, 7 aprilie 2015
Școala de Iepuri de Paști
Iepuraşul şi-a dres puţin
vocea şi a început să-i vorbească, plimbându-se prin birou cu labele la
spate: „Albino, eşti unul dintre cei mai buni iepuri de Paşti de la şcoala
noastră. Îmi aminteşti de mine în tinereţe. Eram la fel de energic şi de agil
ca şi tine. Dacă tu crezi că nu ai nevoie de bune maniere pentru meseria
aceasta sunt de acord să te scutesc de cursul acesta cu o singură
condiţie: să distribui cadouri unor oameni la fel de nepoliticoşi ca şi tine.Nu
o să dai ouă copiilor ci părinţilor şi bunicilor care nu mai cred în
Iepuraş”
Albino a început să râdă şi
era nespus de fericit că nu va fi dat afară de la şcoală. Iepuraşul l-a
întrerupt însă: „Nu am terminat Albino. Oamenii despre care ţi-am vorbit
obişnuiesc să arunce cu ouăle şi să plângă că vor cadouri mai scumpe, este
foarte greu să le faci un cadou mulţumitor şi va fi o muncă foarte grea.
De aceea pentru fiecare ou pe care vei reuşi să îl dăruieşti, eu îţi voi dărui
trei în schimb.”
Năzdrăvanul nostru la auzul
acestor cuvinte s-a entuziasmat grozav şi s-a hotărât să uite de planul lui cu
furtul de ouă pentru că acum avea ocazia să primească de trei ori mai multe.
A întrebat totuşi: „Da ceilalţi iepuri care lucrează cu copiii câte ouă
primesc?” Iepurele şef a zâmbit şi i-a spus că la finele distribuirii fiecare
iepure primeşte un coş cu ouă pictate, coş mai mare sau mai mic în funcţie de
câţi membrii numără familia respectivului.
Albino i-a mulţumit
Iepuraşului şi a plecat să se pregătească de dimineaţa cea mare, fericit că va
câştiga mai mult decât toţi.
În dimineaţa de Paşti toţi
iepurii au pornit la drum, care mai de care mai veseli şi mai încărcaţi.
Albino a plecat şi el, cărând
în spate un sac de trei ori mai mare decât cei ai colegilor săi, gata să îşi
termine treaba cât mai repede.
Pe la jumătatea dimineţii
iepuraşii se întorceau la sediu pentru câte un nou sac de ouă, fericiţi şi
glumeţi. Albino se întorcea şi el cu sacul lui uriaş plin cu ouă sparte, murdar
de albuş şi gălbenuş, jumulit şi obosit. Nici măcar un om mare nu a crezut că
Albino este un iepure de Paşte, toţi l-au gonit şi au aruncat după el cu ce-au
nimerit.
Lăcomia nu se poate răsplăti
niciodată dragii mei, nu vă doriţi niciodată mai mult decât puteţi duce pentru
că s-ar putea chiar să primiţi şi nu o să fie prea plăcut. Desigur ca dacă
învăţaţi din greşeli, răsplata poate fi înzecită aşa cum s-a întâmplat şi cu
Albino al nostru.
De la această ispravă Albino a
rămas responsabil cu copiii şi oamenii mari care nu cred în Iepuraş. Răsplata
lui însă este întradevăr foarte mare pentru că de fiecare dată când reuşeşte să
convingă pe câte cineva să îi accepte darul şi să creadă în Iepuraş primeşte un
ou de aur şi un ou de ciocolată. Iepuraşul cel bătrân i-a promis că atunci când
va strânge 100 de ouă de aur îi va ceda funcţia de director al Şcolii de
Iepuri de Paşti.
Indiferent care Iepuraş
o să vă aducă vouă darurile de Paşti, nu uitaţi să îi mulţumiţi şi să
primiţi orice cadou cu inima deschisă. Iar dacă vă vizitează Albino, ajutaţi-l
şi pe el pentru că nu mai e de mult lacom şi a început să iubească foarte mult
copiii, mai ales pe cei care cred în poveşti şi vise frumoase, în zâne,
prinţese, Moş Crăciun şi Iepuraş.
Şi-am încălecat pe-un coş cu ouă
Şi v-am spus o poveste cu rouă!
Şi v-am spus o poveste cu rouă!
Sper că este o poveste care a trezit curiozitate și
imaginație. O poveste de la care aveți ce învăța. Nu-mi rămâne decât să vă
invit la bibliotecă, la Centrul Academic Internațional Eminescu, pentru a vă
delecta cu cărți bune, interesante, utile... povești pe potriva așteptărilor
voastre, dragi cititori.
Publicat: Diana Ț.
Dinţişori sănătoşi, copii frumoși
Astăzi de Ziua
Mondială a Sănătății,
echipa CAIE a mers la grădinița nr. 40, grupa mare, și a desfășurat o activitate, cu tema Dinţişori sănătoşi, copii frumoși.
Sănătatea reprezintă pentru om cea
mai mare avuţie. Majoritatea afecţiunilor grave ale adultului îşi au rădăcina
încă din copilărie şi de aceea încă de
mici copiii trebuie învăţaţi
să-şi păstreze sănătatea.
Activitatea a început cu o discuţie
depre regulile de igienă orală, modul corect de spălare al dinţilor, folosirea
pastei de dinți, folosirea aței dentare, cît și despre alimentația
corespunzătoare. Activitatea a continuat cu o modelare a coroanei dentare a
fiecărui copil, unde copiii s-au arătat extrem de interesaţi şi dornici de a
mai realiza şi alte activităţi de acest gen.
Publicat: Olesea Bobotrîn
Alege să fii sănătos!
Ziua Mondială a Sănătăţii se
celebrează în fiecare an în data de 7 aprilie, pentru a marca întemeierea
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în anul 1948 şi reprezintă o
oportunitate pentru locuitorii din orice comunitate să se implice în activităţi
care pot duce la o stare de sănătate mai bună.
Tema pentru Ziua Mondială a Sănătății 2015 este Siguranța Alimentaţiei, o temă de maximă importanță pentru toți oamenii de pe planetă și pentru multe părţi interesate, incluzând guvernele, societatea civilă, sectorul privat, precum și agențiile interguvernamentale.
Tema pentru Ziua Mondială a Sănătății 2015 este Siguranța Alimentaţiei, o temă de maximă importanță pentru toți oamenii de pe planetă și pentru multe părţi interesate, incluzând guvernele, societatea civilă, sectorul privat, precum și agențiile interguvernamentale.
Scopul campaniei este de a
stimula guvernul să îmbunătățească siguranța alimentaţiei (prin campanii de
sensibilizare a publicului și evidențierea acțiunilor în curs de desfășurare în
acest domeniu), precum şi încurajarea consumatorilor pentru a se asigura că
alimentele din farfuria lor sunt sigure (să pună întrebări, să verifice
etichetele, să urmeze sfaturile de igienă).
Siguranţa alimentaţiei este un domeniu de acțiune al sănătății publice care protejează consumatorii de riscurile de toxiinfecție alimentară sau alte boli acute sau cronice transmise prin alimente.
Siguranţa alimentaţiei este un domeniu de acțiune al sănătății publice care protejează consumatorii de riscurile de toxiinfecție alimentară sau alte boli acute sau cronice transmise prin alimente.
LEGENDA IEPURAŞULUI DE PAŞTI
E aprilie, luna în care oamenii cred în vise, în
speranțe și minuni. După cum știm ne apropiem de sfintele sărbători de Paști,
sărbătoare care trezește sentimente frumoase legate de familie și nu numai. Și
iată că din cauza această am hotărât pentru cei care încă nu au citit Legenda
iepurașului de Paște, să vă propun, cea mai frumoasă legendă.
Cu mulți, foarte mulți ani în urmă, într-o poieniță dintr-o frumoasă pădure
plină de animăluțe a apărut o pasăre. Această pasăre era deosebit de frumoasă,
cu penele în toate culorile curcubeului și cu triluri angelice, cum nu se
auziseră mai frumoase. Glasul ei era atât de cristalin, încât până și vântul se
oprea, pentru a strânge minunatele triluri, ca să le poarte mai apoi printre
frunze și flori prin toată pădurea, cât mai departe în lume.
Nimeni nu știa de unde a venit această pasăre și cât avea să rămână în acea
poieniță, însă toate animăluțele din pădure o iubeau pentru că le încânta în
fiecare zi cu cântecele ei fermecătoare. Frumoasa făptură și-a făcut cuib în
mijlocul poieniței, în scorbura celui mai vechi copac. Acolo își ducea ea
traiul, cântând în fiecare zi, de dimineață până seara, strângând în jurul
copacului o mulțime de animale venite de departe să o asculte. Animalele erau
deosebit de încântate de trilurile păsării.
Așa decurgea fiecare zi în pădurice de când se instalase pasărea măiastră.
Iarna tocmai trecuse și zilele cu soare erau tot mai dese, prilej de bucurie
pentru întreaga pădure și de cântec pentru misterioasa pasăre. Însă, într-o zi,
nimeni nu știe cum și când exact, animalele pădurii au găsit pasărea frumos
colorată căzută lângă bătrânul copac, rănită, scoțând gemete de durere … gata
să moara! Speriate că s-ar putea întâmpla ce era mai rău, toate animăluțele au
dat fuga la templul Zeiței Lunii, Eostre, rugându-se fiecare ca aceasta să facă
o minune și să salveze măiastra pasăre.
Eostre le-a auzit ruga și a coborât să vadă ce poate face și tare s-a mai
intristat zeița! Dacă ar fi avut puteri tămăduitoare, ar fi vindecat-o pe loc.
A ingrijit această pasăre cum s-a priceput ea mai bine. În fiecare zi îi spăla
rănile și îi dădea să mănânce din mâncarea zeilor. Și, minune, după un timp,
pasărea a început să prindă puteri. Zeița s-a bucurat nespus.
După alte câteva zile pasărea era complet refăcută. Atunci zeița a luat-o
și a aruncat-o spre cer. Dar pasărea a căzut la picioarele zeiței, pentru că nu
mai putea să zboare. Fusese salvată, dar o așteptau alte primejdii: animalele
înfometate ale pădurii.
Zeița a înțeles acest lucru și a transformat pasărea în iepuroaică. Nu mai
putea zbura, în schimb se putea salva alergând foarte repede. Iepuroaica și-a
păstrat însă obiceiul de a face ouă.
Și astfel, de atunci, în semn de mulțumire, în fiecare primăvară, când are
loc echinocțiul, Iepurașul îi duce Zeiței Lunii un dar constând în ouăle sale
pe care le picteaza în culorile curcubeului. Și pentru că iepurașul este o
ființă iubitoare, s-a gândit să împartă frumoasele sale ouă și alte daruri
celor necăjiți și copiilor care au fost cuminți și care fac fapte bune.
Astfel, în fiecare an Iepurașul vine cu mici cadouri pentru copii, lasă
ouăle pe masa de Pasște sau le ascunde în grădină printre flori, ori le așează
frumos în cuiburile ce sunt pregătite special pentru el. Și fiindcă iubește
copiii, Iepurașul aduce special pentru aceștia ouă din ciocolată și alte
surprize, sperând că și în anul ce vine să fie la fel de cuminți.
Iepurașul anunță venirea vremurilor frumoase, calde, reinvierea naturii,
aduce noroc, bucurie, bogăție și mesajul creștin al invierii lui Hristos.
Publicat: Diana Ț.
vineri, 3 aprilie 2015
BĂTĂLIA CĂRŢILOR îşi aşteaptă cititorii!
Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu” în
parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj au lansat un nou
proiect-concurs de lectură cu genericul BĂTĂLIA CĂRŢILOR. Scopul concursului este de a
stimula actul lecturii în rândul copiilor și adolescenților, de a promova
literatura specifică vârstei - diferită de cea prevăzută în programa școlară -
de a stabili relații de colaborare cu instituțiile de învățământ preuniversitar
din Republica Moldova.
Dragi
cititori, Centrul Academic Internaţional Eminescu, invită toţi iubitorii de
carte şi lectură să se înscrie la concurs. Grupurile ţintă sunt copii cu
vârstele cuprinse între 11 - 14 ani şi adolescenţi 15 -18 ani. Concursul constă în lecturarea a 10 titluri de carte din
literatura autohtonă şi universală. Înscrierea la concurs se face în baza
carnetului de cititor al Bibliotecii Municipale “B.P. Hasdeu”, prin completarea
unui Formular
de înscriere, după care primiţi
setul de documente referitoare la organizarea concursului - regulament, semn de
carte, carnet de lectură şi
Participantul
care va prezenta cel mai frumos şi argumentat cartea preferată, va răspunde cel
mai bine la întrebări va deveni Cititorul
anului.
Cartea
care se va bucura de cele mai multe solicitări şi va obţine cel mai mare
punctaj din partea cititorilor va deveni Cartea anului.
joi, 2 aprilie 2015
ZIUA INTERNAŢIONALĂ A CĂRŢILOR PENTRU COPII
Astăzi, 2 aprilie întreaga omenire celebrează Ziua Internaţională a Cărţilor pentru Copii o sărbătoare dedicată celui mai îndrăgit autor de poveşti şi basme, danezul Hans Christian Andersen, de la a cărui naştere se împlinesc 210 ani. Deoarece sărbătoarea este un bun prilej de ai atrage pe cei mici prin carte şi poveşti, echipa Centrului Academic Internaţional Eminescu, a făcut o vizită extramuros copiilor de la Grădiniţa nr. 40 gr. 1 Păpădia. Dna Olesea Bobotrân a povestit copiilor citeva date biografice din viaţa povestitorului H.C. Andersen, iar apoi le-a citit povestea Răţuşca cea urâtă. Copiilor li s-a prezentat şi colecţia de cărţi cu poveşti a scriitorului pe care le deţine biblioteca, pe care au avut răgazul să le răsfoiască.
Publicat: Pleşca M.
Hans Christian Andersen - REGELE BASMULUI
Astăzi se împlinesc 210 de ani de la moartea celebrului scriitor danez, Hans Christian Andersen. Acesta a murit la vârsta de 70 de ani lăsând în urmă o serie de povești celebre care sunt cunoscute și în zilele noastre, de către noile generații de copii.
Cele mai cunoscute creații ale sale au fost ”Crăiasa zăpezii”, ”Râțușca cea urâtă”, ”Mica sirenă” sau ”Hainele cele noi ale împăratului”.
La vârsta de 16 ani, acesta era pasionat de teatru așa că a lucrat ca actor la Teatrul Regal Danez, fiind ajutat în acest scop de vocea sa de soprană care ajunsese să fie rapid îndrăgită de către ascultători.
Creația sa de debut a fost „O călătorie de la Canalul Holmen la capătul răsăritean al Insulei Amager în anii 1828 și 1829”, publicată în anul 1829. Primul său roman a înregistrat un succes rapid și s-a numit ”Improvizatorul”, fiind publicat în anul 1935. Anul 1845 a fost anul cel mai prosper pentru Adersen deoarece succesul său ajunsese la apogeu, poveștile sale erau cunoscute în întreaga Europă iar poemul ”Eu sunt un scandinav” a ajuns să fie imn național.
Povestea ”Rățușca cea urâtă” are o semnificație mai aparte deoarece întrebat dacă avea de gând să își scrie vreodată biografia, Andersen a declarat că biografia lui este deja prezentată în această poveste. Declarația respectivă, făcută înaintea morții sale, a făcut ca această creație să rămâna specială și să poarte o parte din povestea de viață a lui Andersen.
Expoziţie de carte: