luni, 29 februarie 2016


Copiii, sunt cei, care adoră cărțile, le lecturează cu plăcere. Cei, din clasele primare, sunt cei mai fideli prieteni cu cartea. Ei, nu s-au plictisit de lecturi obligatorii, și la vârsta lor, cititul e oaza de lumină care le deschide poarta viitorului.
Astăzi, la CAIE, am fost vizitați de mulți iubitori de carte, de cititori dornici să citească, să exploateze rafturile pline cu cărți interesante, în această scurtă vacanță.
Și, nu puteam aici, să nu aduc aminte de vorbele scriitorului, Vasile Romanciuc:
Dragii mei copii deștepți!
Cine vrea să aibă carte
Trece mai întâi prin cărți!
Un îndemn bun de urmat pentru toți...
Vă așteptăm la bibliotecă, cărțile vă aparțin...
Publicat: D.Ț.

joi, 25 februarie 2016

Cele mai importante invenții ale omenirii...

Tamim Ansary, un renumit scriitor american de origine afgana, a intocmit  o lista cu cele mai importante inventii din istoria omenirii.
Referindu-se la modul de selectare a celor mai mari 10 inventii ale omului, Ansary a explicat pentru postul de televiziune NBC ca, desi nu a trecut pe lista pistolul, telescopul sau avionul, de pilda, inventiile clasificate de el s-au impus de-a lungul secolelor prin utilitatea maxima si perspectivele revolutionare in fiecare domeniu in parte. Un criteriu esential in selectie l-a reprezentat impactul si implicatiile utilizarii produsului inventat asupra vietii de zi cu zi. Tricoul, ciocanul, rotile de la masina, vaporul, bancnotele, cerceii, tranzistorul, microcipurile… si lista poate continua la nesfarsit. Insa nu acestea sunt principalele 10 inventii ale omenirii.

Iata lista lui Ansary si cateva explicatii pentru fiecare inventie in parte:
1. CEASUL 

Inainte de aceasta descoperire, timpul era inseparabil de evenimente, cel mai important fiind considerat rotirea Pamantului in jurul Soarelui. Pe vremuri, in antichitate, exista doar "timpul local", nu se stia de GMT. Daca iti dadeai intalnire cu cineva, nu exista "sfertul academic", ci eventual "ne vom vedea la apusul soarelui". Miscarea astrelor era cea mai sigura cale spre determinarea si organizarea timpului. Omul obisnuia pe vremuri sa citeasca informatiile in functie de fenomenele naturii, gesturile si obiceiurile animalelor s.a., pana la crearea unor obiecte rudimentare, dar care indicau cu precizie fiecare secunda. In jurul anului 300 i.C, preotii si astronomii asiro-babilonieni au impartit ziua in 24 de ore cu durata egala si au divizat orele in 60 de minute. 

Se pare ca primul instrument folosit de om pentru a masura timpul a fost un orologiu solar, un fel de meridian inventat in Egipt in 2000 i.C. Acesta consta dintr-un obiect plat luminat de soare, care isi proiecta umbra pe un cadran pe care erau desenate punctele orare. Cateva secole mai tarziu s-a nascut adevaratul ceas, format dintr-un ax drept, numit gnomon, care isi proiecta umbra pe un plan orizontal. Observand pozitia umbrei, care se muta de la est spre vest, urmarind traiectoria soarelui, oamenii reuseau sa stabileasca ora. Tot egiptenii au inventat un alt ceas, si anume orologiul cu apa.

Apoi, s-a ajuns la inventarea clepsidrei si, ulterior, a ceasului care functioneaza pe baza unui sistem mecanic. Primele ceasuri mecanice au fost construite in Europa in jurul secolului al XlII-lea. Acestea masurau timpul actionand o sonerie in anumite momente ale zilei si inca nu aveau cadrane sau sageti. Cadranul a fost aplicat pentru prima data unui orologiu mecanic in 1364, de italianul Giovanni Dondi. Orologiul sau era dotat cu sapte cadrane care, in afara de faptul ca indicau ora, aratau si miscarea planetelor.

De o buna apreciere in epoca s-au bucurat ceasul cu pendula sau ceasul cu cuc. Si n-a mai fost decat un pas pana la aparitia ceasurilor electronice, orologii ultrasofisticate sau afisajele de pe desktop-ul computerului. Si asta pentru ca astazi traim in "era vitezei", cand totul este planifica strict in agende, trebuie sa fim "la timp" undeva si avem mereu deadline-uri. Oare ce ne-am face fara ticaitul secundarului sau alarma ceasului?


2. WC-UL


Desi pare hilar, Tamim Ansary (autorul acestei liste cu cele mai importante 10 inventii ale
omenirii) ne propune sa facem un exercitiu de imaginatie. New York City fara toalete!!! Hmm…. Greu de imaginat, nu-i asa?.... Si pentru asta trebuie sa le multumim britanicilor, care au inventat WC-ul. Astfel, anul 1596 consemneaza aparitiei primului WC cu apa, inventia lui John Harrington. Dupa 1900 a fost inventata si baia, incluzand toaleta, cada si tot arsenalul necesar igienizarii. Acum avem closete in curte, WC-uri ecologice in spatiul public, dar si toalete in care apa se trage singura si robinete cu senzori de miscare.


3. MASINA DE TIPARIT (TIPARNITA)


Masina de tiparit a lui Gutenberg, tipul mobil, a lansat ... informatia colectiva prin intermediul presei scrise. Si nu doar atat. Prin intermediul tiparnitei a putut fi imprimata si multiplicata Biblia, dar si creatiile literare, descoperirile stiintifice, legile si tot ceea ce astazi reprezinta "cuvantul scris". Umanitatea a inceput astfel sa-si scrie propria istorie si sa pastreze in memoria colectiva textualizarea evenimentelor fiecarei epoci.


4. IMUNIZAREA SI ANTIBIOTICELE 


Cu trei secole in urma, oricine putea cadea victima bolilor infectioase. In 1347, cand a
izbucnit epidemia de ciuma, in doar doi ani aproape jumatate dintre locuitorii Europei si-au pierdut viata. In 1800, principala cauza de deces in Occident era tuberculoza. In prezent, infarctul miocardic, cancerul sau atacul cerebral sunt principalele cauze care au scurtat media de viata la 70 de ani. Iar afectiunile respiratorii cronice, datorate in principal fumatului, fac extrem de profitabila activitatea firmelor ce ofera servicii funerare. Si este pacat… 

Imunizarea consta in a administra unei persoane sanatoase o mica cantitate de microbi inactivi responsabili de boala pentru care se doreste obtinerea protectiei. Acesti microbi invata organismul sa se apere si il imunizeaza astfel impotriva bolii. De la aparitia primelor vaccinuri (pe 14 mai 1796, Jenner a administrat cu succes primul vaccin realizat vreodata: vaccinul antivariolic), milioane de vieti s-au salvat o data cu posibilitatea imunizarii de bolile infectioase. In prezent, peste 20 de boli pot fi prevenite prin intermediul vaccinurilor.

In ce priveste antibioticele, acestea sunt substante chimice organice produse de microorganisme patogene. Dupa descoperirea microbilor de catre Pasteur, s-a observat ca unele specii microbiene se apara de alte specii prin elaborarea unor substante chimice nocive. Acest fenomen este numit antibioza, iar substantele chimice rezultate din metabolismul celular vii poarta numele de antibiotic. Primul care a semnalat, in 1885, actiunea inhibanta a substantelor elaborate de microorganisme a fost savantul roman Victor Babes (tot el a sugerat ca aceste substante ar putea fi utilizate in scop terapeutic pentru distrugerea agentilor patogeni).

Termenul de "antibiotic" este folosit pentru o gama larga de compusi atat naturali, cat si sintetici, care au efect antibacterian. Antibioticele se impart in cinci clase: peniciline, tetracicline, macrolide, aminoglicoze si amfenicoli.


5. TELEFONUL


Nu-i asa ca e fantastic sa poti vorbi cu cineva dintr-un alt oras fara sa fie nevoie sa iesi din casa? Sau sa te plimbi pe strada si sa vorbesti la telefon cu oricine doresti? 
In 1870, doi inventatori, Elish Gray si Alexander Graham Bell, amandoi in mod independent, sunt considerati inventatori ai telefonului. Dupa o batalie faimoasa in justitie, Bell a fost declarat inventator al telefonului. In 1878 a fost infiintata prima centrala manuala. Dupa 1893 au inceput sa apara mai multe companii de telefonie si dezvoltarea acestui serviciu a luat amploare. S-au inventat centralele automate si amplificatoarele, dispozitive care primeau semnalele electrice si le trimiteau mai departe. 


La putin timp dupa inceperea celui de-al doilea razboi mondial, apare si prima varianta (este adevarat, extrem de primitiva ) a telefonului mobil. Oficial insa, pe 3 aprilie 1973, dr. Martin Cooper (unul dintre managerii companiei americane Motorola), a fost prima persoana care a initiat primul apel de pe un telefon mobil. Abia in 1983 a aparut primul telefon mobil destinat comercializarii.


6. CURENTUL ELECTRIC


Electricitatea exista de la crearea materiei, intrucat materia este formata din atomi, care contin particule incarcate electric, numite protoni si electroni .Vechii greci stiau ca, frecand o bucata de chihlimbar cu o bucata de panza, aceasta va atrage obiecte usoare, dar nu aveau o explicatie a acestui fenomen. De fapt, frecarea genereaza electricitate. Prima alimentare publica cu energie electrica a aparut la sfarsitul anilor 1800.

In 1879, Thomas Edison a conectat lampa la circuitul electric, aprinzand pentru prima data "lumina".Asa s-a nascut becul electric cu filament de carbune una din cele mai mari inventii ale secolului al XIX-lea. Omul de stiinta italian Alessandro Volta a inventat prima baterie, inventie care a condus la utilizarea electricitatii pentru iluminat la sfarsitul secolului XIX, iar Nikola Tesla a inventat curentul alternativ, care a facut posibila transmiterea electricitatii pe distante lungi.


7. AUTOMOBILUL


Prima constructie considerata vehicul, in sensul de constructie destinata transportului, a
fost targa purtata de oameni. Apoi, aceasta a evoluat si a aparut un nou mijloc de transport - tractiunea animala. Astfel, targa a fost inlocuita de caruta, iar odata cu domnia lui Ludovic XVI, au aparut calestile, berlinele, cabrioletele, etc., ce reprezentau rangul si puterea economica a nobililor care le posedau.

In anul 1769, Francois Cugnot a construit primul autovehicul dotat cu un motor cu abur. O prima varianta de cod rutier apare pentru prima data in Anglia sub numele de "Red Flag Act" in 1865, care obliga vehiculele sa circule cu o viteza de 2 mile in orase si de 4 mile in afara oraselor. Dupa aparitia motorului cu ardere interna, cu pistoane in miscare rectilinie, alternativa, putem vorbi in adevaratul sens al cuvantului de aparitia automobilului.

Adevaratul stramosi al automobilului este reprezentat de motorul si autovehicolul inventate de Etienne Lenoir: motorul cu gaz brevetat in 1860. O alta inventie importanta este reprezentata de motorul cu autoaprindere, brevetat de Rudolf Diesel in 1892. Adevaratii pionieri in constructia automobilului sunt considerati Lenoir, Delamare - Deboutterville, Daimler, Benz si Ford. Odata cu ei apar si firmele specializate in constructia automobilului. 

Prima firma se numea "Panhard – Levassor" si a fost fondata in anul 1845, folosind motoare Daimler. In 1898, apare firma Peugeot, care va construi si un motor cu acelasi nuume. Firma Renault isi are inceputurile in anul 1899 si a scos pe piata primele automobile de constructie proprie in anul 1902. Uzinele Fiat si-au deschis portile in anul 1899, urmate de Mercedes, in anul 1900. Primul automobil al firmei Rolls Royce a aparut in anul 1903. In anul 1908, apare in Europa automobilul Ford T, primul automobil produs in milioane de exemplare.

Dupa ce au fost inventate masinile, drumurile au fost imbunatatite. Dupa ce au fost refacute soselele, orasele s-au impartit in suburbii si centru. Au aparut navetistii. Si, in vreme ce industria automobilistica s-a dezvoltat, cea petroliera pur si simplu a explodat. Barilul de titei a devenit laitmotivul existentei noastre – prin influenta sa asupra preturilor la alimente si toate produsele si serviciile -, dar si principala moneda de schimb in jocurile economice si politice nationale si internationale.


8. TELEVIZORUL


Acest obiect atrage atentia mai mult decat orice alt obiect mobilier din sufragerie. Specialistii in neuropsihiatrie au constatat chiar ca televizorul a reusit sa modifice structura creierului uman, determinand formarea unor noi circuite neuronale in functie de stimulii din mediul exterior, cum ar fi de plida "privitul la televizor", televiziunea fiind mult timp principala sursa de informatie si de divertisment.

Dupa ce inventatorii au gasit cai de transmitere a sunetului prin radio si telefon, au inceput sa caute metode de transmitere a imaginii. Doi inventatori independenti au pus bazele sistemului de televiziune: Philo Farnsworh si Vladimir Zworykin. In 1927, Philo a transmis primele imagini electronice in laboratorul lui din San Francisco. Imaginile au fost o simpla linie neagra care doar a fost rotita ca sa se vada daca televiziunea poate inregstra si produce miscarea ei. Primul televizor s-a vandut in Statele Unite in 1938. Din 1960 s-au introdus: televiziunea color, sunetul stereo, si a aparut televiziunea prin cablu care permite receptionarea mai multor canale de televiziune de la mai multe statii.

Astazi dependenta de televizor (de la clasicul tub catodic la ecrane cu plasma de 80 de inci) are efecte nocive asupra sanatatii: obezitate, autism, boli cardiovasculare, diabet, tulburari de vedere, deficiente auditive etc.



9. CALCULATORUL (PC)


Nu departe de televizor si efectele sale negative determinate de folosirea in exces este…
computerul. El poate fi considerat cel mai bun prieten al omului modern: iti ofera jocuri online sau stocate pe hard-disk, te lasa sa-ti faci playlist-uri cu melodiile preferate, iti gazduieste foldere cu tot felul de informatii personale, iti permite sa corespondezi prin emailuri cu o multime de prieteni si cunostinte si iti tine evidenta cheltuielilor lunare. E un fel de … factotum, nu-i asa? 

Prima masina veritabila de calcul a fost inventata de matematicianul Blaise Pascal in anul 1642. Pentru realizarea calculelor de adunare si scadere era folosit un sistem de roti dintate, deci principiul de functionare era mecanic. In 1671, Leibnitz a construit o masina care putea sa efectueze si operatii de inmultire, iar in 1820 De Colma a realizat prima masina cu patru operatii. Matematicianul englez Charles Babbage a introdus in masina sa analitica si un bloc de memorare care consta din perforatii in cartela si care pastra datele care urmau sa fie prelucrate si respectiv datele de calcul intermediare. In America, in 1879 James Ritty a inventat prima masina de marcat care calcula, inregistra si controla vanzarile.

In 1924 a fost creat International Business Machines Corporation – IBM - fiind si astazi cea mai mare companie de calculatoare din lume, careia i se datoreaza deschiderea pietei de computere personale (PC - IBM compatibile). Profesorul Howard Aiken de la Universitatea Havard, impreuna cu specialistii firmei IBM, a construit in 1940 prima masina electromecanica complexa de calculat, numita Mark 1. 

La cererea armatei SUA a aparut primul calculator electronic, ENIAC (Electronic Numeric Integrator and Computer). El a fost realizat la Universitatea din Pennsylvania sub conducerea savantilor Mauchly si Eckert si a intrat in functiune in anul 1955. Acest calculator cantarea 30 tone, avea cca. 45 m lungime si era construit din18.000 de tuburi electronice. Putea sa execute 5.000 de adunari sau scaderi cu 10 cifre pe secunda, depasind de 1.000 de ori rapiditatea celor mai performante masini de calcul electromecanice.


10. INGINERIA GENETICA SI INTERNETUL


In ultimele secolele, atat de multe inventii au dus la regandirea potentialului uman, incat ar trebui elaborata o imensa enciclopedie pentru a le mentiona pe toate si, eventual, lista ar trebui actualizata saptamanal. Dar printre cele mai noi si mai influente descoperiri ale omenirii se numara INTERNETUL – locul de nastere a "creierului umanitatii" si a comunicarii virtuale fara limite.  In fine, ingineria genetica completeaza armonios aceasta metamorfoza a omului intr-un "produs".

Si asta pentru ca nici una dintre stiintele secolului XX n-a generat, poate, discutii mai contradictorii, temeri mai profunde sau valuri de entuziasm mai mari decat Genetica. Aceasta stiinta s-a nascut in 1928 din nevoile acute ale microbiologiei (bacteriologie), agriculturii si zootehniei. Ingineria genetica implica manipularea materialului genetic (ADN) din gameti sau embrion in scopuri terapeutice. Organismul uman este compus din doua tipuri de celule: reproductive (gametii) si cele somatice (nereproductive). Nucleul celulei somatice contine 46 de cromozomi (23 de perechi).

Astazi traim intr-o lume in care limitele cunoasterii se extind tot mai mult si tot mai departe (clonarea, transplantul de organe, OMG-uri), atat de departe incat se poate spune ca omul a reusit sa-si controleze mediul genetic si, poate, ereditatea.
sursa: http://www.romanialibera.ro
Publicat: D.Ț.

miercuri, 24 februarie 2016

24 februarie - DRAGOBETE

Dragobete este o sărbătoare tradiţională românească, înlocuită tot mai des în ultimul timp cu Ziua Îndrăgostiţilor (Valentina's Day). Legenda povesteşte despre Dragobete ca fiind un personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, şi lui Cupidon, al românilor, ce oficia în cer, la începutul fiecărei primăveri, nunta tuturor animalelor, tradiţie ce s-a extins treptat până în rândurile oamenilor şi a dat naştere unor obiceiuri specifice românilor din sudul şi nordul Dunării. Numele Dragobete vine de la "beat de dragoste" şi se mai numeşte Sf. Ion de primăvară, cel care este fiul babei Dochia. I se mai spune şi Dragomiru-
Florea sau Granguru, pentru că acum are loc nunta păsărilor din pădure. Culegătorii de folclor de la sfârşitul veacului al XIX-lea şi din prima parte a secolului al XX-lea au mai înregistrat şi alte denumiri pentru această sărbătoare, precum Ioan Dragobete, Drăgostiţele, Sântion de Primăvară, Cap de Primăvară sau Cap de Vară Întâi. Tradiţii şi obiceiuri Potrivit tradiţiei, Dragobetele era „o zi frumoasă pentru băieţii şi fetele mari, ba chiar şi pentru bărbaţii şi femeile tinere”. Dimineaţa devreme, tineretul se îmbrăca în haine de sărbătoare şi, dacă vremea era urâtă, se strângeau în cete pe la casele unora dintre ei; dacă vremea era frumoasă ieşeau afară din sat, mai ales pe dealuri, băieţii adunând lemne pentru foc, iar fetele culegând urzici şi flori de primăvară, flori folosite apoi adesea în descântecele de dragoste; o parte din aceste flori, în special tămâioarele şi viorelele, erau păstrate cu grijă până pe 24 iunie (la Sânziene); atunci se culegeau nişte flori considerate surori ale acestora, flori numite roji (trandafiri sălbatici) şi oglici (flori mici, galbene), se făcea un buchet din toate şi se arunca pe o apă curgătoare; se credea că fetele care procedau astfel săvârşeau „o faptă bună”, echivalentă cu o jumătate de sărindar în cer, căci altfel aceste flori nu s-ar fi întâlnit sau „împreunat” niciodată. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi; această apă, păstrată cu mare grijă, ar fi avut proprietăţi magice; se spunea că este născută din surâsul zânelor, putând face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase; dacă nu erau omăt şi fragi, se strângea banala apă de ploaie sau cea de izvor, acest lucru făcându-se mai ales atunci când Dragobetele se ţinea în luna martie. În jurul focurilor aprinse pe dealuri, fetele şi băieţii discutau vrute şi nevrute, însă, cel mai adesea, se spuneau glume (jâtii) cu substrat erotic sau se făceau hore. Fetele, cum simţeau apropierea prânzului, începeau să coboare în fugă spre sat. Conform
obiceiului, fiecare băiat urmărea fata care îi căzuse dragă; dacă flăcăul era iute de picior şi fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci fata se lăsa prinsă şi avea loc o îmbrăţişare, urmată de o sărutare mai lungă în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica, în fapt, logodna ludică a celor doi, cel puţin pentru un an de zile; de multe ori, astfel de logodne în joacă prefaţau logodnele şi căsătoriile adevărate. Dacă nu se făcea cumva Dragobetele se credea că tinerii nu se vor îndrăgosti în anul care urma. În plus, un semn rău era dacă o fată sau un băiat nu întâlneau la Dragobete măcar un reprezentant al sexului opus, opinia generală fiind că tot anul respectivii nu vor mai fi iubiţi, iar dacă o fată ieşea împreună cu un băiat şi nu se sărutau se credea despre ei că nu se vor mai iubi în acel an, că doar nu degeaba se spunea că „Dragobetele sărută fetele”! Aşadar, bucuria şi veselia erau, trebuiau să fie, coordonatele esenţiale ale acestei sărbători a dragostei! Maturii aveau partea lor în cadrul Dragobetelui. Astfel, femeile credeau că era
îndeajuns să pui mâna acum pe un bărbat ... străin (de sat) şi deveneau pe dată drăgăstoase bărbaţilor în tot anul care urma! Gospodinele aveau mare grijă să dea mâncare bună orătăniilor din curte, dar şi păsărilor cerului, nici o vietate nefiind vânată, blestemată sau, Doamne fereşte, sacrificată la Dragobete. Sărbătoarea era socotită una de bun augur pentru treburile mărunte din casă; astfel, se scuturau toate ţoalele şi se aşezau lucrurile prin casă „ca să vie binele şi averea să se întoarcă la casă”.

miercuri, 10 februarie 2016

Legenda: DARUL LUI MIHAI EMINESCU


       E noaptea de Crăciun. Spre miezul nopţii, când nu se mai aude nici un foşnet de-al oamenilor, vântul, paznicul ce veghează taina acestei nopţi, coboară pe un val de  zăpadă un înger din înălţimea înstelată. E îngerul Crăciunului.
În fiecare an  Dumnezeu  îl trimite  pe pământ cu daruri pentru copii. El intră din casă în casă şi se opreşte la căpătâiul fiecărui copil. Dintr-o privire îi citeşte şi îi cântăreşte sufletul, după care scoate din desagă darul hărăzit lui de  Dumnezeu.
Prima dată a intrat într-o casă  frumoasă cu ferestre mari. Într-o cameră curată şi caldă , între perne, dormea o fetiţă. Îngerul s-a apropiat de ea, a cercetat-o şi a scos din sac darul potrivit pentru sufleţelul său.  După ce a binecuvântat-o i-a citit dintr-o carte cuvântul lui Dumnezeu:
 -Ţie, pentru că nu te cerţi cu nimeni şi nu –ţi plac vorbele urâte, îţi dăruiesc  PACEA. Inima ta va fi plină de pace în toată vremea. Oamenii se vor simţi liniştiţi lângă tine şi vei potoli multe furtuni din sufletele lor.
         După ce a sărutat-o pe copilă pe fruntea , îngerul a zburat mai departe . A intrat în altă casă unde un băieţel abia aţipise. L-a cântărit şi pe el cu privire, a scos darul din desagă, l-a binecuvântat şi i-a citit şi lui din cartea cea groasă:
-Ţie, pentru că nu-ţi este frică de greutăţi şi alegi de fiecare dată  ce este mai greu de făcut, îţi dăruiesc CURAJUL. Vei avea o inimă curajoasă şi nu vei şti ce este îndoiala. Oamenii te vor preţui şi se vor sprijini de sufletul tău când vânturile vieţii îi vor clătina.
 După ce a terminat de citit , îngerul a plecat grăbit mai departe.
            A intrat apoi în casa une fetiţe care adormise de numai căteva clipe..După ce i-a cântărit cu grijă sufleţelul, i-a scos darul potrivit, a binecuvântat-o şi i-a citit:
            - Ţie, pentru că nu vrei să răneşti pe nimeni, nici măcar cu privirea,îţi dăruiesc BLÂNDEŢEA .Vei avea o inimă blândă  ca o rază de soare şi vei alina multe suflete chinuite.
            După ce a sărutat-o pe fruntea adormită , îngerul s-a grăbit spre alţi copii. La toţi le-a căntărit sufletul şi le-a lăsat daruri pe potriva lor. A dat unora ÎNŢELEPCIUNEA, altora BUCURIA, HĂRNICIA, ISTEŢIMEA ,MILA, CUMPĂTAREA, SMERENIA, NĂDEJDEA…şi câte şi mai câte daruri.
Într-un sfârşit a ajuns şi la ultima căsuţă. Era o casă simplă, ţărănească.  A intrat încetişor într-o odaie. Acolo, într-un pătuţ cu cearşafuri curate, dormea adânc un băieţel. Avea fruntea înaltă, peste care se revărsau bucle negre şi moi, tâmpla străvezie şi gănditoare. Lumina palidă a lunii ce bătea în fereastră îi scălda chipul alb şi fraged ca floarea de cireş. Îngerul l-a privit încurcat. A vrut să-i cântărească sufletul dar n-a putut. Sufletul acestui copil era  mult prea mare, atât de mare, că îngerul s-a speriat şi a tresărit, neştiind ce să înţeleagă. Oare avea el prin desagă vreun dar potrivit pentru acest copil? A căutat mai atent în tolbă şi a luat în mână ceva greu, greu de tot. A tras mâna afară şi când a privit ce era în palmă s-a cutremurat. A privit apoi fruntea albă ca laptele a băieţelului, buzele subţiri, obrazul fraged, umerii plăpănzi şi a suspinat. A supinat dându-şi seama că nici mintea lui de înger nu poate pricepe toate tainele şi judecăţile lui Dumnezeu. Tremurând uşor a îngenuncheat lângă pătuţul copilului şi i-a aşezat darul pe frunte. L-a binecuvântat de trei ori  şi cu voce stinsă i-a citit cuvântul lui Dumnezeu:
-Ştiu cât de mare este suflerul tău. Ştiu că în el va încăpea o lume întreagă şi că în el vei vrea să cuprinzi chiar nemărginirea Mea. Ştiu că inima îţi va arde de iubure. Că îţi vei iubi ca nimeni altul neamul din care te-ai născut, că vei iubi toate frumuseţile făcute de Mine, că vei iubi râul, ramul, că vei iubi Biserica Mea, pe Maica Mea; ştiu că Mă vei iubi pe Mine. Şi pentru că te vei asemăna cu Mine în iubire, ţie îţi dăruiesc darul Meu  cel mai de preţ; îţi dăruiesc SUFERINŢA. Întreaga ta viaţă va fi muiată în adâncuri amare de lacrimi. Chiar şi cei apropiaţi ai tăi, când îţi va fi cel mai greu, îţi  vor da să bei fiere şi otravă. Răni nevindecate şi nemângâiate vei purta în trup şi în suflet.
Îngerul s-a oprit o clipă, a suspinat şi a citit mai departe:
            -Dar din acest adânc de suferinţă va creşte un tânăr mândru ce va arde în inima sa  toate dorurile şi durerile neamului său. Va creşte un tânăr voievod ce va fi peste veacuri lumina neamului său. Iar când lumea nu va mai putea încape strălucirea ta, lumina ochilor tăi se va stinge. Atunci vei urca uşor , cu suflet blând şi luminos, slobozit de toată suferinţa, în lumina falnicilor bolţi, în palatele cele de mărgean, acolo unde nu este nici durere, nici întristare , nici suspin…
Acestea au fost ultimile cuvinte citite de înger şi printre genele rourate de lacrimi l-a privit pe copilul ce dormea şi i s-a părut că vede strălucind pe fruntea lui când o cunună de stele când o cunună de spini. A vrut să-l sărute pe frunte , dar n-a îndrăznit. S-a aplecat cu evlavie  şi a sărutat picioarele copilului care primise ca dar SUFERINŢA.
Copilul acela era MINAI EMINESCU.
Publicat: D.Ț.

marți, 2 februarie 2016

Invitație la lectură...

Citim, pentru că, cititul e unica sursa de alimentare a creierului, a gândirii și a frumuseței.
Lectura este cea care ne dă aripi să dezvoltăm curajul, măestria de a vorbi frumos, de a crește și de a te simți om.
Vă propunem un mic fragment din Povara bunătății noastre de Ion Druță. Lectură plăcută!

Peste jumătate de ceas a zărit prin împletitura gardului un căpșor tuns chilug. Ștrengarul părea adormit de-a-n picioarele. Îi urmărea grădina, pipăind cu privirea copac după copac și se părea că se pregătește să sară gardul. Tușind în pumn de câteva ori, ca să nu-l sperie, Onache, întins pe o coastă, să-l vadă mai bine, l-a întrebat:
- Ce-i, mă-i flăcăule?
Copilul, trezit din somn, a rupt-o la sănătoasa, dar Onache l-a strigat din urmă, l-a întors la locul unde era atunci când a început discuția.
- Ce fugi, bre, că doar nu te alungă nimeni?! Am întrebat doar - mi s-a părut că-ți place ceva în livăzuica asta a mea, așa încât mai-mai erai gata să sari gardul...
- Prăsadele, a zis oarecum vinovat băiețelul.
- Păi, da, am și câțiva prăsazi. Și, zici, ce-i cu prăsadele celea?
- Apu... câ... s-o copt.
- Hai, nu mai spune!
În aceeași clipă Onache a simțit o miroznă dulce de prăsade coapte. A stat o jumătate de zi în livadă și abia acum a ajuns la el mirozna lor de mare sărbătoare. S-a ridicat în picioare, și-a scos pălăria și, îndreptându-și pașii după miroznă, a prins din mers a dezdoi fundul pălăriei în așa fel, că să încapă
cât mai multe.
Băiețelul înghițea noduri, tot mutându-se de pe un picior pe altul. Onache, făcându-i-se milă, a pornit spre el cu pălăria plină, deșertând-o peste gard, în dreptul poalei ridicate de copil. O singură prăsadă a rămas între nuielele gardului și, întrucât băiețelul ajunsese în celălalt capăt de sat, Onache a șters-o cu mâneca, a mușcat-o și tocmai atunci l-a luminat - păi, domnilor, i s-a copt prăsadele în grădină, și asta schimbă radical situația!
(Așteptăm, dragi cititori să continuați...)
Publicat: D.Ț.

Copilul cel isteţ



Centrul Academic Eminescu a inițiat serviciul OPERA SOLICITATĂ CONTEAZĂ. În scopul unei deserviri eficiente și receptive vă punem la dispoziție unele opere pe blogurile noastre: http://bibliografiicaie.blogspot.com/; http://centruleminescubm.blogspot.com/; http://orapovesteicaie.blogspot.com/
Lectură plăcută! 

 A fost odată un om bogat, căruia îi murise soţia. El nu mai avea nici un neam, nici măcar vreun văr mai îndepărtat sau vreun unchi. Din această pricină era tare mâhnit şi nu ştia cum să-şi facă rost de o rudă, că de însurat a doua oară nu mai vroia, pentru că şi-a iubit foarte mult nevasta.
     Într-o zi i-a venit o idee trăsnită, să umble de dimineaţă prin cetate şi prima fiinţă ce-i va ieşi în cale, să-i fie copil de suflet. Mergând aşa fără ţintă a întâlnit un şarpe micuţ. Omul l-a întrebat pe şarpe dacă vrea să-i fie copil de suflet, că-i va da tot ce îşi va dori, iar când va muri îi va lăsa întreaga avere.
    Şarpele a raspuns că vrea, numai să se învoiască.
- Cum adică să ne învoim a întrebat omul?
- Nu iţi cer nimic mai mult, decât să mă porţi întotdeauna în cârcă, zise şarpele.
   Omul s-a învoit bucuros şi şarpele i s-a încolăcit în jurul gâtului. De atunci au fost nedespartiti. Toate le faceau impreuna, mancau impreuna, dormeau împreună şi erau mulţumiţi unul de celălalt. Omul i-a dat şarpelui tot ce şi-a dorit şi l-a iubit ca pe propriul copil. Numai că omul a îmbătrânit, iar şarpele a crescut. Omul nu îl mai putea căra în cârcă de gârbov ce era pe şarpe, care de atâta bine crescuse foarte mult. Degeaba l-a tot rugat omul pe copilul său de suflet să se dea jos, măcar câteva ore, sa mai poată respira şi el în voie, şarpele era de neclintit în hotărârea sa de a respecta vechea învoială. Disperat omul s-a dus la judecător şi l-a rugat să-i facă dreptate.
- Ajutaţi-mă, domnule judecător, pentru că nu mai răbd această povară! Dar dupa ce şarpele a povestit cum le-a fost învoiala, judecătorul a zis că nu are ce să facă.

    Şarpele şi-a ţinut făgăduiala, fiindu-i copil, atunci şi omul trebuie să-l poarte la gât până va muri. Omul a plecat de la judecător şi mai necăjit decât a fost înainte, pierzând orice speranţă. În drum spre casă a văzut nişte copii care se jucau şi s-a apropiat de ei. Kamill Maximilian stătea pe un buştean, el era împăratul, iar lângă el pe un buştean mai mic, Maria-Alexandra în chip de împărăteasă.
    Ceilalţi copii se înghesuiau în jurul lor, ascultând poruncile. Omul a întrebat copiii dacă nu îi pot face şi lui judecata. Ei au răspuns foarte serioşi, că se poate. Atunci omul şi-a povestit necazul. Când a vrut să zică şarpele ceva, Kamill Maximilian a strigat la el:
- Cum îndrăzneşti să îi vorbeşti de acolo de sus împăratului.
Nu ştii că împricinaţii trebuie să stea la judecată jos la pământ. Când şarpele a coborât Kamill a zis:
- Acest copil, căruia nu îi este milă de parinţii lui, nu merită să vadă lumina soarelui. Pe el copii, aruncaţi cu pietre! Iar copiii au aruncat cu pietre până au strivit şarpele. Omul a plecat acasa mântuit de judecata unui copil. 

Florea Alberto

luni, 1 februarie 2016

Februarie

Poate că toţi ne-am întrebat, măcar o dată, de ce toate lunile au 30 sau 31 de zile şi numai februarie are 28 sau 29 de zile. Oamenii şi-au explicat această anomalie a calendarului prin faptul că martie „a împrumutat“ câteva zile de la februarie. În realitate, povestea lunii februarie este extrem de veche şi se împleteşte cu istoria primului calendar roman, în care Anul Nou cădea pe 1 martie şi februarie era ultima lună din an.
Multă lume apreciază calendarele străvechi, care dovedesc o bună cunoaştere a astronomiei şi matematicii. Dar mai puţini ştiu că majoritatea vechilor calendare aveau erori mari, pe care oamenii cei mai înţelepţi, de regulă sacerdoţii, trebuiau să le îndrepte. În calculul calendarelor, se foloseau atât de durata rotaţiei Pământului în jurul Soarelui, cât şi de fazele Lunii. Cele două tipuri de mişcări nu se suprapun perfect, căci luna are un ciclu de 29,5 zile, iar anul durează mai mult de 365 de zile cu şase ore fără câteva minute. Aceasta însemna că anul nu putea cuprinde un număr întreg de luni, mereu rămâneau nişte zile pe dinafară. Şi de-a lungul a câteva sute de ani, apăreau erori mari, care trebuiau corectate…
Calendarele erau calculate de sacerdoţi, căci nu ţineau numai socoteala timpului, ci şi a sărbătorilor. La multe popoare antice, cum sunt iudeii sau babilonienii, sacerdoţii anunţau cu glas tare începutul fiecărei luni, care dura de când apărea luna nouă, până când astrul dispărea de pe cer. Tot atunci erau anunţate şi sărbătorile lunii respective.
Ultima lună a anului roman
Povestea lunii februarie începe acum mai bine de 2.500 de ani, odată cu primul calendar cunoscut al romanilor. Lunile se calculau de la prima apariţie a lunii pe cer şi erau împărţite în trei părţi: calendele (luna nouă), nonele (primul pătrar) şi idele (luna plină). La început, calendarul a avut 355 de zile. Anul Nou cădea pe 1 martie, deci februarie era ultima lună a anului. Cum Pământul se învârte în jurul Soarelui în 365 de zile, pentru a recupera întârzierea, la fiecare doi ani se intercala o lună de 22 sau 23 de zile în februarie.
Iulius Cezar, sfătuit de un astronom din Alexandria, schimbă calendarul: decretează anul de 365 de zile. S-a hotărât tot atunci ca, din patru în patru ani, un an să aibă 366 de zile, pentru a recupera cele şase ore suplimentare în fiecare an. Tot acum, Anul Nou se mută de pe 1 martie pe 1 ianuarie. Lunile sunt alcătuite acum din 30 şi 31 de zile alternativ, numai februarie rămâne cu 28 de zile, aşa că ziua în plus a anului bisect a fost numărată în februarie. Aceasta a fost, în anul 45 î. Hr., reforma iuliană a calendarului.
Prin secolul al patrulea după Hristos, Sinodul de la Niceea a continuat reforma calendarului, hotărând ca anul bisect să fie cel divizibil cu patru. Şi tot atunci s-a hotărât cum să se calculeze data Sfintelor Paşti. Deoarece echinocţiul de primăvară a căzut atunci pe 21 martie, sinodul a hotărât ca Sfintele Paşti să fie sărbătorite în prima duminică de după luna plină care cădea de echinocţiu sau imediat după el. Dar calculul tot nu era exact, ci cu o eroare de 10 zile la 1.257 de ani. În 1582, echinocţiul a căzut pe 11 martie, în loc de 21 de martie, din cauza erorii calendarului iulian. Atunci, papa Grigore al XIII-lea s-a hotărât să repare greşeala tăind 10 zile, astfel încât, după 4 octombrie a urmat 15 octombrie. Tot atunci s-a hotărât să se taie şi anii bisecţi terminaţi în două zerouri ale căror cifre iniţiale nu sunt divizibile cu patru. Adică anul 1600 a fost bisect, dar anul 1700, nu. După noul calendar, numit gregorian, se numără zilele şi astăzi.
După cum se vede, luna februarie a fost „defavorizată“ încă de la primul calendar roman, pentru că, fiind pe-atunci ultima lună, era timpul când se îndreptau erorile de calcul. De altfel, pentru că reprezenta sfârşitul, romanii o dedicaseră lui Februus, un zeu din infern, şi în această lună sărbătoreau zilele morţilor, dând de pomană pentru cei duşi, aşa cum şi la noi sâmbăta, care reprezintă sfârşitul săptămânii, este ziua când se fac pomenirile.
La noi, reforma a fost adoptată de stat abia în 1919. Însă ţăranii, care folosiseră calendarul oficial al sărbătorilor pentru a-şi stabili timpul bun pentru muncile agricole, după propriile observaţii despre natură, au renunţat cu multă greutate la calendarul „pe stil vechi“. Dintr-odată, n-au mai ştiut când să are, să semene, să taie via, să urce cu oile la munte… De aceea, noi astăzi înţelegem cu greutate de ce cucul s-a înecat cu cireşe de Sânziene şi nu mai cântă, iar Sfântul Gheorghe face pădurea să înfrunzească, în timp ce Sfântul Dumitru scutură frunzele pentru că au pus rămăşag! Toate aceste poveşti sunt legate de un calendar străvechi, în care anotimpurile, lunile, ocupaţiile, obiceiurile, plantele şi animalele au un loc şi ascultă de o rânduială a lumii pe care ţăranii au observat-o şi, ca să n-o uite, au pus-o în poveşti, credinţe şi legende. Aşa că, deoarece reforma le-a zăpăcit calendarul ocupaţiilor, ţăranii au renunţat la el, deşi cu mare greutate, adoptându-l pe cel oficial. Ne-au rămas însă poveştile, sărbătorile şi obiceiurile…
Lună de trecere
Cum Anul Nou cade pe 1 ianuarie, iar februarie nu mai este ultima lună a anului, ţăranii noştri nu au mai văzut în februarie o lună a morţilor, ca strămoşii lor romani. În schimb, impresionaţi de vremea schimbătoare, ba rece, ba caldă, credeau că acum se luptă iarna cu vara. Lupta e lungă, ziua pământul se dezgheaţă, iar noaptea îngheaţă la loc. Uneori, câte un ger straşnic aminteşte că e încă iarnă, alteori soarele străluceşte ca primăvara.
Să vă spun o poveste. Cică Anul era om şi avea 12 feciori. Cel mai mic se numea Februar. Altă avere nu aveau decât o vie. Toamna, au pus vinul într-un singur butoi, au însemnat pe butoi de unde până unde are voie să bea fiecare şi şi-au montat câte o cana. Februar fiind cel mai mic, canaua lui era la fundul butoiului. Fraţii făceau economie şi nu-şi beau porţia de vin. Februar bea, din partea lui, în fiecare zi, rămânând mereu vesel. Ceilalţi râdeau de el, dar când Ianuarie a vrut să bea din canaua lui, a văzut că nu mai are vin. Martie, la fel. Nu mai avea vin niciunul, în afară de Februar. S-au necăjit fraţii şi l-au fugărit, să-l bată. Când fugea de fraţi, Februar plângea. Când îl lăsau în pace, râdea ca un copil. De aceea, se zice, luna cea mai schimbătoare a anului îi poartă numele!
Şi scurtimea acestei luni le-a stârnit imaginaţia sătenilor. Pentru că îngheţuri şi vifore sunt şi în martie, şi-au imaginat că Martie a luat împrumut de la Făurar două zile şi nu a mai vrut să i le dea înapoi. Acum se bat pentru ele, cu vânt mare, frig şi zăpadă. Totuşi, Martie îl învinge şi Februarie rămâne mereu mai mic…
▲ Vremea în februarie
- Dacă gheonoaia cântă frumos, are să fie vremea moale în februarie.
- Dacă piţigoii cântă vesel în februarie, vine primăvara!
- Viforele ce nu vin în februarie se răzbună la Paşti.
- Dacă tună în făurar, vara vor fi furtuni şi va bate grindina.
 Legenda Crivăţului
Crivăţul a ieşit odată la plimbare, dar era atât de nebunatic, încât numai dezordine făcea. Într-o grădină, risipi toţi trandafirii şi scutură merele pe jos. La câmp, culcă grâul şi-i zdrobi spicele. Doborî clăile de fân şi le luă pe sus. Dezrădăcină copaci în pădure. Împrăştie oile dintr-o turmă, ameţindu-le.
Oamenii i se jeluiră Împăratului Vânturilor. Crivăţul s-a apărat, spunând că nu a vrut decât să se joace. Atunci Împăratul l-a închis pentru toată vara. Doar iarna scapă din închisoare şi ne aduce geruri şi viscole.
▲ Ghici ghicitoarea mea
Am un pom înaurit,
Cu flori dalbe-acoperit.
Când e vreme cam frumoasă,
Crengile lumină varsă;
Când e timp posomorât,
Crengile-arată urât;
Cu doisprezece crăcuşori,
Ca doisprezece bujori;
În tot cracul cu treizeci
Rămurele
Mititele,
Şi mai mândre,
Şi mai hâde.
În tot cracul, câte şapte
Cuiburele
Frumuşele;
În tot cuibul,
Câte 24 de pui golăşei.
Gâci, fârtate, asta ce-i? (anul, lunile, zilele, orele)
Douăzeci de frumoşi,
Patruzeci de voinici,
Şaizeci de înţelepţi,
Optzeci de nebuni. (anii vieţii)
(după Artur Gorovei, Cimiliturile românilor)
sursa: http://ziarullumina.ro/cea-mai-scurta-luna-din-an-48296.html