miercuri, 22 aprilie 2015

SĂRBĂTOAREA PLANETEI PĂMÂNT

Ion Druţă spunea :   Pământul ne este casa şi masa, sfetnicul şi   apărătorul nostru dintotdeauna...

22 aprilie este Ziua Internaţională a Planetei Pământ. Cu această ocazie la Centrul Academic Internaţional Eminescu ne-au venit în ospeţie copiii de la grădiniţa nr. 40, grupele a doua, a şaptea şi a zecea, împreună cu educatorii Vera Prohorov, grad didactic doi, Aurica Prodan, grad didactic doi, Eudochia Josan, grad didactic doi, Svetlana Ohladciuc, conducător muzical, grad didactic doi şi metodista Vera Diocher, grad didactic doi. Am discutat despre semnificaţia acestei sărbători, despre contribuţia copiilor la protejarea mediului ambiant, cum trebuie să păstrăm curăţenia izvoarelor, pomilor, locului de trai , pentru că Planeta Pământ este una pentru toţi şi fiecare trebuie să contribuie la păstrarea ei în măsura posibilităţilor şi a vârstei. Copiii s-au dovedit a fi foarte receptivi şi buni ecologişti. Au venit cu un recital de poezie şi cântec, dedicat naturii.Toţi copiii au interpretat Imnul micilor ecologişti, acompaniaţi la pian de Svetlana Ohladciuc:  Chiar de suntem prichindei,/Ştim şi noi ce e frumos/ Şi cu toţi vrem să trăim/ Într-un mediu sănătos./ Iubim soarele şi ploaia,/Câmpul, muntele şi marea,/Iubim orice anotimp/Când albastră este zarea. Au mai răsunat cântecele Soarele, Căsuţa mea, poeziile Protejaţi natura, Omul harnic, Congresul florilor şi altele pe versurile lui G.Topârceanu, Grigore Vieru, Constantin Dragomir. Este îmbucurător faptul că aceşti mici cetăţeni ai Ţării Moldova înţeleg corect lucrurile îşi cunosc obligaţiunile, iar noi cei maturi trebuie să avem grijă ca acest spirit gospodăresc  să nu dispară, să-l cultivăm şi să-l multiplicăm în continuare. Copiii au rămas foarte entuziasmaţi şi bucuroşi pentru fapta bună ce au săvârşit-o. Le-am urat să crească mari, să iubească natura, pentru că aceasta este sănătatea şi viaţa noastră.    
Larisa Arseni.Maestru în Artă.
Colaboratoare la CAIE.  
                      

marți, 21 aprilie 2015

Obiceiuri şi tradiţii de Paşti

                 

Iarăşi simţim mireasma florilor în floare, iarăși se apropie Sfintele Sărbători de Paşti ce ne umple sufletul de emoţii ciudate. Sfintele Paşti este o sărbătoare creştină de o mare anvergură simbolică. Prin Învierea sa, Iisus Hristos a biruit moartea pentru totdeauna şi a dovedit că El este Fiul lui Dumnezeu. În aceste zile sfinte nişte emoţii tainice ne redau puritatea lăuntrică. Doar acum fiecare din noi îşi face datoria faţă de incomparabilele chinuri pe care le-a îndurat Iisus. Tradiţiile sărbătorii Învierii Mântuitorului Iisus sunt moştenite din străbuni şi respectate cu sfinţenie căci se spune că cel ce le respectă şi le onorează va avea parte de mântuire. Despre tradiţii şi obiceiuri de Paşti au venit să ne vorbească la Centrul Academic Internaţional Eminescu dragii şi fidelii noştri copii de la grădiniţa nr. 40, însoţiţi de neobositele lor educatoare, doamnele Vera Diocher, metodistă, Aurica Prodan,
Eudochia Josan, Vera Prohorov şi Svetlana Ohladciuc, conducător muzical. Copii ne-au povestit că Paştele este Sărbătoarea Luminilor, iar noaptea de Înviere este cea mai importantă noapte a anului. Este noaptea când îngerii coboară în casele noastre şi stau la masă cu noi. Sunt multe tradiţii şi obiceiuri care trebuie respectate, una din aceste tradiţii şi obiceiuri este vopsirea ouălor. Dimineaţa înainte de a ne spăla pe faţă, punem apa miraculoasă într-un vas, vom pune neapărat şi un ou roşu, altul alb şi câţiva bănuţi. Cu această apă ne vom spăla pe mâini şi pe faţă.Toate acestea au o anumită semnificaţie, oul roşu ne va dărui sănătate şi ne va face faţa rumenă! Oul alb ne va face viaţa curată şi luminoasă! Iar bănuţii ne vor aduce belşug şi bani în pungă! Mai este un obicei mai nou de încondeiere a ouălor care la fel a căpătat o largă răspândire. Nu poate lipsi de la masa de
sărbătoare nici mielul. Mielul reprezintă triumful înnoirii, victoria ciclică a vieţii asupra morţii. Îl simbolizează pe cel care trebuie sacrificat pentru propria mântuire.Şi încă multe alte tradiţii şi obiceiuri care se transmit din gură în gură de la o generaţie la alta.Copiii ne-au interpretat cântecul Au venit sărbătorile, ne-au recitat mai multe poezii: Obiceiuri bune, În ziua de Paşti, Rugăciune, Crezul, Înger,Îngeraş şi alte poezii ce ţin de sărbătorile sfinte şi luminate. Spre admirația tuturor a fost vernisată și o expoziție amplă și diversă  de carte cu genericul Ortodoxia calea dreptei credințe.
Colaboratorii Centrului Academic Eminescu le-au mulţumit copiilor şi educatorilor, exprimându-şi toată admiraţia şi consideraţia. Căci ce este un suflet de copil, el este ca un izvor care trebuie mereu îngrijit. Nu există lucru mai sfânt decât să poţi dărui, zi de zi, tot ce ai mai bun din tine. Să ghidezi, cu înţelepciune şi răbdare, un copil, în care investind azi mâine vei culege roade.bune.Le mulţmim pentru colaborare şi-i aşteptăm cu drag.
Larisa Arseni.Maestru în Artă, colaboratoare la CAIE. 


ASCENSIUNE EDITORIALĂ EMINESCIANĂ


Marele poet şi "omul deplin al culturii româneşti" Mihai Eminescu - este în permanenţă prezent spiritual în lăcaşul  Centrului  Academic  Internaţional Eminescu. Pe parcursul anilor sau editat numeroase volume ale căror conţinut şi dimensiune variază de la carte la carte. 

Cele mai impresionante şi valoroase bijuterii pe care le deţinem este  cărţulia în miniatură Eminescu, Mihai /Luceafărul - Baia Mare: Marinex, 2000 cu dimensiunile 8x6 cm şi cea mai mare carte Eminescu, Mihai / Poezii. - Slatina, 2005 cu dimensiuile de 50x70 cm, donată de către Biblioteca Judeţiană "Ion Minulescu" Slatina de către artistul plastic N. Truţa.  Deoarece Săptămâna Creativităţii şi Inovaţiei este în plină desfăşurare - am hotărât să facem o expoziţie de carte cu tematica Eminescu, unde am demonstrat ascensiunea cărţilor de la cea mai mică ediţie la cea mai mare. Primii au făcut cunoştinţă copiii de la Grădiniţa nr. 40, care au prezentat trecătorilor curioşi aceste cărţi foarte variat editate.



Publicat: Pleşca M.

joi, 16 aprilie 2015

Programul "Copiii Chişinăului citesc o carte" capătă amploare...

Programul "Copiii Chişinăului citesc o carte" capătă amploare în filialele Bibliotecii Municipale "B.P. Hasdeu". Echipa CAIE în frunte cu doamna director Elena Dabija au mers în vizită la Grădiniţa nr. 40, ca să le prezinte copiilor cărţulia de versuri În cămaşă de cireaşă de Arcadie Suceveanu. Deoarece a fost o zi frumoasă cu mult soare şi dispoziţie bună, activitatea a avut loc în aer liber. Copiii au făcut cunoştinţă cu haioasele personaje ale dnului A. Suceveanu: imperialul lord PiNguin, maestrul de pian Chiţ-Chiţ-Can şi cu misterioasa poveste a literei W.
Dragi copii, vă aşteptăm la Centrul Academic Eminescu să citiţi această minunată carte: unde ve-ţi afla în ce se măsoară liniştea şi curentul electric, ve-ţi desluşi cu ce se aseamănă cifrele şi ve-ţi învăţa vocalele, acestea şi multe alte lucruri interesante o să le descoperiţi în acest volum.

Publicat: Pleşca M.


marți, 14 aprilie 2015

Prinţesele Disney

Disney ţi-a pregătit o nouă colecţie de cărţulii, care te aşteaptă să le citeşti pe nerăsuflate. Distreazăte alături de prinţesele tale preferate: Aurora, Cenuşăreasa, Jasmine, Tiana, Ariel, Alba-ca -Zăpada şi Belle, cântând, dansând şi gătind cele mai delicioase reţete. Iar micuţa Sofia te va învăţa cum să te porţi ca o adevărată prinţesă. Vă aşteptăm cu nerăbdare la Centrul Academic Eminescu, să răsfoieşti aceste minunate volume!

Regatul de Gheaţă; trad.: Justina Bandol. - Bucureşti: Litera, 2013. - 64 p.

Anna este hotărâtă să salveze regatul Arendelle de iarna veşnică aşternută asupra lui, când Elsa, sora ei, nu-şi mai poate ţine în frâu puterile neobişnuite cu care fusese înzestrată. Tânăra porneşte în căutarea surorii ei, Crăiasa Zăpezii, singura care ar putea pune capăt acestei nenorociri. Împreună cu Kristoff, un culegător de gheaţă îndrăzneţ, şi cu Olaf, un om de zăpadă haios, Anna va avea de înfruntat o mulţime de pericole pentru a regăsi dragostea pierdută a surorii ei şi a readuce soarele...


Să cântăm cu prinţesele. - Bucureşti: Litera, 2013. - 12 p.

Dansează şi visează împreună cu prinţesele Disney preferate!
Fiecare dintre ele are un cântec special, ale cărui versuri le găseşti în paginile acestei cărţi-jucărie. Apasă pe butoane şi cântă în timp ce asculţi cele 6 melodii magice: The more we get together, If you're happy and you know it, Go round and round the castle, Home, sweet home, Hail! hail! Our friends are here.





 Muzica prinţeselor: poveşti muzicale. - Bucureşti: Litera, 2013. - 38 p.

Muzica a jucat întotdeauna un rol important în viaţa prinţeselor Disney. Această carte le oferă tinerelor cititoare ocazia să danseze şi să viseze împreună cu prinţesele lor preferate. Fiecare poveste este însoţită de un disc cu o selecţie a celor mai frumoase melodii clasice. Din paginile cărţii, micile prinţese vor afla care este momentul potrivit pentru a asculta, pe rând, fiecare melodie.


În bucătăria prinţeselor: reţete şi poveşti savuroase. - Bucureşti: Litera, 2013. - 64 p.

La palat ţi se pregăteşte ceva delicios!
Citeşte şi ascultă cele mai savuroase reţete şi poveşti!
Prinţesele fac cele mai gustoase brioşe. Citeşte această încântătoare carte de bucate şi poveşti şi încearcă şi tu reţetele prinţeselor! Poţi prepara o mulţime de dulciuri şi de gustări savuroase şi poţi crea singură reţete noi!
Instrucţiunile clare şi complete, poveştile minunate şi jurnalul în care poţi scrie cum te-ai descurcat te vor ajuta sa împarţi delicioasa experienţă a gătitului cu prietenii tăi, la fel ca prinţesele!  



Sofia Întâi: Învaţă să scrii şi să desenezi. - Bucureşti: Litera, 2013. - 22 p.

Învaţă să te porţi ca o prinţesă împreună cu micuţa Sofia! Citeşte povestea ei şi exersează-ţi talentul la desen.







Sofia Întâi: Lecţiile prinţesei. - Bucureşti: Litera, 2014. - 64 p.

Tânăra prinţesă Sofia are parte de tot felul de experienţe la curtea regală. Participă alături de fratele ei la concursul anual din timpul picnicului triregat, organizeaza împreună cu Amber, sora ei, o petrecere în pijamale şi îşi pregăteşte costumaţia pentru balul de Halloween. Din toate acestea are de învăţat ceva despre corectitudine, despre amabilitate şi despre cât de plăcut este să împarţi cu ceilalţi ceea ce ai.

Publicat: Pleşca M.

marți, 7 aprilie 2015

Școala de Iepuri de Paști

Iepuraşul şi-a dres puţin vocea şi a început să-i vorbească, plimbându-se prin birou cu labele la spate: „Albino, eşti unul dintre cei mai buni iepuri de Paşti de la şcoala noastră. Îmi aminteşti de mine în tinereţe. Eram la fel de energic şi de agil ca şi tine. Dacă tu crezi că nu ai nevoie de bune maniere pentru meseria aceasta sunt de acord să te scutesc de cursul acesta cu o singură condiţie: să distribui cadouri unor oameni la fel de nepoliticoşi ca şi tine.Nu o să dai ouă copiilor ci părinţilor şi bunicilor care nu mai cred în Iepuraş”
Albino a început să râdă şi era nespus de fericit că nu va fi dat afară de la şcoală. Iepuraşul l-a întrerupt însă: „Nu am terminat Albino. Oamenii despre care ţi-am vorbit obişnuiesc să arunce cu ouăle şi să plângă că vor cadouri mai scumpe, este foarte greu să le faci un cadou mulţumitor şi va fi o muncă foarte grea. De aceea pentru fiecare ou pe care vei reuşi să îl dăruieşti, eu îţi voi dărui trei în schimb.”
Năzdrăvanul nostru la auzul acestor cuvinte s-a entuziasmat grozav şi s-a hotărât să uite de planul lui cu furtul de ouă pentru că acum avea ocazia să primească de trei ori mai multe. A întrebat totuşi: „Da ceilalţi iepuri care lucrează cu copiii câte ouă primesc?” Iepurele şef a zâmbit şi i-a spus că la finele distribuirii fiecare iepure primeşte un coş cu ouă pictate, coş mai mare sau mai mic în funcţie de câţi membrii numără familia respectivului.
Albino i-a mulţumit Iepuraşului şi a plecat să se pregătească de dimineaţa cea mare, fericit că va câştiga mai mult decât toţi.
În dimineaţa de Paşti toţi iepurii au pornit la drum, care mai de care mai veseli şi mai încărcaţi.
Albino a plecat şi el, cărând în spate un sac de trei ori mai mare decât cei ai colegilor săi, gata să îşi termine treaba cât mai repede.
Pe la jumătatea dimineţii iepuraşii se întorceau la sediu pentru câte un nou sac de ouă, fericiţi şi glumeţi. Albino se întorcea şi el cu sacul lui uriaş plin cu ouă sparte, murdar de albuş şi gălbenuş, jumulit şi obosit. Nici măcar un om mare nu a crezut că Albino este un iepure de Paşte, toţi l-au gonit şi au aruncat după el cu ce-au nimerit.
Lăcomia nu se poate răsplăti niciodată dragii mei, nu vă doriţi niciodată mai mult decât puteţi duce pentru că s-ar putea chiar să primiţi şi nu o să fie prea plăcut. Desigur ca dacă învăţaţi din greşeli, răsplata poate fi înzecită aşa cum s-a întâmplat şi cu Albino al nostru.
De la această ispravă Albino a rămas responsabil cu copiii şi oamenii mari care nu cred în Iepuraş. Răsplata lui însă este întradevăr foarte mare pentru că de fiecare dată când reuşeşte să convingă pe câte cineva să îi accepte darul şi să creadă în Iepuraş primeşte un ou de aur şi un ou de ciocolată. Iepuraşul cel bătrân i-a promis că atunci când va strânge 100 de ouă de aur îi va ceda funcţia de director al Şcolii de Iepuri de Paşti.
Indiferent care Iepuraş o să vă aducă vouă darurile de Paşti, nu uitaţi să îi mulţumiţi şi să primiţi orice cadou cu inima deschisă. Iar dacă vă vizitează Albino, ajutaţi-l şi pe el pentru că nu mai e de mult lacom şi a început să iubească foarte mult copiii, mai ales pe cei care cred în poveşti şi vise frumoase, în zâne, prinţese, Moş Crăciun şi Iepuraş.
Şi-am încălecat pe-un coş cu ouă
Şi v-am spus o poveste cu rouă!


Sper că este o poveste care a trezit curiozitate și imaginație. O poveste de la care aveți ce învăța. Nu-mi rămâne decât să vă invit la bibliotecă, la Centrul Academic Internațional Eminescu, pentru a vă delecta cu cărți bune, interesante, utile... povești pe potriva așteptărilor voastre, dragi cititori.


Publicat: Diana Ț.

Dinţişori sănătoşi, copii frumoși

Astăzi de Ziua Mondială a Sănătății, echipa CAIE a mers la grădinița nr. 40, grupa mare, și a desfășurat o  activitate, cu tema  Dinţişori sănătoşi, copii frumoși.
            Sănătatea reprezintă pentru om cea mai mare avuţie. Majoritatea afecţiunilor grave ale adultului îşi au rădăcina încă din copilărie şi de aceea încă de  mici copiii   trebuie învăţaţi să-şi păstreze sănătatea.
            Activitatea a început cu o discuţie depre regulile de igienă orală, modul corect de spălare al dinţilor, folosirea pastei de dinți, folosirea aței dentare, cît și despre alimentația corespunzătoare. Activitatea a continuat cu o modelare a coroanei dentare a fiecărui copil, unde copiii s-au arătat extrem de interesaţi şi dornici de a mai realiza şi alte activităţi  de  acest gen.
Publicat: Olesea Bobotrîn


Alege să fii sănătos!



Ziua Mondială a Sănătăţii se celebrează în fiecare an în data de 7 aprilie, pentru a marca întemeierea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în anul 1948 şi reprezintă o oportunitate pentru locuitorii din orice comunitate să se implice în activităţi care pot duce la o stare de sănătate mai bună.
Tema pentru Ziua Mondială a Sănătății 2015 este
Siguranța Alimentaţiei, o temă de maximă importanță pentru toți oamenii de pe planetă și pentru multe părţi interesate, incluzând guvernele, societatea civilă, sectorul privat, precum și agențiile interguvernamentale.

Scopul campaniei este de a stimula guvernul să îmbunătățească siguranța alimentaţiei (prin campanii de sensibilizare a publicului și evidențierea acțiunilor în curs de desfășurare în acest domeniu), precum şi încurajarea consumatorilor pentru a se asigura că alimentele din farfuria lor sunt sigure (să pună întrebări, să verifice etichetele, să urmeze sfaturile de igienă).
Siguranţa alimentaţiei este un domeniu de acțiune al sănătății publice care protejează consumatorii de riscurile de toxiinfecție alimentară sau alte boli acute sau cronice transmise prin alimente.

LEGENDA IEPURAŞULUI DE PAŞTI

E aprilie, luna în care oamenii cred în vise, în speranțe și minuni. După cum știm ne apropiem de sfintele sărbători de Paști, sărbătoare care trezește sentimente frumoase legate de familie și nu numai. Și iată că din cauza această am hotărât pentru cei care încă nu au citit Legenda iepurașului de Paște, să vă propun, cea mai frumoasă legendă.

Cu mulți, foarte mulți ani în urmă, într-o poieniță dintr-o frumoasă pădure plină de animăluțe a apărut o pasăre. Această pasăre era deosebit de frumoasă, cu penele în toate culorile curcubeului și cu triluri angelice, cum nu se auziseră mai frumoase. Glasul ei era atât de cristalin, încât până și vântul se oprea, pentru a strânge minunatele triluri, ca să le poarte mai apoi printre frunze și flori prin toată pădurea, cât mai departe în lume.
Nimeni nu știa de unde a venit această pasăre și cât avea să rămână în acea poieniță, însă toate animăluțele din pădure o iubeau pentru că le încânta în fiecare zi cu cântecele ei fermecătoare. Frumoasa făptură și-a făcut cuib în mijlocul poieniței, în scorbura celui mai vechi copac. Acolo își ducea ea traiul, cântând în fiecare zi, de dimineață până seara, strângând în jurul copacului o mulțime de animale venite de departe să o asculte. Animalele erau deosebit de încântate de trilurile păsării.
Așa decurgea fiecare zi în pădurice de când se instalase pasărea măiastră. Iarna tocmai trecuse și zilele cu soare erau tot mai dese, prilej de bucurie pentru întreaga pădure și de cântec pentru misterioasa pasăre. Însă, într-o zi, nimeni nu știe cum și când exact, animalele pădurii au găsit pasărea frumos colorată căzută lângă bătrânul copac, rănită, scoțând gemete de durere … gata să moara! Speriate că s-ar putea întâmpla ce era mai rău, toate animăluțele au dat fuga la templul Zeiței Lunii, Eostre, rugându-se fiecare ca aceasta să facă o minune și să salveze măiastra pasăre.
Eostre le-a auzit ruga și a coborât să vadă ce poate face și tare s-a mai intristat zeița! Dacă ar fi avut puteri tămăduitoare, ar fi vindecat-o pe loc. A ingrijit această pasăre cum s-a priceput ea mai bine. În fiecare zi îi spăla rănile și îi dădea să mănânce din mâncarea zeilor. Și, minune, după un timp, pasărea a început să prindă puteri. Zeița s-a bucurat nespus.
După alte câteva zile pasărea era complet refăcută. Atunci zeița a luat-o și a aruncat-o spre cer. Dar pasărea a căzut la picioarele zeiței, pentru că nu mai putea să zboare. Fusese salvată, dar o așteptau alte primejdii: animalele înfometate ale pădurii.
Zeița a înțeles acest lucru și a transformat pasărea în iepuroaică. Nu mai putea zbura, în schimb se putea salva alergând foarte repede. Iepuroaica și-a păstrat însă obiceiul de a face ouă.
Și astfel, de atunci, în semn de mulțumire, în fiecare primăvară, când are loc echinocțiul, Iepurașul îi duce Zeiței Lunii un dar constând în ouăle sale pe care le picteaza în culorile curcubeului. Și pentru că iepurașul este o ființă iubitoare, s-a gândit să împartă frumoasele sale ouă și alte daruri celor necăjiți și copiilor care au fost cuminți și care fac fapte bune.
Astfel, în fiecare an Iepurașul vine cu mici cadouri pentru copii, lasă ouăle pe masa de Pasște sau le ascunde în grădină printre flori, ori le așează frumos în cuiburile ce sunt pregătite special pentru el. Și fiindcă iubește copiii, Iepurașul aduce special pentru aceștia ouă din ciocolată și alte surprize, sperând că și în anul ce vine să fie la fel de cuminți.
Iepurașul anunță venirea vremurilor frumoase, calde, reinvierea naturii, aduce noroc, bucurie, bogăție și mesajul creștin al invierii lui Hristos.

Publicat: Diana Ț.

vineri, 3 aprilie 2015

BĂTĂLIA CĂRŢILOR îşi aşteaptă cititorii!


Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu” în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj  au lansat un nou proiect-concurs de lectură cu genericul BĂTĂLIA CĂRŢILOR. Scopul concursului este de a stimula actul lecturii în rândul copiilor și adolescenților, de a promova literatura specifică vârstei - diferită de cea prevăzută în programa școlară - de a stabili relații de colaborare cu instituțiile de învățământ preuniversitar din Republica Moldova.
Dragi cititori, Centrul Academic Internaţional Eminescu, invită toţi iubitorii de carte şi lectură să se înscrie la concurs. Grupurile ţintă sunt copii cu vârstele cuprinse între 11 - 14 ani şi adolescenţi 15 -18 ani. Concursul constă în lecturarea a 10 titluri de carte din literatura autohtonă şi universală. Înscrierea la concurs se face în baza carnetului de cititor al Bibliotecii Municipale “B.P. Hasdeu”, prin completarea unui Formular de înscriere, după care primiţi setul de documente referitoare la organizarea concursului - regulament, semn de carte, carnet de lectură şi
o fişă de lectură. Alte detalii despre concurs le aflaţi la sediul bibliotecii. Perioada de desfăşurare a concursului este martie – octombrie 2015.
Participantul care va prezenta cel mai frumos şi argumentat cartea preferată, va răspunde cel mai bine la întrebări va deveni Cititorul anului.
Cartea care se va bucura de cele mai multe solicitări şi va obţine cel mai mare punctaj din partea cititorilor va deveni Cartea anului.


 Vă aşteptăm cu mare drag, să savuraţi din plăcerea lecturii!

joi, 2 aprilie 2015

ZIUA INTERNAŢIONALĂ A CĂRŢILOR PENTRU COPII



Astăzi, 2 aprilie întreaga omenire celebrează Ziua Internaţională a Cărţilor pentru Copii o sărbătoare dedicată celui mai îndrăgit autor de poveşti şi basme, danezul Hans Christian Andersen, de la a cărui naştere  se împlinesc 210 ani. Deoarece sărbătoarea este un bun prilej de ai atrage pe cei mici prin carte şi poveşti, echipa Centrului Academic Internaţional Eminescu, a făcut o vizită extramuros copiilor de la Grădiniţa nr. 40 gr. 1 Păpădia. Dna Olesea Bobotrân a povestit copiilor citeva date biografice din viaţa povestitorului H.C. Andersen, iar apoi le-a citit povestea Răţuşca cea urâtă. Copiilor li s-a prezentat şi colecţia de cărţi cu poveşti a scriitorului pe care le deţine biblioteca, pe care au avut răgazul să le răsfoiască. 
Publicat: Pleşca M.


Hans Christian Andersen - REGELE BASMULUI

Astăzi se împlinesc 210 de ani de la moartea celebrului scriitor danez, Hans Christian Andersen. Acesta a murit la vârsta de 70 de ani lăsând în urmă o serie de povești celebre care sunt cunoscute și în zilele noastre, de către noile generații de copii.
Cele mai cunoscute creații ale sale au fost ”Crăiasa zăpezii”, ”Râțușca cea urâtă”, ”Mica sirenă” sau ”Hainele cele noi ale împăratului”.
 La vârsta de 16 ani, acesta era pasionat de teatru așa că a lucrat ca actor la Teatrul Regal Danez, fiind ajutat în acest scop de vocea sa de soprană care ajunsese să fie rapid îndrăgită de către ascultători.
 Creația sa de debut a fost  „O călătorie de la Canalul Holmen la capătul răsăritean al Insulei Amager în anii 1828 și 1829”, publicată în anul 1829. Primul său roman a înregistrat un succes rapid și s-a numit ”Improvizatorul”, fiind publicat în anul 1935. Anul 1845 a fost anul cel mai prosper pentru Adersen deoarece succesul său ajunsese la apogeu, poveștile sale erau cunoscute în întreaga Europă iar poemul ”Eu sunt un scandinav” a ajuns să fie imn național.
Povestea ”Rățușca cea urâtă” are o semnificație mai aparte deoarece întrebat dacă avea de gând să își scrie vreodată biografia, Andersen a declarat că biografia lui  este deja prezentată în această poveste. Declarația respectivă, făcută înaintea morții sale, a făcut ca această creație să rămâna specială și să poarte o parte din povestea de viață a lui Andersen.
Expoziţie de carte: