luni, 25 ianuarie 2016

Creația eminesciană în viziunea Anei Bantoș


Ion Ungureanu - actualitatea publicisticii eminesciene

La conferinţa cu genericul "Editorialele istoriei. Din publicistica jurnalistului MIHAI EMINESCU", au participat elevii claselor a XI-a de la Liceul Teoretic "Mircea Eliade"; Liceul Teoretic "Mihai Eminescu", Liceul Teoretic "Mircea cel Bătrân". Oaspetele de onoare, actorul de teatru şi cinema, regizorul, ex. Ministrul Culturii şi Cultelor din Moldova, Deputat în primul Parlament, etc, Personalitate notorie şi completă a culturii naţionale româneşti, domnul ION UNGUREANU.



miercuri, 13 ianuarie 2016

BASM de Geo Bogza

    Lectură plăcută, dragi cititori...

Pe vremea când Dumnezeu cu Sfântul Petru pe pământ, sub chipul unor moşnegi gârbovi, sprijiniţi în toiag şi cu sandalele rupte, iar la căderea nopţii băteau pe la uşile oamenilor, şi li se întâmpla de multe ori să fie izgoniţi, într-un rând, i-a prins noaptea în câmp, iar odată cu ea o ploaie care le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi, şi tot rătăcind ei în întuneric, numai într-un târziu au ajuns la marginea unui sat şi abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă.
       Câinii mari s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate şi au răspuns: - Oameni buni!
        Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta şi copiii abia se treziseră din somn, şi el a început să dea porunci, dar cu blândeţe: - Mario, ia mai pune câteva vreascuri pe foc. Tudore, dă fuga la fântână după doniţă de apă proaspătă. Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte...
        Şi le-au dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe, şi i-au ospătat, şi i-au dus să doarmă într-o odaie în care mirosea a gutui şi a busuioc.
        A doua zi dimineaţă iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus şi în traistă nişte mere cum nu mai văzuseră şi le-a urat drum bun.
       Şi cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage de Dumnezeu:
- Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos!
- Ce.ai vrea să fac, Sfinte Petru, c-ai văzut că nu erau nevoiaşi!
- Doamne, fă ceva, fă-i ca să-şi vadă măcar o dată sufletul!
- Să-şi vadă sufletul spui, Sfinte Petre?
- Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul acela de acolo...
- Bine, Sfinte Petre, a răspuns Dumnezeu, privind gânditor satul din vale.
         Iar după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut MIHAI EMINESCU.

Publicat: D.Ț.

marți, 12 ianuarie 2016

13 IANUARIE ACTIVITĂȚI CULTURALE...


OMUL (BABA) DE ZĂPADĂ...

Iarna ne bucură din plin de farmecul ei, zăpadă multă, fulgi jucăuși si aer proaspăt și desigur un soare blând. Cum să nu te bucuri și să nu savurezi din plin aceste momente. Cu toții în așa clipe avem dorința de a modela omuletul de zăpadă care ne încântă și ne simțim cu toții copii... Dar, oare cu toții îi știți originile? Haideți să descoperim mica poveste a omului de zăpadă.


Omul de zăpadă e vechi de cînd omenirea. Se pare că a apărut în urmă cu 30.000 de ani. În paleoliticul superior (între 40.000 şi 10.000 de ani), au existat perioade glaciare, însă, paradoxal, s-au dezvoltat artele. Primii oameni au creat figurine antropomorfe. Oamenii de ştiinţă presupun că aceste reprezentări au fost modelate şi în zăpadă, însă nu ca simboluri ale fertilităţii, războiului sau zeităţilor, ci ca divertisment de sezon. Teoria nu poate fi confirmată prin vestigii istorice, dar nici combătută. Cert e că prima menţionare a omului de zăpadă apare într-un manuscris din anul 1380. Obiceiul de a face oameni de zăpadă, ca simbol al iernii, ca joc al copiilor şi adulţilor cu zăpada, a apărut în Evul Mediu. Structura omului de zăpadă era aceeaşi ca azi: doi sau trei bulgări de zăpadă aşezaţi unul pe altul. Se foloseau aceleaşi materii prime: morcovul în loc de nas, cărbunii în loc de ochi şi multă zăpadă compactată. Apoi, sculptorii în zăpadă îl îmbrăcau cu ce le trecea prin minte: palton, fular, pălărie sau oală, mături în loc de braţe. Echipat în acest fel, omuleţul de zăpadă se topea mai greu, rezistînd mai mult timp acţiunii directe a razelor de soare. Întotdeauna omul avea şi un chip. După direcţia în care erau îndreptate colţurile gurii, zîmbea sau era posomorît. Deşi era bucuria copiilor, în unele părţi ale lumii omul de zăpadă nu era totdeauna agreat. Asta pentru că simboliza frigul şi venirea unei ierni lungi. 


De la Shakespeare la „Jingle Bells“ 


Omul de zăpadă i-a impresionat şi pe scriitori, astfel că, de-a lungul timpului, aceştia l-au adus în operele lor. Michelangelo a menţionat omul făcut din zăpadă la Palatul Medici, în iarna dintre anii 1492 şi 1493. Shakespeare a pomenit omul de zăpadă în Richard al II-lea. În anul 1770, desenul unui om de zăpadă a apărut în paginile unei cărţi cu cîntece pentru copii, iar opt ani mai tîrziu, în 1778, gravorul de origine poloneză Chodowiecki a realizat un calendar ilustrat, iar pe fila lunii decembrie a gravat un om de zăpadă construit de patru copii. În secolul XIX, profesorii au început să recomande copiilor să facă oameni de zăpadă ca mijloc de joacă creativ. Tot în acea perioadă, omul de zăpadă a intrat în paginile cărţilor pentru copii, devenind în scurt timp unul dintre cele mai iubite personaje ale iernii. Dezvoltarea industrială a adus o nouă etapă în istoria omului de zăpadă. Sticla, lemnul şi vata putînd fi fabricate uşor şi la preţuri reduse, omul de zăpadă a ajuns în pomul de iarnă, pictat sau lipit pe globuri sau de unul singur, ca ornament. Zăpada a devenit aproape sinonimă cu Crăciunul, dar nu a fost aşa întotdeauna. Abia în secolul XIX, în America, Moş Crăciun a fost înfăţişat într-o sanie trasă de reni, deci înconjurat de zăpadă. Ulterior, poeţii victorieni au inclus zăpada în vocabularul imnurilor de Crăciun, simbol păstrat şi în textele colindelor laice „Jingle Bells“, „White Christmas“ şi „Frosty the Snowman“. Au apărut şi primele poveşti în care omul de zăpadă este personaj, dar şi cîntecele pentru copii. 


Omuleţul fotogenic 


Fiind un personaj atît de simpatic, omul de zăpadă a fost imortalizat în primele fotografii făcute vreodată, în anul 1845. Şi fulgul de
nea a încîntat fotografii, astfel că fermierul Bentley din Vermont, în 1885, a fost primul om din lume care a fotografiat cu succes un fulg de zăpadă, cu ajutorul unui microscop. De la cele 5.000 de poze cu fulgi de nea i s-a tras şi porecla: Snowflake Bentley. În 1931, el a publicat o carte, Snow Crystals, în care a strîns
2.500 de imagini cu fulgii de nea. Cartea a avut un succes enorm. Anul trecut, una dintre fotografiile originale ale lui Bentley a fost vîndută cu 4.800 de dolari. După ce a făcut 5.000 de poze superbe cu cristale de gheaţă, Bentley a murit de pneumonie. Pînă la el, zăpada nu prea era ilustrată în picturi şi desene, fiind asociată frigului. Însă în secolul XX, chipul omului de zăpadă a ajuns pe cărţile poştale, iar de aici în publicitate, devenind unul dintre primele şi cele mai cunoscute simboluri ale acestei industrii. Astăzi, omul de zăpadă e prezent pe etichete, felicitări, afişe, desene animate, orice obiect care însoţeşte sărbătorile de iarnă. Această scurtă istorie a omului de zăpadă a fost şi tema unei cărţi apărută în 2007, „The History of the Snowman“ (Istoria omului de zăpadă), scrisă de Bob Eckstein. 



Giganţi de zăpadă 


Cel mai mare om de zăpadă din lume a fost modelat în ziua de 19 februarie 1999, în Bethel, un orăşel din statul american Maine. A fost botezat „Angus, regele muntelui“ în cinstea guvernatorului de pe atunci al statului, Angus King. Avea o înălţime de aproape 35 de metri şi o greutate de peste 4.000 de tone. La construirea lui s-au folosit mai mult de 5.600 de metri cubi de zăpadă. Morcovul-nas a fost, de fapt, o structură de doi metri din sîrmă şi pînză. Gigantul a fost sculptat de elevii şcolii elementare locale. Gura au conturat-o din şase anvelope de automobil, iar în loc de nasturi i-au lipit de piept trei anvelope de tractor. Pentru braţe au fost aduse două trunchiuri de copac de cîte 3 metri. La inaugurare, s-a servit ciocolată fierbinte, s-au împărţit prăjiturele şi s-a organizat o tombolă privind ziua în care Angus va fi doborît de razele soarelui. Data topirii, acceptată în mod oficial, 10 iunie 1999, a fost ghicită de nu mai puţin de 22 de cîştigători. În acea zi moşul împlinise 16 săptămîni, un record de longevitate absolut. În 2010, doi polonezi s-au apucat din plictiseală să ridice un om de zăpadă înalt de 9,5 metri. Botezat Milocinek, omul de nea a avut un butoi imens în loc de tradiţionala pălărie şi a fost terminat în şase zile. Iarna trecută, omul de zăpadă a inspirat autorităţile britanice în luarea măsurilor prin care să fie stăvilite inundaţiile în cazul creşterii bruşte a temperaturilor. Guvernul a cerut cetăţenilor să construiască oameni de zăpadă deoarece structurile compacte de zăpadă se vor topi mai greu, temperînd fluxul de apă. 



Personaj de film sau din zăpadă comestibilă 


Omul de zăpadă arată la fel pe toate meridianele, dar în anumite locuri are semnificaţii diferite. În Lituania i se spune Omul fără minte, iar în timpul unui protest din 2005, participanţii au ridicat în faţa clădirii parlamentului 141 de oameni de zăpadă, exact numărul deputaţilor. În Japonia, omul de zăpadă poartă numele de Yuki Daruma, poartă pe cap o găleată răsturnată, sugerează stăvilirea inundaţiilor şi este pus în legătură cu budismul. La Festivalul Breslelor din Zürich, călăreţii înveşmîntaţi în costume de epocă, ard pe un rug uriaş un om de zăpadă umplut cu artificii. Dacă lui „Böögg“ îi explodează repede capul, vara va fi mai lungă şi mai călduroasă. În decembrie 1989, revoluţionarii români au ridicat un om de zăpadă pe un tanc din faţa Comitetului Central. Practic, în toată lumea, nu există sărbători de iarnă fără simpaticul personaj cu nas de morcov. Se spune că, zilnic, cel puţin un om de zăpadă se topeşte undeva în lume şi unul nou este făcut. Omul de zăpadă este temă de concurs pentru cei mici. Iar pentru cei mari, e o provocare în arta culinară. Bucătarii din secolul XVI imitau zăpada din smîntînă groasă şi albuşuri, astăzi există ingrediente dintre cele mai sofisticate, deşi nuca de cocos a rămas cel mai bun înlocuitor al zăpezii comestibile. Omul de zăpadă e personaj în cărţi de poveşti, melodii, videoclipuri, jocuri pe computer, filme de desene animate sau cu oameni reali. Avem filme în care e băiat de treabă, dar şi criminal în producţiile horror. Totuşi popularitatea omuleţului în viaţa noastră se datorează jovialităţii acestuia, în ciuda faptului că e rece ca gheaţa. Astăzi, cînd a nins pentru prima oară în această iarnă, omul de zăpadă ne cheamă să gustăm bucuria de a fi din nou copii. 



Ştiaţi că? 


- Zăpada e un mineral deoarece e compus din cristale. Un fulg poate conţine de la 2 pînă la 200 de astfel de cristale. În centrul oricărui fulg există o particulă de praf.
- Conform Guinness World Records, cel mai mare fulg înregistrat vreodată avea un diametru de peste 30 centimetri şi a căzut în Fort Keogh Montana, în anul 1887. 
- Zăpada proaspătă este 90-95% aer, de aceea are proprietatea de a izola termic. În Antarctica, zăpada este un conductor excelent de sunet. Vocea unui om se aude şi la 2 kilometri depărtare. 
- Filmul „Serendipity“, una dintre cele mai faimoase comedii romantice de Crăciun, a fost filmat în mijlocul verii. La Hollywood, în loc de zăpadă s-au folosit de-a lungul timpului: sare şi făină, azbest, spumă combinată cu zahăr şi fulgi de săpun, praf de marmură, polistiren şi sare, zăpadă din hîrtie reciclată. 
- Zăpada reflectă peste 90% din razele UV înapoi în atmosferă? Din acest motiv, cei care privesc mult timp zăpada lăcrimează, afecţiune numită oftalmie (orbirea zăpezii). 
- Uneori zăpada poate fi roşie, portocalie, neagră sau galbenă. Aceste fenomene sînt foarte rare şi sînt cauzate de contaminarea zăpezii cu praf, nisip sau alte reziduuri. În 2007, în Siberia, din cauza unei furtuni de nisip în Kazahstan, a nins cu zăpadă portocalie. 
- Pibloktoq sau isteria arctică este o afecţiune întîlnită doar la societăţile de eschimoşi. Aceasta are ca simptome depresia, coprofagia (ingerarea materiilor fecale), comportamentul necontrolat şi sălbatic, ecolalia (repetarea în mod sistematic a ultimelor cuvinte auzite) ori rezistenţa la temperaturile scăzute (bolnavul aleargă gol prin zăpadă). Femeile sînt cel mai adesea afectate de această boală, însă unii sceptici afirmă că nu există cu adevărat, acest comportament fiind doar o încercare de a speria exploratorii. 
- Chlamydomonas nivalis este o algă unicelulară de zăpadă ce dă acesteia o culoare roz, ca cea a miezului unui pepene verde. Această specie de algă conţine în loc de clorofilă un pigment carotenoid, de unde şi culoarea roşie.
- Igloo defineşte, în limba inuiţilor, orice tip de casă, indiferent de materialul folosit pentru construcţia ei. Temperatura din interiorul unui igloo poate atinge şi 16 grade Celsius doar folosind căldura degajată de corpurile locuitorilor lui? 
- Tunurile de zăpadă care creează zăpadă artificială au fost inventate în 1950 şi au început să fie utilizate pe scară largă în anii ’70? 
- Cea mai mare zăpadă din România a căzut în iarna anului 1954. Grosimea stratului de zăpadă avea în Bucureşti între 2 şi 5 m.
- Un viscol poate să aducă nu mai puţin de 39 de milioane de tone de zăpadă şi poartă energia a 120 de bombe atomice. 
- Nu ninge cînd temperatura aerului la sol e mai coborîtă de minus 25 grade sau mai ridicată de plus 10 grade. Cel mai mult ninge cînd temperatura aerului la sol variază între plus un grad şi minus un grad. 
- Cea mai mare sculptură în zăpadă a fost realizată la 20 decembrie 2007 în provincia chineză Heilongjiang. Sculptura avea 
656 m lungime şi 115 m înălţime. 
Publicat: D.Ț.

luni, 11 ianuarie 2016

Anul Maimuței de Foc!

Anul 2016 stă sub semnul Maimuţei de Foc– după zodiacul chinezesc. Anul Nou chinezesc cade întotdeauna în prima Lună Nouă din zodia Tigrului (Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie). În 2016 sărbătorim intrarea în Anul Maimuţei de Foc pe 8 Februarie. Energia acestei zodii ne stimulează creativitatea, puterea de a fi noi înşine, forţa afirmării (nu neapărat în carieră) şi da strălucire calităţilor care ne definesc, ne încurajează să ne emancipăm, să evoluăm.

Calităţile pozitive şi negative ale Maimuţei culminează într-un an în care orice se poate întâmpla. Nu prea are rost să ne gândim că în Anul Maimuţei de Foc 2016 vom putea să ne planificăm în tihnă viaţa. Influenţa maimuţei asupra anului 2016 face ca lucrurile să devină imprevizibile. Lucrurile vor fi realizate, dar în mare parte prin eforturi personale și individuale. Mișcările de grup, cum ar fi răsturnările politice sau revoluțiile, probabil nu vor marca în mod semnificativ acest an.

Maimuţa, acest animal obraznic, explodează de exuberanţă, aducând un ritm rapid și o motivație fantastică. Maimuţa va mări  comunicarea, umorul şi isteţimea, ajutându-ne să trecem peste momentele stresante cu grație și ușurință. Afacerile vor înflori iar riscurile asumate vor avea tendinţa să dea pe din afară.  Cadoul Maimutei in acest an  este capacitatea de a găsi soluții neconvenționale la probleme vechi. Îndrăzneala de a fi diferit ar putea să te conducă spre succes în Anul Maimuţei 2016!  

Anul Maimuţei 2016 ne împinge la gesturi îndrăzneţe care să atragă atenţia asupra noastră pentru că ne dorim, un pic mai mult decât de obicei, să fim în centrul atenţiei, să anunţăm lumea că existăm, să fim priviţi altfel decât până acum de semenii noştri, altfel decât ca indivizi, ca numere, ca figuri. În acest an ne căutăm identitatea şi dorim să fim recunoscuţi şi respectaţi ca individualităţi. Este de aşteptat ca fiecare dintre noi să îşi uimească puţin anturajul, să îşi asume repsonsabilitatea opiniilor şi să îşi afirme unicitatea.

Anul Maimuţei aduce o deschidere la nivelul conştiinţei şi înţelegerii vieţii, emancipează gândirea şi comportamentul, civilizează, stimulează manifestarea naturii profund umane a fiecăruia dintre noi. Semnul zodiacal este umanist şi este posibil ca toţi să avem o deschidere mai mare către cultură, istorie, religie sau politică (dar abordată din perspective sociale şi spirituale).

Vorbirea va fi rapidă, lingusitoare și alunecoasă în Anul Maimuţei, astfel încât se cuvine să te atenţionăm să fii în alertă în privinţa înşelătoriei şi a escrocheriei.  

Cu atât de multă energie mentală  în jur, toată lumea va avea nevoie să-şi regândească programul de fitness, dieta şi planul de sănătate. Dacă nu ai încă unul, cu siguranţă  vei avea nevoie să desfăşori o anumită formă de activitate fizică regulată în acest an. Organismul a fost conceput  să se mişte iar Anul Maimuţei probabil ne va reaminti acest lucru.  Onorează-l! Stresul trebuie să fie ars mergând la sala de sport, înotând, practicând yoga, făcând aerobic, dansând, practicând arte marţiale, sporturi de echipă, jucând tenis sau făcând plimbări lungi. Când a fost ultima dată când ai făcut oricare dintre aceste lucruri?

Dacă anul trecut s-a căutat rafinamentul, eleganţa, fluiditatea, anul acesta stilul în modă sau coafură, va fi mai îndrăzneţ şi dinamic.

Deși Anul Maimuţei de Foc 2016 este un an plin de viață, optimist și progresiv, un an în care finanțele, politica, și imobiliarele ar trebui să suporte o revigorare, va exista, totuşi, un curent subteran  de insecuritate. Toată lumea va dori  să primească cea mai bună ofertă  și să prindă pontul cel mare. Cu toate acestea, deciziile de afaceri luate în acest an trebuie să se bazeze pe fapte, nu pe emoție. Problemele și tertipurile vor abunda, astfel încât nimic din acest an nu ar trebui să fie luat ca sigur, indiferent dacă este vorba despre politică, finanţe, profesie, pe planul intern sau emoţional.

Maimuta
Anul Maimuţei va fi unul de bun augur pentru noi invenții, pentru asumarea riscurilor, pentru a fi rebeli, un an în care mințile inventive, curajul pur şi bravada vor avea câştig. Este anul potrivit pentru a avea curaj, pentru a acţiona, este un an pentru începuturi, care, sub influenţa Anului Maimuţei, vor fi, probabil, nişte reuşite.  

Dar un cuvânt de la înțelepti: doar cei care pot rezista unei curse sălbatice, care vor reuşi să păcălească tertipurile înşelătoare şi îşi vor face drum prin cacealma, vor scăpa nevătămați. Iar cei care vor fi apatici, plictisiţi sau lenti la minte și nu vor putea face fata stresului şi agitaţiei, vor experimenta, probabil, un an 2016 nu tocmai satisfăcător.

La nivel individual,  îndrăzneşte să-ţi faci planuri ambiţioase, năstruşnice pentru viaţa ta. Avansează, fă progrese, și uită-te mereu înainte la ceea ce va urma.  Anul Maimuţei 2016 este un an potrivit pentru afaceri  considerate riscante- tocmai aici vor fi semințele succesului. Jonglează cu ideile, îmbrățișează invenţiile și nu te uita înapoi!

Aminteşte-ţi că acest an va recompensa efortul individual- cei care îşi pun încrederea în colectiv (grup) se vor confrunta, probabil, cu dezamăgiri pe parcursul Anului Maimuţei 2016.

Horoscop chinezesc pentru 2016: Va fi un an bun pentru tine?

Te întrebi cum se va descurca zodia ta în anul Maimuţei? Îţi oferim un scurt ghid cu previziunile pentru Anul Maimuţei de Foc 2016 pentru fiecare zodie.  

Pe scurt, în general va fi un an de bun augur pentru Şobolani, Boi, Dragoni, Cai, Maimuțe, şi Cocoși. Ar putea fi un an dificil pentru Tigri, Şerpi, Câini și Porci. Iepurii ar trebui să ai grijă la finanțe. Oile ar trebui să aibă mai multa grijă la sănătatea lor.
Sursa: http://2016.horoscopbun.ro/2015/05/zodiac-chinezesc.html

Publicat: D.Ț.

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Iarna de Vasile Alecsandri




Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe pintre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dismiardă oceanul de ninsoare.
Iat-o sanie ușoară care trece peste văi...
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.